"Meşterul Manole" pleacă la Paris
0Spectacolul Teatrului Naţional Târgu Mureş, "Meşterul Manole" sau "Manole, ou le donne de l'amour", în regia directorului Cristian Ioan, se va juca la Paris, în Teatrul Moliere. Repetiţiile au
Spectacolul Teatrului Naţional Târgu Mureş, "Meşterul Manole" sau "Manole, ou le donne de l'amour", în regia directorului Cristian Ioan, se va juca la Paris, în Teatrul Moliere. Repetiţiile au început deja la Târgu Mureş, însă, potrivit lui Cristian Ioan, repetiţiile generale vor avea loc la Paris, în 3, 4 şi 5 aprilie. "Pe 1 aprilie plecăm şi nu este o păcăleală. Sala este pusă la dispoziţie de Teatrul Moliere, spectacolul-premieră va fi jucat, în limba franceză, în seara de 6 aprilie, şi reluat apoi în 7 şi în 8. Cristian Ioan a dezvăluit câteva din "secretele" piesei. Astfel, mănăstirea va fi creată pe scenă din icoane ce îi reprezintă pe meşteri sub forma unor sfinţi. Manole, cel "francez", va fi interpretat de Nicolae Cristache, Ana va fi Marina Boldizs























































