Viitoarele staruri ale operei, selectate la concursul  Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l'Opera“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concert la Opera Naţională
Concert la Opera Naţională

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc Etapa Preliminară a celei de-a patra ediţii a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, desfăşurată sub egida Federaţiei Mondiale a Concursurilor Internaţionale de Muzică.

Juriul, alcătuit din maeştri ai Operei Naţionale Bucureşti, a ascultat înregistrările trimise de concurenţi şi a notat prin acordarea calificativelor admis sau respins. Audiţiile au fost în sistemul ”blind”, pentru ca juriul să nu cunoască numele sau alte date referitoare la candidaţi, asigurându-se în acest fel imparţialitatea absolută. 

S-au calificat pentru prima etapă publică 52 de cântăreţi. Ei vor apărea pe scena Operei Naţionale Bucureşti pe 17 august, urmând ca cei calificaţi în semifinală să cânte pe 18 august iar finala să se dispute în data de 20 august, conform calendarului Federaţiei Mondiale. Este pentru prima dată când un concurs de canto din această zonă a lumii este luat sub egida sa de către Federaţia mondială, susţinut, promovat şi coordonat de autoritatea internaţională supremă din domeniul competiţiilor muzicale.

Anul acesta s-au înscris 149 de candidaţi din întreaga lume, fiind implicate 35 de ţări. Cei mai numeroşi candidaţi au provenit din România (26), urmaţi de Polonia şi Rusia. După etapa preliminară, cei mai mulţi candidaţi rămaşi în concurs provin din Polonia şi Rusia (câte 9), urmate de România (6). Dintre participanţii români 2 sunt artişti lirici ai Operei Naţionale Bucureşti, 2 sunt studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, ceilalţi având activitate internaţională. Cele mai multe voci selectate de către juriu sunt cele de soprană (44%), urmate de tenori (21%). Media de vârstă a concursului, înaintea de etapa preliminară, a fost de 26,7 ani, iar pentru etapa 1 este de 27,6 ani, cel mai tânăr concurent având 22 de ani.

Ca de obicei, etapele următoare sunt deschise participării publicului iar juriul va fi alcătuit din personalităţi ale vieţii muzicale internaţionale, cu precădere directori de operă, din Anglia, Elveţia, Germania, Italia, Olanda, România, Spania, Ţara Galilor.

Interesul stârnit de etapa preliminară a fost enorm, doar în primele ore ale postării rezultatelor pe pagina de Facebook a competiţiei statisticile indicând parcurgerea informaţiei de către peste 19.000 de persoane şi interacţiunea prin comentarii sau share a peste 14.500 de persoane, ceea ce reprezintă un record al competiţiei.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite