Zilele Eminescu, la Ipoteşti
0Cea de-a 37-a ediţie a Zilelor Eminescu se va desfăşura, duminică, la Ipoteşti, marcând 156 de ani de la naşterea geniului. Ziua de 15 ianuarie va debuta cu tradiţionalul Te Deum la biserica
Cea de-a 37-a ediţie a Zilelor Eminescu se va desfăşura, duminică, la Ipoteşti, marcând 156 de ani de la naşterea geniului. Ziua de 15 ianuarie va debuta cu tradiţionalul Te Deum la biserica Uspenia, unde a fost botezat poetul. La ora 12.00 va avea loc lansarea CD-ului "Eminescu... după Eminescu" de Ion Caramitru, urmată de anunţarea nominalizărilor pentru premiul naţional de poezie "Mihai Eminescu" pe anul 2005 pentru Opera Prima. Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani va găzdui, la ora 17.00, gala de decernare a premiului naţional de poezie. Vor susţine recitaluri actorul Ion Caramitru şi orchestra de muzică populară "Rapsozii Botoşanilor", cu spectacolul "Deasupra-i cer de stele - cântec la ivirea Luceafărului".























































