O bătaie cu perne la "Noaptea Galeriilor"
0Evenimentul se anunţă a fi foarte distractiv şi accesibil unei categorii mari de public "Păruiala" cu puf de pernă are loc în noaptea aceasta, în intervalul orar 19.00 şi 4.00. Autorul
Evenimentul se anunţă a fi foarte distractiv şi accesibil unei categorii mari de public
"Păruiala" cu puf de pernă are loc în noaptea aceasta, în intervalul orar 19.00 şi 4.00. Autorul proiectului, Suzana Dan, îşi propune să adune lucrările mai multor artişti români, demonstrând că galeriile nu sunt spaţii de expunere inerte, ci "puncte vii pe harta oraşului, capabile să genereze prin discursul lor evenimente ce nu pot fi ignorate în societatea contemporană".
Juriul, alcătuit din Aurora Kiraly (curator Galeria Nouă), Alexandra Croitoru (artist, asistent al Universităţii de Arte din Bucureşti), Ştefan Tiron (curator independent şi teoretician) şi Raymond Bobar (editor al publicaţiei Republik), a selecţionat un număr de lucrări şi instalaţii considerate importante pentru conturarea unui nou layer urban.
Planul Suzanei Dan este să atragă un public cât mai numeros, care nu află în mod curent despre evenimentele de artă contemporană, fiind puţin familiarizat cu ele. Astfel, 10.00 de exemplare ale hărţii galeriilor vor fi împărţite în şcoli, facultăţi sau chiar pe stradă. Scopul este crearea unui traseu al galeriilor, care sunt în mod fericit localizate relativ aproape una de alta.
Acest circuit poate fi străbătut pe jos şi va fi marcat pe stradă, în aşa fel încât "cei curioşi să poată ajunge la evenimente chiar şi din întâmplare."
"Sunt foarte norocoasă că am putut să atrag în acest proiect artişti atât de talentaţi, care au venit cu idei foarte inedite", adaugă curatoarea. Fie că este vorba despre bătaia cu perne între artişti şi curatori din cadrul happening-ului Ancăi Benera sau de recrearea camerei de lucru a artistului Dan Pintea, cu siguranţă vor fi numeroase momente pe care nu vreţi să le rataţi.
Suzana Dan este de părere că nu trebuie pierdută prezentarea de la galeria "Anca Mihail" care este o bună introducere în reţeaua de evenimente din această seară. Artiştii consacraţi cum este Anca Benera sau tinerii care abia acum îşi fac cunoscute ideile vă promit un eveniment interesant, dar neapărat şi distractiv.
10.000 de hărţi cu galeriile participante se distribuie prin oraş
Suzana Dan
Galeriile participante şi câteva dintre evenimentele lor:
Galeria Nouă - "Ne place ce faci" - lucrări din România şi nu numai, proiect curatorial al lui Mihai Hincu şi Stefan Tiron, în colaborare cu Galeria Inoperable din Viena
Galeria HT003 - Olivia Mihălţianu - happening ce recreează atmosfera unui magazin non-stop din prisma unui angajat din schimbul de noapte
Galeria Una - "Amintiri din vara anului"
Galeria Posibilă - "Prietenia maghiaro-română arc peste timp"
Galeria Hag - Dan Pintea - o reconstrucţie a camerei de lucru
Galeria H'Art - Ovidiu Feneş - "Radio" - o colecţie de artefacte legate de cultura radioului
ArCub - "Sharing and security" - Marina Albu - performance
Galeria 26/Ota - "Et c'est joue nous plait" - O joacă între pictură şi fotografie
Galeria 115 - "The pillow fight championship" - Anca Benera
Streetwise Gallery - "Personaje"























































