Scriitorul Gabriel Liiceanu și lingvistul Marius Sala au fost decorați cu „Steaua României“ de Traian Băsescu
0Scriitorul și profesorul Gabriel Liiceanu și lingvistul Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, au fost decorați cu Ordinul Național „Steaua României", prin două decrete semnate de președintele Traian Băsescu, publicate marți în Monitorul Oficial.
Liiceanu a primit Steaua României în grad de Ofiţer, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru activitatea managerială dovedită, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânăra generaţie".
Marius Sala a fost decorat la propunerea preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, cu Steaua României în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate dedicată cercetării şi conservării unei limbi române autentice, pentru promovarea ştiinţei şi culturii naţionale".
Gabriel Liiceanu, născut pe 23 mai 1942, la Râmnicu Vâlcea, este filosof şi scriitor, discipol al lui Constantin Noica. Din 1990 este directorul editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituţii culturale româneşti, proiect formulat în anii Şcolii de la Păltiniş. Din 1992, este profesor la Facultatea de filosofie a Universităţii Bucureşti.
Marius Sala, născut pe 8 septembrie 1932, la Vaşcău, în judeţul Bihor, este lingvist, membru al Academiei Române, din 2001, şi vicepreşedinte al acestei instituţii, din 2005. Sala este de asemenea directorul Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" al Academiei Române.
Steaua României este cea mai înaltă distincţie oferită de statul român şi cel mai vechi ordin naţional, creat în 1864, cu cinci grade - Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.