Proiecţiile celor mai bune 34 scurtmetraje, de la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional Film NexT, la Muzeul Ţăranului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT se desfăşoară între 22 şi 26 iunie, reunind 34 dintre cele mai bune scurtmetraje recente. Proiecţiile au loc la Cinema Muzeul Ţăranului.

Festivalul Internaţional de Film NexT are două secţiuni competiţionale: Competiţia Internaţională şi Competiţia Naţională. Selecţionerii şi criticii de film care au alcătuit programele sunt Oana Ghera şi Massimiliano Nardulli care au văzut peste 2000 de scurtmetraje, din care au ales 24 pentru Competitia Internaţională şi 10 pentru cea Natională. De asemenea, ca în fiecare an, programul Festival Friends revine cu o serie de filme scurte inedite, realizate de prieteni ai festivalului, după cum anunţă un comunicat de presă emis de organizatorii festivalului.

“În selecţia celor două competiţii am încercat să cuprindem filme cât mai diverse, atât stilistic, cât şi tematic, astfel încât un spectator care ar intra la oricare dintre proiecţii să aibă ocazia în cele aproape două ore pe care le petrece în sala de cinema să treacă prin cât mai multe stări şi convenţii formale, să călătorească din fotoliul lui către colţuri îndepartate ale lumii şi poate chiar mai departe”, au declarat selecţionerii.

Printre filmele selecţionate în competiţia naţională se numără: „Ana vine acasă” (în regia lui Emilian Floareş), „Noiembrie” (regizat de Ioan Ioachim Stroe), „Pipa, sexul şi omleta” (regia Anei-Maria Comănescu), „Prima Noapte” (regizor Andrei Tănase), „Sechestraţi fără voie” (în regia lui Tudor Botezatu). 

În competiţia internaţională, printre titlurile anunţate se numără „Tărâmul viselor” (”Dreamlands”, regia: Sara Dunlop- Marea Britanie), „Veghea” (”Watchkeeping”, regia: Karolis Kaupinis- Lituania, Belgia), „Regatul” (”The Kingdom”, regia: Francesco Fanuele- Italia), „Drona melancolică” (”Melancholic Drone”, regia: Igor Simic- Serbia), „Povara” (”The Burden”, regia: Niki Lindroth von Bahr- Suedia), „Plecarea” (”Family Trip”, regia Cătălin Drăghici- România), „Ionaş visează că plouă” (”Ionaş Dreams of Rain”, regia: Dragoş Hanciu- România), „Prietena noastră luna” (”Our friend the moon”, regia: Velasco Broca- Spania).

Filmele selecţionate în cadrul Competiţiei Internaţionale concurează pentru Trofeul NexT, un premiu care valorează 2000 de euro şi care este oferit de Institutul Cultural Român (ICR)- Premiul ‘Cristian Nemescu’ pentru cea mai bună regie şi Premiul ‘Andrei Toncu’ pentru cel mai bun sunet, ambele în valoare de 1000 de euro. Fimele din Competiţia Naţională, ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediţie, concurează pentru premiul Cel mai bun film românesc, în valoare de 1000 de euro, oferit şi el de ICR, după cum informează acelaşi comunicat. 

image

Premiile vor fi decise de juriul format din Dina Iordanova (critic de film, Bulgaria/Marea Britanie), Cristi Iftime (regizor de film al cărui debut în lungmetraj va avea premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary), Codrin Lazăr (muzician, compozitordirector al Winterthur Film Festival) şi Nick Pinkerton (critic de film, membru al New York Film Critics Circle , câştigător al Premiului Gopo 2017 pentru cea mai bună muzică originală, alături de Sorin Romanescu, pentru filmul Câini), John Canciani (şi colaborator al unor publicaţii precum Sight&Sound, ArtForum sau Village Voice).

„În Competiţia Internaţională se regăsesc laolaltă musicaluri, comedii, filme-eseu, dar şi experimente formale inedite, venind din ţări ca Bulgaria, Croaţia, Portugalia sau Spania, dar şi din ţări precum Singapore, Mozambic, India sau Vietnam. În Competiţia Naţională, ne-am dorit să păstrăm acelaşi principiu al diversităţii - o animaţie experimentală, comedii, poveşti de familie sau poveşti de dragoste, spuse în maniera realistă, în cadre secvenţă lungi sau mai degrabă jucăuşe”, au mai spus selecţionerii. 

Festival Friends, eveniment care s-a născut odată cu NexT,  revine în acest an, cu opt scurtmetraje semnate de: Adrian Silişteanu, Raluca Ungureanu, Luiza Pârvu şi Toma Peiu, Patrick Brăila, Andreea Borţun, Sergiu Lupşe, Alexandru Mavrodineanu, Octav Chelaru.

Competiţia Internaţională va putea fi văzută la Cinema Muzeul Ţăranului sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 17:00, respectiv ora 20:00 şi duminică, de la ora 17:00, respectiv 20:00. Cele două programe ale Competiţiei Naţionale vor putea fi urmărite vineri, 23 iunie, începând cu ora 17:00, respectiv 20:00, tot la Cinema Muzeul Ţăranului. La proiecţiile filmelor din competiţie vor fi prezenţi regizorii şi/ori sound-designerii acestora care vor răspunde la final întrebărilor celor din sală.

Secţiunea Festival Friends va fi proiectată duminică, 25 iunie, ora 14:30, la Cinema Elvira Popescu.

Festivalul Internaţional de Film NexT a fost înfiinţat în 2006 în memoria sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu şi a regizorului Cristian Nemescu şi este organizat de Societatea Culturală NexT. Ajuns la cea de-a 11-a ediţie, NexT se va desfăşura anul acesta între 22 şi 26 iunie.

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite