Deznodământul poveştii care a emoţionat milioane de oameni: o fetiţă de 5 ani îşi duce tatăl orb la muncă în fiecare zi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea spusă de o înregistrare de trei minute postată pe Facebook a înduioşat peste 2,5 milioane de de oameni din toată lumea. O fetiţă de 5 ani a fost filmată în timp ce îşi ghidează tatăl orb pe drumul spre ferma de nuci de cocos din Filipine unde munceşte din greu ca să-şi câştige existenţa.

Fetiţia de cinci ani care apare în filmuleţ, pe nume Jenny, a devenit ajutorul de nădejde al tătălui său, Pepe “Dodong” Nelson, şi îi arată zi de zi pe unde trebuie să meargă spre ferma unde lucrează, cu ajutorul unui băţ.

Cu ajutorul copilului său bărbatul reuşeşte să câştige echivalentul a şase dolari pentru o zi de muncă, pe parcursul căreia se urcă în aproximativ 60 de copaci. Jenny îşi aşteaptă tatăl să-şi termine programul, de la 8:00 dimineaţa la 16:00 după-amiaza, după care merg împreună acasă. 

După ce videoclipul a devenit viral, o fundaţie umanitară, ABS-CBN Foundation, i-a căutat pe cei doi, iar tatăl a fost dus la un spital pentru investigaţii medicale. În prezent se încearcă găsirea unei soluţii pentru a le face viaţa mai uşoară.

Filmuleţul a fost postat pe Facebook de filipineza Rhuby Capunes Pabillon, iar până acum a fost văzut de peste 2.5 milioane de oameni din toată lumea.Televiziuni locale şi internaţionale au preluat imaginile emoţionante, expunere mediatică graţie căreia tatăl şi fetiţa au fost identificaţi de organizaţia umanitară amintită.

image

Jenny şi tatăl ei, alături de membrii fundaţiei ABS-CBN. FOTO Facebook 

Reprezentanţii Fundaţiei ABS-CBN au anunţat că bărbatul a fost diagnosticat cu dezlipire de retină şi retinită pigmentară, un cumul de condiţii ereditare caracterizate de pierderea progresivă a vederii periferice şi dificultăţi ale vederii nocturne, cu evoluţie posibilă spre orbire. Mica familie a fost dusă în capitala ţării, la Manila, pentru a fi relocată „într-un mediu mai sigur”, după cum au precizat reprezentanţii fundaţiei.

image

Captură

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite