Regizorul italian Eugenio Barba, onorificat la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugenio Barba este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori italieni FOTO: Mediafax
Eugenio Barba este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori italieni FOTO: Mediafax

Regizorul italian Eugenio Barba vine, pe 2 noiembrie, la Cluj, cu ocazia ceremoniei prin care va primi titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universităţii Babeş-Bolyai. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Universităţii, începând cu ora 11.00.

Regizorul Barba, împreună cu echipa Odin Teatret, care-l va însoţi pe parcursul vizitei la Cluj, vor pune în scenă spectacolele „Viaţa cronică” şi „Albă ca iasomia”, după programul prezentat mai jos. De asemenea, invitaţii vor putea lua parte la conferinţe, demonstraţii-spectacol, workshop-uri şi lansări de carte.

Născut în 1936 la Gallipoli, în Italia, Eugenio Barba este renumit pentru perspectiva atropologică şi multiculturală a spectacolelor sale. A studiat literatura franceză şi norvegiană la Universitatea din Oslo, unde emigrase încă de la vârsta de 18 ani. În 1961, a plecat la Varşovia, unde l-a întâlnit pe regizorul Jerzy Grotowski, care a avut o profundă influenţă de stil asupra lui Barba. 

La 1 octombrie 1964, Eugenio Barba a înfiinţat Teatrul Odin la Oslo, alături de tineri respinşi la şcolile tradiţionale de teatru. Ulterior, este invitat la Holstebro, un oraş mic din nord-vestul Danemarcei, şi hotărăşte să mute Teatrul Odin aici.

În anul 1979, regizorul Barba a înfiinţat ISTA („International School of Theater Anthropology"/„Şcoala Internaţională de Teatru Antropologic"), datorită căreia, alături de teatrul Odin, a devenit celebru în toată lumea. 

Eugenio Barba a publicat numeroase cărţi traduse în toată lumea. Dintre aceastea, au fost lansate la Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru: „Teatru-singurătate, meşteşug, revoltă", apărută la Editura Nemira, şi „Pământ de cenuşă şi diamant", editată de Ideea Europeană. 

Programul spectacolelor din cadrul „Zilelor Odin – O cultură a schimbării”

31 octombrie - „Albă ca iasomia”, în regia lui Eugenio Barba, la ora 18.00, la Academia de Muzică Gheorghe Dima – Sala Studio 

1, 2 şi 3 noiembrie - „Viaţa cronică”, în regia lui Eugenio Barba, la ora 20.00, în Studioul de Radio Cluj 

2 noiembrie – Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai lui Eugenio Barba, ora 11, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai

4 noiembrie - „Viaţa cronică”, în regia lui Eugenio Barba, la ora 17.00, în Studioul de Radio Cluj 

Puteţi consulta programul complet al Zilelor Odin pe site-ul http://spinwork.wordpress.com/. 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite