Unchiul tenor din România

Romanul amestecă umorul britanic cu dramaticul latino-balcanic.Publicat în 2002, „Unchiul Rudolf” este al doilea roman cu subiect românesc scris de britanicul Paul Bailey, fost actor, nominalizat de două ori la Booker Prize.

Ajuns la bătrâneţe, Andrew Peters îşi povesteşte copilăria dintr-o Românie interbelică legionară:

„Tatăl mamei mele a fost evreu. Era cunoscut în oraş chiar şi după moartea lui – care se petrecuse înainte să mă nasc eu - drept Perceptorul. Bunica din partea mamei şi-a înfuriat părinţii când le-a mărturisit dragostea pentru el. Era încăpăţânată şi a făcut ce a vrut până la urmă, în ciuda aşteptărilor şi dorinţelor modeste ale părinţilor. I-a anunţat destul de calm că-şi pune capăt zilelor dacă n-o lasă să-l ia de bărbat. Bunicul, la rândul lui, şi-a înfuriat şi el familia când le-a spus că nicio altă fată în afară de Doina nu-l va face vreodată fericit. S-au căsătorit într-un oraş din apropiere, ca să evite bârfele.

S-a spus despre el că ar fi renunţat la credinţa lui, dar el nu avea la ce să renunţe. Era liber-cugetător, ateu, şi poate ar fi ajuns profesor sau savant dacă tatăl lui nu ar fi murit subit. Aşa, a devenit un intermediar de nevoie, colectând taxele de la ţăranii care locuiau şi munceau pe moşia Hasdeu. Trebuia să-şi câştige existenţa şi – prosteşte, cum avea să spună el mai târziu – a continuat tradiţia familiei. Ca primul născut – era şi singur la părinţi –, era de aşteptat să fie următorul intermediar, să facă treaba murdară a proprietarului. Asta a şi făcut bunicul meu – cu multă tristeţe şi durere, mi-a povestit mama.

Murise deja când, în 1935, salvatorul poporului român, care urma să-i conducă în paradisul balcanic, s-a postat pe treptele judecătoriei şi i-a sfătuit pe discipolii lui să se elibereze de jugul evreiesc. Mama şi tata se aflau în mulţimea care îl asculta pe Corneliu Zelea Codreanu povestind cum stătuse el în faţa icoanei Sfântului Mihail din capela închisorii de la Văcăreşti şi cum fusese deodată iluminat pentru totdeauna. Înalt şi brunet, Codreanu avea ochii strălucitori şi vocea puternică de profet, mi-a povestit mai târziu tata. Tipul lui de profet ar fi trebuit alungat în sălbăticie, să predice pietrelor, copacilor şi păsărilor în zbor, dar, din păcate, Codreanu nu se afla deloc în sălbăticie, se plânsese tata. Era aici, acolo şi peste tot, în fiecare inimă din ţară.”

Un copil, un tenor, o ţară

La vârsta de şapte ani, Andrei părăseşte România legionară a anilor ´30, trimis de părinţi într-o vacanţă la unchiul Rudolf Peterson, ajuns celebru tenor de operetă la Londra. Micul Andrei Petrescu nu cunoaşte adevăratul motiv al plecării sale şi nu înţelege nici contextul în care tatăl lui se grăbeşte să-l scoată din ţară. Vacanţa lui ia astfel forma unei vieţi, devine peste noapte Andrew Peters, este crescut şi educat de rafinatul şi tandrul său unchi Rudolf, care-l protejează de ororile vremurilor ascunzându-i destinul tragic al evreilor de pe continent şi, implicit, al părinţilor rămaşi acasă.

Ajuns la bătrâneţe şi întors din prima vizită din România (postcomunistă) de la vacanţa lui de exil, Andrew Peters îşi rememorează copilăria deopotrivă marcată de dorul şi coşmarul despărţirii şi al dispariţiei părinţilor, de fascinaţia pentru aristocraticul stil de viaţă englezesc, dar, mai ales, de lumea trivială, plină de umor şi glamour a operetei. Cartea întreţine astfel un permanent balans între exorcizarea unui trecut descoperit târziu şi căutarea unei limbi părăsite devreme.

Cariera strălucitoare, dar înşelătoare a seducătorului şi melancolicului unchi Rudolf este plină de poveşti formidabile (George Enescu şi Dinu Lipatti apar ca personaje şi sunt evocate momente reale din istoria muzicii clasice) care amestecă emoţionantul cu eroticul, umorul (britanic) cu dramaticul şi cu melancolicul (latino-balcanic). Acel „râsu`-plânsu`” atât de românesc este feelingul ce străbate întreaga confesiune despre unchiul Rudolf care-şi salvează nepotul cu dragostea şi cu muzica lui.

Romanul lui Paul Bailey (un scriitor care ştie la fel de multe lucruri despre România cât ştie despre muzica clasică) este deopotrivă povestea unui copil, a unui tenor bătrân şi a unei ţări trecute printr-o perioadă istorică nefastă. Tensionant, emoţionant şi rafinat, plin de aluzii culturale şi, mai ales, muzicale, acest buildungsroman britanic de exil românesc pe muzică de operete cu subiecte gipsy este genul de carte pe care ar trebui s-o citească nu doar cititorii, dar şi scriitorii români. Traducerea ei a fost pentru mine o onoare.

Info

Unchiul Rudolf

de Paul Bailey
Traducere
de Marius Chivu
Editura Humanitas, 2009.