„Dragoste modernă“: Cum nu m-am vindecat de indiferenţă

Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană. Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică. Ar putea fi, pur şi simplu, o poveste cu care să te

Când Cristi mi-a spus că s-a îndrăgostit de mine, nu am rămas fără cuvinte. I-am spus că ştiu. Stăteam pe o bancă din Cişmigiu, la sfârşit de vară, când soarele avea o lumină caldă, însă răcoarea zilelor următoare se simţea totuşi în aer. Înţelegeam prin ce trecea, căci îl trădau gesturile, comportamentul, vocea, disponibilitatea lui. Îl trăda tot.

Îmi spunea că e îndrăgostit de mine la câteva minute după ce eu îl anunţasem că nu ne mai petrecem seara împreună. Eu vroiam să merg singură la o petrecere, el îmi spunea că s-a îndrăgostit de mine. Eu căutam libertatea, el vroia să lege o relaţie.

Ne întâlneam abia de o lună, timp în care, deşi am vorbit enorm de mult pe internet, nu prea am avut timp să ne cunoaştem. Fusesem plecată în Grecia, munceam mult, ieşeam foarte des cu prietenele şi nu-i acordam mult timp bărbatului cu care începusem să mă întâlnesc. Eram, practic, doi străini.

ŞTIA CĂ ÎMI PLACE SĂ FIU MÂNGÂIATĂ

Ce să ştie el despre mine?, mă întrebam, trăgând calmă din ţigară, pe banca din Cişmigiu, în timp ce simţeam că aşteaptă ca eu să îi răspund măcar cu un zâmbet. Ştia că sunt jurnalistă ca şi el, că suntem din acelaşi oraş şi că avem vârste apropiate. Descoperise în cele câteva nopţi petrecute împreună că îmi place să fiu mângâiată înainte să dorm. Ştia că fumez la fel de mult ca el şi că în viaţa mea avuseseră loc mai multe schimbări: mă mutasem într-un alt apartament şi aveam un nou serviciu. Dar cel mai important lucru pe care îl aflase despre mine e că abia terminasem o relaţie de lungă durată. Suferisem şi bănuia că mai sunt încă nelămuriri, că mai am momente în care gândurile îmi zboară către fostul iubit.

De fapt, nu m-am ferit niciodată să-i povestesc clipele mele de încercare, de luptă cu mine şi cu trecutul meu. Aşa i-am dezvăluit cât de greu îmi e să îmi iau ultimele lucruri din apartamentul în care dusesem o relaţie de peste patru ani. Îi spuneam şi că încă mai dorm în vechea casă. I-am dat amănunte, în ciuda faptului că ştiam că nu e corect ceea ce fac. Că nu ar trebui să-i spun cum am vorbit la telefon cu fostul iubit, cum am avut momente de panică, cum am ezitat şi cât de greu mi-a fost să trec peste faptul că am fost înşelată. Astfel de lucruri nu i le spui unui bărbat cu care îţi dai întâlniri, ci mai degrabă le împărtăşeşti prietenilor apropiaţi.

PASIONAT DE FILME ŞI DE QUEEN

I-am dat suficiente motive să înţeleagă că nu aveam chef de noi iubiri, de îndrăgosteală, că sufletul nu-mi era încă pregătit pentru o nouă relaţie. Şi, totuşi, Cristi stătea lângă mine pe bancă şi îmi spunea că e îndrăgostit de mine. E un tip înalt, şaten, care vorbeşte mult, uneori poate prea mult, cred eu. Nu e musculos, poartă mai mereu o pereche de tenişi negri, jeanşi şi tricouri lejere. Îi place Queen, nu face sporturi extreme şi e pasionat de filme. Eu, pe de altă parte, sunt calmă, tăcută, sunt înnebunită după aventură, după dat cu kite-ul (n. r. - zmeul) şi snowboardul.

De când l-am cunoscut, am trăit mai mereu cu impresia că suntem din lumi diferite. Ba chiar, ştiu sigur că nu am fost atrasă de el. Mi s-a părut imatur, când am vorbit pe Facebook şi pe Messenger. Nu am simţit nici acea atracţie fizică pe care de multe ori am avut-o faţă de bărbaţi cu care mi s-a întâmplat să vorbesc. I-am refuzat invitaţiile în oraş de trei-patru ori. Nu aveam chef, deşi insistenţa lui mă intriga într-o oarecare măsură.

PLIMBĂRI PRIN TINERETULUI

I-am propus totuşi să ne întâlnim, într-o zi când simţeam că o să mor de plictiseală în noua casă. Mi-am zis că nu am ce să pierd. M-am aranjat, mi-am luat o pereche de jeanşi lungi, mi-am pus sandalele cu toc, am lăsat desfăcut părul ondulat şi mi-am zis: dacă nu îmi place, nu am de ce să nu beau o bere şi apoi să nu mai vorbim niciodată. Zis şi făcut.

Pe terasa Verona am stat de vorbă preţ de două beri. Cristi a băut mai mult, ceea ce m-a făcut să am o reticenţă faţă de el. Niciodată nu mi-au plăcut bărbaţii care beau peste măsură (măsura mea, bineînţeles). Pentru că a vorbit prea mult şi nu mai avea bere, a rămas la un moment dat fără glas. M-am amuzat, am râs bine chiar, iar el era la fel de mirat că a rămas fără voce. Se întuneca, însă eu nu vroiam să mă întorc în apartamentul nou dintr-un cartier de la marginea Bucureştiului, pe care încă nu îl simţeam ca acasă. Trecuse prea mult timp, trebuia să plecăm, am plătit consumaţia, iar la ieşirea de pe terasă i-am propus să mergem în parc. După vreo două ore de stat pe o bancă, zgribulită de frig, eu mai mult cu gândurile mele, decât prezentă la ce-mi spunea Cristi, m-am hotărât să fac o nebunie de-ale mele.

Şi am ajuns la el acasă. Eu i-am propus lucrul ăsta. Ştiam că l-a mirat hotărârea mea. Probabil se gândea că vom face sex de la prima întâlnire. Însă nu, nu m-am culcat cu el, căci simţeam că dacă voi face asta nu aş mai fi vrut să-l mai văd niciodată. Nu am vrut să îl folosesc, dar nici nu mi-am spus că aş vrea ceva mai mult de la el. De atunci, au urmat plimbări în Tineretului, beri la terase, discuţii interminabile despre filme, nopţi dormite la el şi abia târziu invitaţia de a veni la mine în apartament. I-am dat prilej să se apropie de mine, în timp ce eu mă întrebam ce naiba voi face cu viaţa mea.

Încercam să depăşesc trecutul, trăgeam de mine. Munceam mult, enorm de mult, stăteam la birou, iar apoi alegeam să merg în casa lui Cristi doar ca să dorm. El se implica, mi se dedica, vroia să îmi facă pe plac, în timp ce eu doar mă conduceam după ideea că zilele trebuie să treacă repede, repede, doar ca eu să uit mai repede de trecut.

NE-AM ÎMPĂCAT PRIN SMS-URI

Am fost mai tot timpul mirată de unde are omul ăsta atâta răbdare. Eram indiferentă, ajungeam la el şi îi spuneam că îmi e somn. Îmi făceam un duş, singură, el îmi dădea de mâncare şi îmi lăsa haine curate pe marginea patului. Nu simţeam nevoia să îl sărut. Îl luam în braţe din automatism, încercam să îi întorc gesturile. Pe el, îl simţeam că se îndrăgosteşte de mine. Primul semn a fost când mi-am uitat nişte haine la el şi mi-a mărturisit că îi place mirosul dulgeac al bluzei mele. Al doilea, când vorbeam la un moment dat pe Messenger, în timpul vacanţei mele în Grecia. Mi-a zis că e gelos pe prietenul meu, că a înţeles că aveam nevoie de o vacanţă, însă şi-ar fi dorit ca el să fie cu mine.

Iar ce a urmat m-a enervat teribil. „Pot să îmi pun pe Facebook că sunt într-o relaţie cu tine?", mă întreba el virtual. M-a apucat o furie incredibilă, deşi ştiu că, dacă l-aş fi plăcut suficient de mult, m-aş fi simţit flatată. M-am agitat, am devenit de o indiferenţă izbitoare, i-am zis un NU răspicat şi nu m-am mai apropiat de calculator. Am preferat să beau o bere Mythos la barul hotelului şi să-mi spun că e un copil. Vroiam chiar să nu mai aud niciodată de el.

Ne-am împăcat totuşi prin sms-uri şi, la întoarcerea mea în ţară, au urmat telefoane şi mesaje care spuneau acelaşi lucru: Cristi se ataşează din ce în ce mai mult de mine. Aşa că nu m-am mirat deloc, când, pe banca din Cişmigiu, Cristi mi-a spus că s-a îndrăgostit de mine. Am înţeles. Mi-a părut rău însă că nu i-am putut răspunde la fel. Mai rău, mie îmi stătea gândul la băute, petreceri, flirt cu alţi bărbaţi, plecări de una singură. Mi-a părut rău de indiferenţa mea, mi-a părut rău de mine, dar nu puteam să mint. Am fumat împreună ultima lui ţigară. Ne-am cam certat, căci, până la urmă, eu eram cea care alegea libertatea şi pe el îl lăsam în umbra indiferenţei. Mi-a reproşat atitudinea rece, mi-a zis că nu înţelege cum mă pot răzgândi aşa rapid. Cum puteam oare să îmi schimb planurile atât de uşor şi să-l las pe el baltă? Nici eu nu prea puteam să îmi explic comportamentul. Ştiam doar că vreau să mă distrez. Să fug de mărturisirea sa, să uit de mine, să nu mă implic.

ALEGEAM SUPERFICIALUL PETRECERILOR

Ce ştia Cristi despre mine pe atunci era doar suma unor aspecte pe care le poţi aduna ca într-o carte de vizită. Ştia că am 27 de ani, că sunt din Craiova, că aveam 47 de kilograme, că fumam, că mă mutasem, că sunt, uneori, tristă.

Ce nu ştia era de fapt adevărul despre ceea ce îmi doream şi simţeam. Indiferenţa mea era efectul despărţirii peste care încă nu trecusem, deciziile mele erau o fugă continuă de iubire, relaţii. Alegeam superficialul petrecerilor, în locul calmului unei relaţii, tocmai pentru că eram prea sătulă de iubire. Asta, el nu avea de unde să ştie. Pentru că, oricât de indiferent îmi era, nu puteam să fiu un om rău şi să-i spulber orice speranţă. Nu puteam face asta.

Am ales să mă ridic de pe bancă, să iau metroul şi să mă grăbesc la petrecere. Am ales să îl las într-o nedumerire ridicolă şi mi-am dorit ca el să pună capăt relaţiei cu mine.

Ajunsă acasă, mi-am pus rochia verde-smarald, m-am urcat în taxi, am petrecut şi m-am sărutat cu un bun prieten. Cristi mă aştepta. Îmi spuneau asta mesajul şi apelul pierdut de la el. Nu m-am simţit vinovată. M-am scăldat în continuare în indiferenţă, m-am dăruit, până la urmă, celui care mi-a spus într-o seară de sfârşit de vară că s-a îndrăgostit de mine şi mi-am zis: fie ce-o fi. 

Cristina Murariu locuieşte în Bucureşti şi e o exponentă a noului val de jurnalişti. Poate fi găsită pe blogul ei, www.despremine.ro.

"Ştiu sigur că nu am fost atrasă de el. Mi s-a părut imatur, când am vorbit pe Facebook şi pe Messenger. "

"Ne-am cam certat, căci, până la urmă, eu eram cea care alegea libertatea şi pe el îl lăsam în umbra indiferenţei."