Virgil Niţulescu, despre concursul de management al MNŢR: „Voi participa, deşi consider că este ilegal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Niţulescu        FOTO: Mediafax
Virgil Niţulescu        FOTO: Mediafax

Virgil Niţulescu, câştigător al celui de-al doilea concurs de proiecte de management organizat anul acesta pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român, a declarat pentru Agenţia de presă News.ro că va depune un dosar şi pentru a treia oară, anul acesta, chiar dacă, spune el, organizarea unui nou concurs este ilegală.

”Voi participa la concurs, deşi consider că este ilegal. Pentru că nu există niciun act administrativ care să fi anulat precedentul concurs”, a precizat Virgil Niţulescu pentru News.ro.

În urmă cu o săptămână, Virgil Niţulescu declara pentru Agenţia de presă News.ro că a acţionat în judecată MInisterul Culturii, după ce Corina Şuteu a anunţat că, la recomandarea Corpului de control al Prim-ministrului, concursul pentru şefia MNŢR va fi reluat.

Până la momentul publicării acestei ştiri, Ministerul Culturii nu a oferit Agenţiei de presă News.ro un punct de vedere legat de afirmaţia lui Virgil Niţulescu potrivit căreia măsura luată este ”ilegală”.

Contactată, Liliana Passima nu a precizat dacă va participa şi la acest al treilea concurs pentru şefia MNŢR. Vintilă Mihăilescu nu a putut fi contactat de News.ro.

Ministerul Culturii a anunţat joi că organizează al treilea concurs de proiecte de management pe 2016 pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român, după ce rezultatele primelor două au fost anulate în urma mai multor contestaţii.

Pe 16 august, cercetătoarea Liliana Passima, angajat al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, a fost numită de ministrul Culturii director interimar al instituţiei muzeale, în condiţiile în care se încheie perioada de interimat a lui Virgil Niţulescu, a fost anunţul publicat de Corina Şuteu online. Mandatul Lilianei Passima a fost prelungit în urmă cu o săptămână.

Virgil Niţulescu a fost declarat câştigător la al doilea concurs de proiecte organizat anul acesta de Ministerul Culturii pentru ocuparea funcţiei de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) din Bucureşti, cu nota 8,40. Vintilă Mihăilescu s-a clasat pe locul al doilea, cu nota 7,87, iar Liliana Passima a fost declarată respins, a anunţat săptămâna trecută ministerul Culturii.

La primul concurs care a avut loc în luna aprilie a acestui an, câştigător a fost Vintilă Mihăilescu, însă el a fost anulat, în urma unei contestaţii formulate de Virgil Niţulescu, întrucat arhitectul Şerban Strudza, membru al comisiei, nu ar fi îndeplinit condiţiile cerute de lege, s-a arătat într-un răspuns al ministerului pentru agenţia de presă News.ro.

Antropologul Vintilă Mihăilescu a intentat proces Ministerului Culturii, după ce acesta a anulat primul concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Ţăranului Român, pe care îl câştigase.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite