Ziua Morților, sărbătoarea de la granița dintre cele două lumi. Cum comemorau românii în perioada interbelică: „Morții sunt modești, se mulțumesc cu atât de puțin“
0La granița dintre octombrie și noiembrie, la granița dintre viață și moarte, ne aducem aminte de sufletele celor trecuți dincolo. La catolici, se sărbătorește viața – cu cimitire luminate, coșuri cu mâncare, hainele cele bune și multe, cât de multe flori. La ortodocși, se comemorează – atmosferă sobră, cu câte o lumânare aprinsă pentru viața de dincolo, pentru viața „ce va să vie“. Presa interbelică și-a făcut datoria și a surprins, în text și poze, ce însemna Ziua Morților pentru românii din toată țara.
Pentru ce sărbătoresc apusenii Ziua morților toamna, iar noi răsăritenii primăvara
Sâmbăta lui Lazăr este totdeodată și Sâmbăta Morților. În Biserica apuseană, ziua morților se ține toamna, la 1 Noemvrie, atunci când natura începe a muri, când nu mai vezi nici o frunză pe pomi, florile sunt aproape toate ofilite, până și iarba îngălbenită și veștedă. Biserica apuseană le zice atunci oamenilor: așa vă veți ofili și voi, și veți intra în mormânt. Puneți deci flori pe morminte și lumini. Precum se topesc și ard luminile acestea, așa se va topi și sfârși și viața voastră. Aduceți-vă aminte de morții voștri, acum la începutul iernii și vă rugați pentru sufletele lor.
Biserica răsăriteană este mai tainică și mai profundă. Ea nu sărbătorește ziua morților toamna, când moare natura, ci primăvara, când toate înviază. Când primele viorele își scot căpșorul lor frumos spre soare răsare, când ciripitul păsărilor te înviorează, când mugurii încep a se umfla și a plesni, când mâțișoarele au început a împodobi livezile și văile, atunci se sărbătorește Învierea lui Lazăr, care ne aduce aminte de Învierea cea de obște. Biserica răsăriteană zice atunci credincioșilor săi: Vedeți cum înviază firea, vedeți cum crește nădejdea noastră, cum toate se primenesc, toate Înviorează, toate par mai vesele? V’ați pierdut părinții, soții, soțiile, copilașii? Nu pentru totdeauna. Vor învia și ei, cum au înviat câmpurile și grădinele și pădurile. Ca să învieze însă spre învierea vieții, rugați-vă pentru ei, puneți mâțișoare pe mormintele lor și nu le pierdeți din vedere mormintele. Fiindcă preoții n’au prea tâlcuit înțelesul acestei sărbători credincioșilor, biserica noastră nu sărbătorește Sâmbăta Morților cu atâta însuflețire cum sărbătorește biserica apuseană Ziua Morților. La ei cimitirele sunt la 1 Noemvrie o mare de lumini și o grădină plină de flori, pe când la noi în Sâmbăta Morților abia vezi icica câte o mâțișoară, iară mormintele sunt neîngrijite, nesăpate și neîmpodobite. Rău destul.
La Blaj se încearcă să se aducă la cale această întretăsare. Nu prea succede însă. Păr. paroh Vasile Moldovan a slujit un parastas și a predicat în cimitir la Sâmbăta Morților, popor însă n’a fost nici a treia parte ca la Ziua Morților catolicilor apuseni, iară mormintele aproape toate neîngrijite. Ca să se dedea lumea cu Sâmbăta Morților, ar trebui să cânte la cimitir corul teologilor, să slujească mai mulți preoți, să se dea poruncă de a se împodobi mormintele cu lumini și mâțișoare și de a se aduna toți credincioșii la mormintele lor. Suntem curioși, cum se va sărbători la anul această Sâmbătă a Morților.
Ziarul „Unirea Poporului“ din 1931
Zilele morților în calendarul roman
„Omenirea se compune din vii și din morți, iar cei mai numeroși sunt aceștia din urmă. Morții, prin așezămintele, prin legile, prin credințele instituite și creiate de dânșii, ne stăpânesc. De aceea totdeauna și pretutindeni, omul se inchină înaintea celor cari au fost, simțind că miliardele de decedați stăpânesc milioanele de astăzi“. Poporul roman simția cu deosebită tărie această legătură între trecut și prezent. Familia era compusă pentru romani de întregul șir de strămoși și urmași; statul cuprindea și generațiile dispărute, care îl întemeiaseră și întăriseră prin jertfe nesfârșite. Această pioasă recunoștință colectivă se manifesta prin cultul morților, considerat ca o datorie sfântă, religioasă.
Multe din obiceiurile vechi păgâne s-au păstrat până astăzi. Sărbătorile par a supraviețui religiilor. Precum Crăciunul a adoptat unele datini ale Saturnaliilor, precum cuvântul german pentru Paști se derivă din numele unei zeități păgâne (Ostern-Ostera), astfel în Ziua Morților se reînoiesc multe obiceiuri romane. Cei vechi aveau chiar mai multe zile dedicate morților: Feraliile în Februarie, instituite după legende, de însuși Enea, în onoarea tatălui său Ahisej. Toată munca, publică sau private, se întrerupea.Templele erau închise, nu se făceau căsătorii în această sărbătoare a defuncților. „Morții sunt modești, se mulțumesc cu atât de puțin“, cântă duios Ovidiu. Flori puse într’un ciob de vas, fructe, câteva grăunțe de sel se depuneau pe mormintele lor. Bineînțeles, bogații, ca astăzi, le făceau ofrande mai scumpe: coroane de flori minunate etc. Nu lipsea nici elementul superstițios: „umblă morții“, spune acum poporul. Aceasta o credeau și cei simpli în Antichitate. Lângă cultul desinteresat al sufletelor curățite de patimile mici ale vieții și de toate petele pământești („manes“, numele latin pentru sufletul decedaților, înseamnă „cei curați, cei luminoși“), nu lipseau practicele superstițioase, vrăjile și descântecele. Ovidiu ne reprezintă o astfel de scenă, în care o vrăjitoare bătrână face pentru niște fete (se putea să fie altfel?) sacrificii în onoare mamei Larilor (adică a morților), Muta. Această zeiță era fără îndoială personificarea pământului, care ca o mamă bună primește în adâncimile ei rămășițele copiilor. E „Muta“, fiindcă reprezintă tăcerea veșnică a mormântului.
In Mai, cei vechi aveau o altă sărbătoare a morților: Lemuriile. In ziua aceasta, părintele familiei se scula la miezul nopții și, cu picioarele goale și haina fluturândă, arunca îndărătul lui niște bobi negri, murmurând aceste cuvinte: „mă răscumpăr, pe mine și pe ai mei“. Se simția parcă nevoia de a se scuza, pe lângă cei trecuți din lumea aceasta, de îndrăzneala de a trăi. E o ideie profundă, și filozoful grec Anaximene spunea că „tot ce există, trebuie să moară pentru a ispăși păcatul că trăiește“. Ziua de 8 Noemvrie era de asemenea o zi a morților: porțile în imperiul subteran erau deschise, umbrele celor dispăruți rătăciau între vii, se suspenda toată activitatea publică și privată... Din fundul secolelor se desprinde aceeaș melancolie a omului înaintea necestății de a dispărea și de a trece...
Ziarul „Patria“, 1931
Se încarcă comentariile...
