Sabin Orcan: „Nu-ţi poţi îngropa capul în nisip atunci când România se duce de râpă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta: Sabin Orcan, Cezar Paul-Bădescu, Florentina Ţone şi Grigore Cartianu FOTO:adevarul.ro/Marian Iliescu
De la stânga la dreapta: Sabin Orcan, Cezar Paul-Bădescu, Florentina Ţone şi Grigore Cartianu FOTO:adevarul.ro/Marian Iliescu

Grigore Cartianu, alături de alţi jurnalişti de la ziarul „Adevărul” – Sabin Orcan, Florentina Ţone şi Cezar Paul-Bădescu - au purtat o dezbatere-eveniment vineri-seară, de la ora 17.30, la standul Editurii Adevărul, pe tema „Despre ziare şi cărţi”.

Jurnaliştii au atins subiecte precum legătura dintre scriitura jurnalistică şi cea literară, datoria jurnalistului de a scrie în orice situaţie, profesionalismul şi tehnicile folosite în realizarea materialelor editoriale. 

Grigore Cartianu a subliniat faptul că, uneori, meseria de jurnalist este o provocare. „E greu să te concentrezi întotdeauna pe lucrurile importante pentru public atunci când tu ai probleme pe plan personal”. 

În contextul acestei discuţii, Cartianu a citit un pasaj din cartea sa lansată miercuri, 21 noiembrie, tot la Gaudeamus, „Jurnalul unui puci ratat”. Fragmentul făcea referire la un moment din viaţa jurnalistului când, aflat sub efectul anesteziei din urma unor analize medicale, se îngrijora în permanenţă cu privire la editorialul pe care trebuia să-l scrie pentru că „promisese colegilor de redacţie că-l va preda până la opt seara”.

Recomandări de lectură

Jurnaliştii au punctat câteva apecte importante ale meseriei de gazetar. Sabin Orcan, redactor şef-adjunct la ziarul Adevărul, a afirmat că „luxul libertăţii de exprimare este să poţi spune ceea ce gândeşti”, iar Cezar Paul-Bădescu l-a susţinut, spunând că el se simte liber în această meserie. 

În ciuda libertăţii de exprimare, tot Cezar Paul-Bădescu a afirmat că, după modelul zicalei „Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală”, se poate spune acelaşi lucru şi despre jurnalişti. „Problemele societăţii devin problemele personale ale jurnalistului”, a mai punctat jurnalistul. 

Sabin Orcan a mai afirmat că, indiferent de problemele cu care se confruntă societatea la un moment dat, gazetarul are datoria de a le reda pentru public. „Ca jurnalist, nu-ţi poţi îngropa capul în nisip când România se duce de râpă”, a spus el. 

La sfârşit, editorialiştii au făcut şi câteva recomandări de cărţi pe care le-ar citi în următoarele 48 de ore. Florentina Ţone, redactor la revista „Historia”, a spus că citeşte cu plăcere „Muntele Sfatului Rău” de Amos Oz şi recomandă tuturor cărţile autorului israelian. Grigore Cartianu a menţionat două titluri – „Dragoste în vremea holerei” şi „Un veac de singurătare”, ambele de Gabriel Garcia Marquez. 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite