Scriitorul danez Sven Hassel, autor al unor opere despre nazism, a murit la 95 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sven Hassel a decedat la vârsta de 95 de ani. FOTO Mediafax
Sven Hassel a decedat la vârsta de 95 de ani. FOTO Mediafax

Sven Hassel, autorul unor opere celebre despre nazism, precum „Bilndatele morţii” şi „Gestapo”, a decedat pe 21 septembrie. În ciuda reputaţiei de autor al unor romane autobiografice, jurnaliştii de investigaţii danezi au descoperit că, de fapt, Hassel nu ar fi putut face parte dintr-un regiment disciplinar de blindate, aşa cum a susţinut în cărţile sale, şi să aibă în continuare grade şi decoraţii.

Hassel este un fost soldat danez care a devenit autorul unor romane pseudo-autobiografice bazate pe experienţa sa de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial. S-a născut la 19 aprilie 1917, la Fredensborg, Danemarca. La vârsta de 14 ani a intrat în marina comercială, iar în 1937 s-a mutat în Germania pentru a se înrola ca voluntar în armată. A luptat pe mai multe fronturi, fiind rănit de mai multe ori. În cele din urmă, a ajuns la gradul de locotenent. S-a predat trupelor sovietice de la Berlin în 1945 şi şi-a petrecut anii următori în diverse lagăre de prizonieri. A început să scrie prima sa carte, "Legiunea Blestemaţilor", în 1953, în timp ce era prizonier în lagăre.

Contradicţii între romane şi realitate 

În momentul în care jurnalistul danez Erik Haaest l-a întrebat dacă povesteşte din experienţele proprii, Hassel a răspuns că “nouăzeci la sută din cele povestite în cărţile mele sunt experienţe proprii. Cărţile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele părţi în cărţile mele unde povestesc ce se întâmpla în alte părţi ale frontului ca şi cum aş fi fost acolo. Însă este vorba de maximum zece procente”.  

Sven Hassel susţine în cărţile sale că a făcut parte dintr-un regiment disciplinar de blindate, fiind decorat cu cele mai înalte ordine ale Germaniei naziste şi chiar cu Crucea Mannerheim, o înaltă decoraţie de război finlandeză, după cum menţionează George Damian, jurnalist la „Historia”, într-un articol publicat pe blogul personal. În continuare, acesta constată că „afirmaţia sa conţine o contradicţie de nerezolvat: soldaţii din batalioanele disciplinare erau soldaţi condamnaţi pentru delicte de drept comun sau delicte politice şi ca atare consideraţi nedemni. La primirea unei astfel de condamnări soldaţii germani erau deposedaţi de gradul şi decoraţiile obţinute. În plus, istoria batalioanelor disciplinare din Germania nazistă nu menţionează că acestea ar fi participat la toate bătăliile la care susţine Hassel că a luat parte. Mai mult, indicativele unităţilor din care susţine Hassel că a făcut parte sunt total fanteziste, fără legătură cu realitatea. Batalioanele disciplinare naziste au fost trimise pe front de două ori – şi de fiecare dată s-au predat imediat aliaţilor fără să tragă un singur foc de armă”. 

Pe blogul lui George Damian sunt prezentate mai multe contradicţii care apar atunci când relatările din romanele lui Sven Hassel sunt confruntate cu realitatea. 

De-a lungul timpului, Sven Hassel a publicat mai multe volume, între care: "Legiunea blestemaţilor", "Blindatele morţii", "Camarazi de front", "Gestapo", "General SS", "Imperiul iadului", "Moarte şi viscol", "Drum sângeros către moarte", "Curtea marţială" şi "Comisarul". În anul 1987, cartea "Blindatele morţii" a fost ecranizată sub denumirea "Frontul terorii/ The Misfit Brigade".

Autorul a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani, din cauza complicaţiilor medicale din ultima perioadă. 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite