Obiecte care i-au aparţinut lui Corneliu Vadim Tudor, scoase la licitaţie. Cel mai valoros, un autograf al lui Napoleon Bonaparte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte din obiectele de preţ ale lui Corneliu Vadim Tudor vor fi scoase la licitaţie de Artmark, pe 24 noiembrie. Printre "vedetele" licitaţiei se numără autografe ale unor personalităţi precum Napoleon Bonaparte, Alain Delon sau Chaterine Deneuve, dar şi icoane, obiecte de scris şi mai multe fotografii semnate de personalităţi marcante ale istoriei şi literaturii.

Licitaţia "Colecţia unui român. Corneliu Vadim Tudor" cuprinde 315 obiecte şi va avea loc pe 24 noiembrie, de la ora 19.30, la Athénée Palace Hilton din Bucureşti.

Trei semnături olografe ale lui Napoleon Bonaparte se vor licita pornind de la suma de 7.000 de euro, fiind cel mai scump set al colecţiei, urmat de stiloul Montegrappa Roma Aeterna, din aur şi baga - folosit de Corneliu Vadim Tudor în ocazii de protocol -, în cutia sa originală, ediţie limitată, piesă de colecţie, al cărui preţ porneşte de la 6.500 de euro.

Printre scrisorile din colecţia lui Corneliu Vadim Tudor se numără şi cea a scriitorului francez Victor Hugo, purtând semnătura olografă (preţ de pornire de 2.500 de euro), cea a scriitorului francez Anatole France, purtând autograful acestuia (preţ de pornire de 850 de euro), dar şi ultima voinţă a mareşalului Ioan Antonescu, adresată mamei şi soţiei sale, din ziua condamnării sale la moarte de către Tribunalul Poporului, 17 mai 1946, purtând semnătura olografă (preţ de pornire 450 de euro).

Un carneţel de autografe din anii '20, conţinând semnături rare ale personalităţilor româneşti ale vremii, precum Take Ionescu, Octavian Goga, Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, patriarhul Miron Cristea, George Enescu, principesa Ileana, Virgil Madgearu, Regina Maria şi Martha Bibescu, are un preţ de pornire de 450 de euro.

Preţul unei fotografii a cântăreţului Louis Armstrong, cu autograf, pleacă de la 450 de euro, iar cel al fotografiei compozitoului George Enescu, cu autograf, de la 125 de euro. O altă imagine, a papei Ioan Paul al II-lea alături de patriarhul teoctist şi Corneliu Vadim Tudor, în timpul vizitei suveranului pontif la Bucureşti, în mai 1999, are un preţ de pornire de 90 de euro.

Printre vedetele de cinema ale căror fotografii cu autograf sunt scoase la licitaţie din colecţia lui Corneliu Vadim Tudor se numără Catherine Deneuve (de la 75 de euro), Sophia Loren (de la 50 de euro), Alain Delon (de la 50 de euro) şi Brigitte Bardot (de la 50 de euro). O fotografie cu poetul Nichita Stănescu, semnată de autor, are un preţ ce porneşte de la 30 de euro.

Corneliu Vadim Tudor, născut pe 28 noiembrie 1949, la Bucureşti, a fost scriitor şi politician, fondator al Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi senator. A înfiinţat revista România Mare, a scris 32 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică şi a candidat de cinci ori la preşedinţia României. A murit pe 14 septembrie 2015, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei din Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite