Viața de roman a geniului muzical George Enescu: a avut un copil din flori, a fost înşelat de soţie şi a murit în mizerie

Au trecut exact 69 de ani de la moartea marelui violonist, pianist, compozitor şi profesor George Enescu, geniul zbuciumat a cărui poveste de viață, mai puțin cunoscută decât opera sa, e una tulburătoare.

Prinţesa Maria Cantacuzino şi compozitorul George Enescu. FOTO: Arhivă

S-a născut în nordul Moldovei, în judeţul Dorohoi, pe 19 august 1881, fiind al optulea copil al părinţilor săi, care pierduseră alţi şapte înaintea lui.

Veleitățile sale sensibile s-au manifestat încă din copilărie. Atent la chemarea tainică a naturii, George Enescu a ilustrat-o, peste ani, în chip autentic, în creaţii care se bucură astăzi de o popularitate deosebită în toate colţurile lumii.

În ceea ce privește muzica, însuși compozitorul afirma că face parte din primele sale amintiri. Avea numai cinci ani, când tatăl său l-a dus la Iaşi, unde l-a prezentat profesorului Eduard Caudella. În anul 1888, ajunsese să-l surprindă pe profesor, care le-a recomandat parinţilor să-l trimită să-şi continue studiile la Viena. La 13 ani, Enescu a plecat să-şi desăvârşească studiile la Conservatorul din Paris, unde i-a fost recomandat lui Jules Massenet, creatorul operelor „Manon”, „Cidul” şi „Thais”.

Avea doar 15 ani când a conceput prima creaţie, „Poema română”, care l-a consacrat în calitate de compozitor.

De altfel, dragostea pentru ţară, care răzbate din această  creație, ca și atașamentul față de tradiţiile românești l-au însoțit pe George Enescu toată viața, în ciuda exilului.

Dragoste tulburătoare

În plan sentimental, marea dragoste a lui George Enescu a fost şi a rămas până în ultimele clipe ale vieţii sale, Maria Cantacuzino, cu care s-a căsătorit în 1937. 

A cunoscut-o pe Maruca (aşa cum era alintată de cei dragi) moştenitoare a unei vechi familii aristocratice din Moldova, la Sinaia, în Castelul Peleş, unde compozitorul era adesea invitat de către regina Elisabeta a României.

În „Destăinuiri despre George Enescu”, Ilie Kogălniceanu povestea că muzicianul a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, prinţesa Maruca Cantacuzino, în jurul anului 1907, dar legătura lor a început prin anul 1914. Ea era căsătorită din 1898 cu Mihai Cantacuzino, fiul omului politic George Grigore Cantacuzino, împreună cu care avea doi copii. Enescu cânta deseori în prezenţa soţului Marucăi la seratele mondene din casele ei.

„Enescu acceptase, n-avea încotro, poziţia de cântăreţ de curte în casa Marucăi”, scria Kogălniceanu.

Capricioasă din fire, Maria Cantacuzino, care moştenise două proprietăţi monumentale în Bucureşti şi la Tescani, s-a îndrăgostit de George Enescu, îndepărtându-se astfel de soţ şi de cei doi copii.

Soţul Marucăi a murit în 1928, într-un accident de maşină, însă ea a păstrat numele soţului şi nu a renunţat la titlul de prinţesă nici după căsătoria cu Enescu.

„După căsătoria lor din 1938, Maruca şi Enescu au locuit în clădirea din spatele Palatului Cantacuzino, care îi rămăsese Marucăi după moartea soţului ei, Mişu Cantacuzino. Enescu a preferat odăile mai liniştite şi mai modeste din spate. Îl deranja monumentalitatea palatului, unde soţia sa ţinea celebrele serate muzicale. El era un om foarte modest, un muzician care prefera să călătorească cu trenul la clasa a doua”, povestea muzicologul Viorel Cosma, autorul mai multor cărți despre George Enescu, într-un interviu acordat revistei Formula As.

În perioada relaţiei cu Enescu, Maruca a avut şi o legătură cu filosoful Nae Ionescu, ce a durat şase ani. Enescu a suferit mult din cauza acestei situaţii.

Latura mai puțin cunoscută a vieţii lui Enescu

Deși era foarte legat de România, Enescu a părăsit țara în toamna anului 1946, după  instaurarea regimului comunist, pentru că începuse să anticipeze dezastrul care urma grație discuțiilor cu prietenii din Occident, care l-au pus în gardă.

A ajuns la Paris, orașul său de exil, unde a dat lecţii de vioară şi compoziţie, a ținut conferinţe, și a concertat.

„S-a adaptat la viaţa franţuzească, pentru că era un om de lume, un om sociabil, care se descurca cu lejeritate în cercurile înalte ale Parisului, avea maniere, era plăcut la vorbă. Dar pot bănui că, pe undeva, l-a ros sentimentul izolării şi al dorului de patrie. Prietenii spun ca avea des crize de melancolie. Locuia cu Maruca în Rue de Clichy, la nr. 26. Dar mai închiriase şi o vilă, Les Cytises, la Bellevue, la marginea Parisului, unde mergea vara”, a mai spus muzicologul.

Opera care a acaparat timp de un sfert de veac întreaga forţă creatoare a maestrului George Enescu este „Oedip”.

Din 1906 şi până în seara zilei de 10 martie 1936, când a avut loc premiera pe scena Operei Garnier din Paris, Enescu s-a simţit, după cum mărturisea în amintirile sale, „un biet om pradă chinurilor îndurate odinioară de martiri”.

A avut un copil din flori

Un lucru mai puțin știut despre viața marelui compozitor este că a avut un copil din flori: în casa părinţilor săi din Dorohoi, Enescu cunoscuse o tânără menajeră, o femeie simplă, dar care l-a iubit foarte mult şi cu care a avut o fetiţă (Elena Dinu, care a devenit mai târziu croitoreasă la Opera Naţională din Bucureşti), a relatat Cosma.

Maruca Cantacuzino, soţia lui Enescu, a fost nevoită să accepte existenţa copilului din flori şi faptul că marele compozitor îi trimitea fetei bani din Paris, unde s-a mutat în 1946.

Cânta chiar și bolnav, de dragul soţiei

Cărţile lui Viorel Cosma şi Ilie Kogălniceanu - care a trăit în preajma compozitorului - arată că Enescu a murit în mizerie, că Maruca îl obliga să cânte şi să dea lecţii pentru a câştiga bani, chiar şi când era foarte bolnav. Viorel Cosma a povestit că pentru Enescu era important să-i facă întotdeauna pe voie Marucăi, „cea care a rămas pentru el şi pentru alţii o prinţesă autentică: „La princesse aimee!”.

George Enescu a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Pere Lachaise. Maria Cantacuzino i-a supravieţuit încă treisprezece ani, decedând în Elveţia, în 1968.