Marcus Miller, Liv Warfield şi Diane Reeves sunt invitaţii de top ai Festivalului JAZZ™
0
Publicul iubitor de jazz va fi răsfăţat, weekendul acesta, între 3 şi 5 iulie, cu nume sonore ale genului, odată cu cea de-a treia ediţie a Festivalului JAZZ™, care se va desfăşura în Piaţa Victoriei din Timişoara. Cap de afiş sunt trei muzicieni excepţionali, care se bucură de multă vreme de faimă mondială: bassistul Marcus Miller, Liv Warfield şi Diane Reeves.
Marcus Miller nu are nevoie de prea multe prezentări, pentru că este un basist legendar, cu o activitate extrem de fructuoasă. Este şi producător şi compozitor, şi are o listă impresionantă de colaborări în lumea muzicii. A compus majoritatea pieselor de pe albumul "Tutu" al lui Miles Davis. Este coautor al unor piese interpretate de Luther Vandross, Power of Love câştigând premiul Grammy pentru Best R&B Song în 1992. Albumul său instrumental, M2, apărut în 2001, a primit, de asemenea, un premiu Grammy pentru Best Contemporary Jazz Album. A colaborat ca muzician de studio cu artişti precum Michael Jackson, Herbie Hancock, Mariah Carey, Frank Sinatra, George Benson, Aretha Franklin sau Elton John. În luna martie a acestui an a lansat albumul Afrodeezia.
La JAZZ™ 2015, Marcus Miller va urca pe scena din Piaţa victoriei pe 3 iulie, începând cu ora 22:30.
"Protejata lui Prince are corzi vocale monstruoase pe care le comandă cu exactitate. Fără îndoială, Liv este o stea majoră în ascensiune”, spune Jon Regen de la Keyboard Magazine despre Liv Warfield.
Cariera acesteia este, aşadar, puternic legată de cea a lui Prince, prin New Power Generation, grupul de acompaniament al artistului, acesta fiind şi producătorul executiv al albumului The Unexpected, lansat de Liv în 2014. Turneul ei european demarează la Timişoara şi include festivaluri precum cele de la Montreux (Elveţia), Pori (Finlanda), Batumi (Georgia) sau Nisa (Franţa). Concertul Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz la Timişoara are loc sâmbătă, 4 iulie. Iar pentru cei care încă nu ştiu, NPG Hornz înseamnă "brigada" de suflători ai celei mai bune trupe formate de Prince.
Adesea comparată cu Sarah Vaughan şi Ella Fitzgerald, Dianne Reeves „are una dintre cele mai puternice şi precise voci ale acestor sau tuturor vremurilor” (Wynton Marsalis).
Câştigătoare a cinci premii Grammy la categoria „Best Jazz Vocalist”, Dianne este singurul artist care a câştigat această categorie de 3 ori consecutiv, în perioada 2001-2003. Cel mai recent Grammy este cel pe care l-a primit chiar anul acesta.
Artista va prezenta cel mai recent material discografic ("Beautiful Life") ce conţine 12 piese create pentru a atinge atât fanii de jazz cât şi persoanele care nu ascultă acest gen atât de des. La crearea albumului şi-au adus contribuţia: Richard Bona (primul cap de afiş al festivalului JAZZ™ în 2013), Esperanza Spalding, George Duke, Gregory Porter, Gerald Clayton, Lalah Hathaway şi a fost produs de Terri Lyne Carrington (prezentă împreuna cu Lizz Wright la JAZZ™ 2014).
De-a lungul carierei a urcat pe cele mai importante scene ale lumii şi a fost capul de afiş al unor festivaluri precum North Sea Jazz, Montreux Jazz Festival, SFJazz, Montreal Jazz, Java Jazz Festival, London Jazz Festival şi multe altele.
La Timişoara, Dianne Reeves va urca pe scena JAZZ™ în data de 5 iulie, de la ora 22:30, alături de Peter Martin (pian | Wynton Marsalis, Christian McBride, Joshua Redman), Romero Lubambo (chitara | Michael Brecker, Yo-Yo Ma, Diana Krall, Gal Costa, Kurt Elling, Larry Coryell), Reginald Veal ( bass | Branford Marsalis, Wynton Marsalis) şi Terreon Gully (tobe | Christian McBride, Ron Blake, Yerba Buena).
Artişti români în deschidere, în cele trei seri
Cele trei seri de festival vor fi deschise, în ordine, de artişti de jazz români: Brum, Ana-Cristina Leonte Quintet şi Exit Oz.
În prima zi vor urca pe scenă Brum, al căror palmares include câteva opening act-uri pentru Pink Martini sau Sofa Surfers, dar şi o nominalizare la Best Electro în 2014 în Revista Sunete.
Ana-Cristina Leonte a făcut parte din proiectul vocal Jazzappella, alături de mult mai experimentaţii săi colegi Zoltan Andras sau Bogdan Tudor. Proiectul ei solo s-a constituit în albumul Secret lover. Cvintetul în care va evolua pe 4 iulie la JAZZ™ 2015 îi include pe Albert Tajti (pian), Alex Munte (saxofon), Michael Acker (bas) şi Tavi Scurtu (tobe).
Exit Oz vor avea misiunea să reprezinte comunitatea de jazz timişoreană pe scena JAZZ™ 2015, ei urmând să deschidă seara de gală a festivalului, duminică, 5 iulie. Proiect de jazz contemporan, materializat în abumul de debut intitulat "Împământenit", Exit Oz s-a cristalizat în jurul lui Alexandru Iovan, având ca temă centrală relaţia de dragoste şi ură faţă de originile compozitorului.
Detalii despre programul integral se găsesc pe site-ul evenimentului.