Radu Afrim, despre cronicărese: „Dacă urăşti teatrul, înseamnă că trebuie să stai acasă, la cratiţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul de teatru Radu Afrim Foto Adevărul
Regizorul de teatru Radu Afrim Foto Adevărul

Radu Afrim a zdruncinat de multe ori lumea scenei, prin declaraţiile lui tranşante. Într-un interviu acordat pentru postul Digi 24, regizorul de teatru vorbeşte despre ipocrizia care există în acest sistem şi despre intoleranţă. El îi atacă pe cronicarii de teatru şi pe directorii care au vrut să-l cenzureze.

Iată câteva declaraţii ale lui Radu Afrim, din interviul realizat de Iuliana Ciugulea:

„Eu nu fac teatru pentru oamenii de teatru şi de multe ori am spus că ar fi bine să se abţină, să nu vină, dacă nu le convine. Cronicarii, de exemplu, consideră că fac parte din categoria oamenilor din teatru. Dar sunt şi cronicari care n-au nicio legătură cu teatrul, care nu simt şi care urăsc teatrul.

Deci există cronicari care urăsc teatrul pentru că meseria asta de cronicar au ales-o în urma unui eşec. Au căzut la Facultatea de Actorie, au căzut la secţia de Regie şi se răzbună în continuare pe actriţe, pe regizori, doamnele noastre cronicărese, nu dau nume. Dar aşa este, toată lumea ştie. Eu sunt ferm convins şi asta trebuie spus. Deci sunt cronicari care nu râd deloc, care nu se bucură.Dacă urăşti teatrul, dacă tu nu te poţi bucura de actori, de nimic, înseamnă că trebuie să stai acasă, la cratiţă.“

„Ducu Darie, directorul de la Bulandra, nu mă place deloc. Cred că nu i-a plăcut «Trei surori», spectacolul pe care l-am făcut acum 100 de ani, şi probabil crede că am rămas la acel nivel. Probabil nu mă ridic la nivelul Teatrului Bulandra, mă gândesc... Poate că originalitatea supără, a fi altfel, estetic altfel, social altfel, asta supără, deranjează. Asta este, e greu să schimbi asta.“

Contactat de „Adevărul“, regizorul Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra, a limpezit situaţia: „N-am avut niciodată o părere proastă despre Afrim. Probabil că asta este în mintea lui. Într-adevăr, nu mi-a plăcut «Trei surori», dar asta nu are legătură cu persoana lui. Faptul că nu ne-am întâlnit nu înseamnă că am o părere proastă despre el“.

„Eu am fost angajat la Teatrul Naţional din Târgul Mureş din ultimul an de facultate, doi ani de zile. S-a schimbat directorul care era tot un regizor şi a făcut o şedinţă cu consiliul artistic la premiera mea cu spectacolul «Casa Bernardei Alba». Să mă dea afară că spectacolul e un jeg, e un gunoi, aşa erau înţeleşi toţi. M-au încuiat în birou toţi şi mi-au spus că e un jeg spectacolul pe care l-am făcut şi trebuie să părăsesc acel teatru.

Atunci aşa era, pentru că răul trebuia oprit din start. Eu eram un rău care trebuia oprit. Un rău care s-a dezvoltat de 14 ani şi asta este, nu mai putem scăpa. Unii suferă cumplit şi acum, dar atunci trebuia un vaccin foarte puternic, un antibiotic foarte puternic care să mă ucidă şi atunci ei doar aşa puteau să facă lucrul ăsta. Crede-mă, nu am mania persecuţiei, nu sunt paranoic, dar aşa s-a întâmplat.“

„S-a scris despre mine că ar trebui să fiu exmatriculat din lumea teatrală chiar la debutul meu. Cum poţi să primeşti un tânăr regizor spunând că ar trebui să fie exmatriculat din lumea teatrului de la primul lui spectacol? Asta e intoleranţă care e din plin în lumea teatrului românesc, în continuare, din păcate. Foarte puţini oameni frumoşi sunt în lumea teatrului, cred că şi în lume la fel. Nu zic că eu sunt unul dintre ei, că şi eu am răutăţile mele, dar măcar cei care sunt la început de drum trebuie ajutaţi chiar şi cu picioare în fund. Dar trebuie ajutaţi să se ducă mai departe puţin.“

„Divertismentul e pericolul cel mai mare de stricare a gustului în acest moment, divertismentul de la TV, pentru că, luând doar un segment, nuditatea, la TV e foarte puţin condamnată de spectatorul obişnuit, spectatorul normal... Şi pe undeva simt că rândurile riscă să se împuţineze, rândurile celor care citesc cărţi, rândurile celor care ascultă muzică serioasă. Eu ştiu şi mulţi tineri care se simt agresaţi de non sens şi de non valoare la TV şi în societate, în general şi sunt foarte mulţi şi care îşi caută refugiul în alte zone.“

Puteţi vedea interviul integral cu Radu Afrim sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 20.10, la Digi 24, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, realizată de Iuliana Ciugulea.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite