Socoteala din târg, la salonul Bookfest
0Cel mai vândut titlu la târg a fost „Shantaram“. Topul vânzărilor a fost dominat însă de cărţile de la cortul „Adevărul“ care au ocupat primele şapte locuri în clasamentul general. Editura Adevărul a umplut sacoşele românilor cu 34.180 de cărţi la Romexpo, iar de la Humanitas şi Humanitas Fiction au fost cumpărate 16.418 volume.
Polirom a declarat peste 15.000 de exemplare vândute şi Grupul editorial Corint se situează pe locul al patrulea în topul numărului de exemplare vândute. Mai exact, 10.708 volume, iar în ce priveşte încasările, reprezentanţii editurii afirmă că ele sunt la nivelul celor de anul trecut, dar că nu pot furniza o cifră, întrucât aceasta este politica firmei.
Pe locul cinci se află Editura Nemira, cu 8.700 de volume, pentru care a încasat 202.500 lei.
Cifre exacte şi inexacte
La capitolul încasări, Editura Adevărul deţine primul loc, cu 409.230 de lei, urmată de Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction, care au strâns 387.000 de lei, Polirom, cu 350.000 de lei, Nemira, cu 202.500 lei, şi Editura ALL, cu o cifră de peste 200.000 de lei.
Însă nu toate editurile au reuşit să realizeze un bilanţ la sfârşit de Bookfest. Editura ALL nu a făcut încă „returul complet”, în timp ce Editura Cartier nu are „situaţia reală formulată până la capăt” şi „va mai dura cel puţin o săptămână” până să se stabilească asupra unor cifre exacte.
Reprezentanţii Editurii Litera Internaţional spun că probabil vor mai trece zile întregi până să tragă linie, să facă socoteli clare şi să aibă nişte „concluzii reale”, iar cei de la Editura Rao declară că nu stă în politica lor să facă publice cifrele obţinute în urma vânzărilor de carte, nici numărul de exemplare vândute.
„Jurnalul“ Oanei Pellea, un succes
O singură informaţie stă pe buzele tuturor: care a fost cel mai râvnit titlu la Bookfest. Editura Adevărul a răspuns: „Winnetou”, de Karl May, volumul al doilea, cu 2.041 de exemplare vândute, iar Editura ALL a spus că „Shantaram”, de Gregory David Roberts, se află în topul vânzărilor, cu 1.500 de volume, fiind urmată de Nemira, cu 1.080 de exemplare din romanul „Iureşul săbiilor”, de George R.R. Martin.
Şi „Jurnalul” Oanei Pellea, publicat la Humanitas, s-a bucurat de succes. Cartea a fost tipărită în două tiraje. Primul, de 4.000 de exemplare, apărut la începutul lui iunie, s-a epuizat în nicio lună de la apariţie, iar din cel de-al doilea, de 3.000 de exemplare, cu care editura s-a prezentat la târg, s-au vândut 800 de volume, restul cărţilor fiind distribuite în librării.
De la standul Editurii Polirom din cadrul Bookfest, românii au achiziţionat 380 de exemplare din cartea lui Adam Michnik, „Mărturisirile unui disident convertit”. Oana Boca, director de imagine Polirom, spune că, pentru editura pe care o reprezintă, situaţia vânzărilor de la Bookfest 2009 este comparabilă cu cea de anul trecut, „remarcându-se totuşi o uşoară scădere a încasărilor”.
„Dacă este să încercăm câteva explicaţii, putem aminti: publicul mai puţin numeros, mutarea cu două săptămâni mai în vară a ediţiei de anul acesta, preţurile mai scăzute şi numeroasele promoţii”, a precizat Oana Boca.
Topul încasărilor
Editura Adevărul 409.230 de lei
Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction – 387.000 de lei
Editura Polirom – 350.000 de lei
Editura Nemira – 202.500 de lei
Editura ALL – peste 200.000 de lei
Top 10 cele mai vândute cărţi la târg
Editura ALL – „Shantaram“, de Gregory David Roberts – 1.500 de exemplare
Editura Nemira – „Iureşul săbiilor“, de George R.R. Martin – 1.080 de exemplare
Editura ALL – „Cele mai frumoase locuri din Europa“ – 900 de exemplare
Editura Humanitas – „Jurnal“ de Oana Pellea – 800 de exemplare
Editura Nemira – „Pistolarul“ de Stephen King – 720 de exemplare
Editura Tritonic – „Ultimul Papă“, de Luis Miguel – 580 de exemplare
Editura Corint Junior – „Sacrificiul vraciului“, de Joseph Delaney - peste 500 de exemplare vândute
Editura Litera Internaţional – „Gabriel Garcia Marquez. O viaţă“, de Gerald Martin – 400 de exemplare
Editura Polirom – „Mărturisirile unui disident convertit“, de Adam Michnik – 380 de exemplare
Editura LEDA - „Morţi cu toţii“, de Charlaine Harris - 300 de exemplare
Topul vânzărilor Editurii Adevărul la Romexpo

Cele mai vândute cărţi din Colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.
1 „Winnetou“, de Karl May volumul II – 2.041 de exemplare
2 „Winnetou“, de Karl May volumul III – 1.983 de exemplare
3 „Marile speranţe“, Charles Dickens, volumul II – 924 de exemplare
4 „Marile speranţe“, volumul I – 837 de exemplare
5 „Notre Dame de Paris“, de Victor Hugo – 825 de exemplare
6 „Papillon“, H. Charriere, volumul II - 712 exemplare
7 „Idiotul“, de Fiodor Dostoievski, volumul I - 695 de exemplare
8 „Chemarea străbunilor“ – 667 de exemplare
9 „Idiotul“, volumul II - 592 de exemplare
10 „Anna Karenina“, de Lev Tolstoi, volumul I - 537 exemplare
Top 5 cele mai vândute cărţi din Colecţia Disney Clasic
„Frumoasa adormită“ – 3.100 de exemplare
„Peter Pan“ – 3.000 de exemplare
„Cartea junglei“ – 2.600 de exemplare
„101 Dalmaţieni“ – 2.500 de exemplare
„Mica sirenă“ şi „Aladin“ – 1.825 de exemplare