Povestea lui Yasuke, primul străin ridicat la rangul de samurai
0Primul străin ridicat la rangul de samurai a fost un african uriaş care a sosit în Japonia acum 500 de ani, pe timpul domniei feudale a legendarului Oda Nobunaga, primul dintre cei trei unificatori al acestei ţări, relatează BBC.
Războinicul Yasuke, cum a devenit cunoscut, a sosit în Kyoto, capitala de atunci a Japoniei, în 1579 şi a fost o adevărată apariţie pentru localnici care s-au urcat unii pe alţii să-l vadă, unii chiar murind striviţi, după cum relatează istoricul Lawrence Winkler.
In decurs de numai un an, Yasuke a ajuns samurai. Japoneza lui a devenit fluentă şi a început să lupte alături de Nobunaga.
„Înalt de 1.88 metri…era negru, cu pielea ca tăciunele”, îl descrie un camarad samurai, Matsudaira Ietada, în 1579, în jurnalul său.
In Japonia secolului al XVI-lea oamenii erau în majoritate scunzi din cauza alimentaţiei sărace nutriţional, astfel că probabil Yasuke era un uriaş chiar şi pe lângă camarazii săi războinici. Inălţimea medie a unui japonez în anul 1900 era de abia 157.9 centimetri.
Data naşterii şi ţara de origine nu au fost consemnate nicăieri, majoritatea istoricilor presupunând că era orginar din Mozambic. Alţii au sugerat că ar proveni din Etiopia sau Nigeria. Se ştie însă că Yasuke a sosit în Japonia împreună cu un iezuit italian, Alessandro Valignano, într-un tur explorator, el apărând în cărţile de istorie între anii 1579 şi 1582.
Floyd Webb şi Deborah DeSnoo, producătorii unui documentar despre Yasuke, spun însă că nu putea fi un sclav.
„Ar fi fost imposibil ca Yasuke să ajungă la rangul de samurai în doar un an în lipsa unei istorii de războinic”, spune DeSnoo. De regulă samuraii îşi încep pregătirea în copilărie.
Yasuke l-a întâlnit pe Nobunaga la scurtă vreme de la sosirea în Japonia, stârnind interesul acestuia mai ales prin prisma talentului său de orator. Yasuke ştia deja puţină japoneză şi cei doi bărbaţi se înţelegeau bine, a spus cercetătorul Thomas Lockey, care a scris o carte despre el. Yasuke îi povestea întâmplări din Africa şi india, unde ar fi stat ceva timp înainte de a pleca în Japonia. Lockey crede că Yasuke era bine văzut deoarece stăpâniea bine japoneza.
„Nu era ca iezuiţii care aveau o agendă religioasă pentru sufletul japonez”, spune producătorul de film Webb.
Se spune că la prima lor întâlnire Nobunaga l-ar fi trimis pe nepotul său la el cu o sumă de bani.
Războinicul african şi domnitorul japonez aveau multe în comun. Nobunaga era mare fan al artelor marţiale şi se antrena îndelung. Era şi un excentric, se îmbrăca în ţinute europene şi căuta compania oamenilor inteligenţi, capabili de o mare disciplină.
„Yaskuke avea spirit de războinic”, spune Webb. El înţelegea limbajul culturii japoneze, era un dansator pasionat şi practica Utenzi – o formă de poezie narativă în care se celebrau fapte de eroism. Asta e un indiciu că ar putea proveni din Mozambic, dat fiind că în zonele nordice de aici încă se vorbeşte Swahili.
La rândul său, Nobunaga iubea Noh Drama – un gen de drama muzicală japoneză, zvonindu-se că el era şi patron al artelor, nu doar războinic.
Domnitorul japonez a început să-l îndrăgească pe Yasuke, tratându-l ca pe un membru al familiei – de altfel, africanul făcea parte dintr-un grup select de oameni cărora li se permitea să ia lua cina alături de el.
„Nobunaga lăuda forţa şi statura lui Yasuke, spunând că are puterea a 10 oameni”, spune producătoarea DeSnoo.
Pînă la Yasuke, nu se mai pomenise în Japonia ca un străin să fie ridicat la rangul de samurai, astfel că el rămâne o figură învăluită în mister, dar şi o sursă de inspiraţie. Ulterior au primit această distincţie şi alţi străini.
Yasuke a participat alături de Nobunaga la multe bătălii importante. I-a fost alături în noptea fatidică când Akechi Mitsuhide, unul dintre generali s-a întors împotriva lui şi a incendiat palatul, blocându-l pe domnitor într-una dintre camere. Nobunaga s-a sinucis făcându-şi seppuku. Însă nu înainte de a-i cere lui Yasuke să-l decapiteze şi să-i ducă capul şi sabia fiului său, un semn de mare încredere din partea lui.
Legenda lui Yasuka se încheie imediat după acest eveniment, în1582. Căderea domnitorului trădat de generalul său l-a trimis în exil pe primul samurai de culoare, care probabil s-a întors în Kyoto la misiunea iezuită. Nu se ştie ce s-a mai întâmplat cu el după aceea şi cum a murit.
Destinul său a aprins însă imaginaţia japonezilor find dramatizat într-o carte premiată pentru copii, Kuro-suke (Yasuke cel negru), scrisă de Kurusu Yoshio. După sinuciderea lui Nobunaga, Yasuke este dus într-un templu unde are un vis despre părinţii săi din Africa şi trezindu-se, plânge amintindu-şi de ei.