Pianistul Murray Perahia va urca pe scena Festivalului „Enescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianistul Murray Perahia: "Cânt cu dragoste"     FOTO: Arhiva Festivalului "George Enescu"
Pianistul Murray Perahia: "Cânt cu dragoste"     FOTO: Arhiva Festivalului "George Enescu"

Murray Perahia (66 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi pianişti la nivel internaţional şi deţinător a două premii Grammy, va susţine un recital la Festivalul „George Enescu”, pe 28 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român.

Din repertoriul pianistului american vor face parte lucrări precum: „Suita franceză nr. 4 în Mi bemol Major BWV 815” de Johann Sebastian Bach, „Sonata nr. 23 în Fa Minor Op. 57 Appassionata” de Ludwig Van Beethoven, „Faschingsschwank aus Wien Pp. 26” de Robert Schumann, „Impromptu Nr. 2 în Fa diez Major Op. 36" şi „Scherzo nr. 2 în Si bemol Major Op. 31” de Frédéric Chopin. 

Un talent recunoscut şi de compozitorul Vladimir Horowitz (1903-1989), Murray Perahia declara: „Cânt cu dragoste. Numai aşa oamenii se pot îndrăgosti, la rândul lor, de muzica clasică”. 

Artistul a fost la un pas de a încheia cariera de pianist concertist din cauza unei inflamaţii la degetul mare. Acesta s-a recuperat ascultând şi repetând - în gând - Bach.

„În acea perioadă grea, am hotărât că trebuie să-mi umplu zilele cu muzică. Nu exista altă cale: asta e viaţa mea; e pusă în slujba muzicii. Aveam nevoie de muzică. Stăteam pe scaun, ascultam Bach şi citeam partituri. Bach mi-a dăruit confortul de care aveam nevoie", îşi amintea Perahia într-un interviu acordat pentru site-ul iplaythepiano.com.

Născut la New York, Murray Perahia a început să studieze pianul la vârsta de patru ani. Ulterior, a urmat cursurile Colegiului Mannes, unde s-a specializat şi în dirijorat. La un an de la câştigarea Concursul internaţional de pian de la Leeds, Perahia şi-a făcut debutul concertistic şi a înregistrat primul disc: „Eram la New York şi, înainte să intru în studio, m-am întâlnit cu Horowitz care tocmai ieşea. Mi-a ţinut uşa şi a spus: «Succes»!”, povestea Perahia.

În aceeaşi seară, pe 28 septembrie, de la ora 19.30, pe scena Sălii Mari a Palatului va avea loc recitalul susţinut de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, sub bagheta dirijorului român Cristian Mandeal (67 de ani). În prima parte a programului, va fi interpretată o lucrare rară a lui George Enescu: „Capriccio pentru vioară şi orchestră”, iar solist va fi violonistul rus Dimitry Sitkovetsky (58 de ani).

În a doua parte a concertului, Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Dan Mihai Goia şi Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, i se vor alătura orchestrei britanice pentru a interpreta „Simfonia Nr.3” de Gustav Mahler. 

De la ora 12.00, pe scena Ateneului Român, va urca unul dintre cele mai cunoscue ansambluri de muzică de cameră din Marea Britanie, The Schubert Ensemble

Festivalul "George Enescu" se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite