Mai mult de jumătate din colecţia unui muzeu de artă din Franţa, alcătuită din falsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate dintr-o colecţie a unui muzeu de artă din Franţa, muzeul Etienne Terrus, din Elne, este alcătuită din falsuri, informează The Guardian.

Recent, după lucrări majore de renovare, în Elne, s-a redeschis muzeul dedicat pictorului Etienne Terrus , născut în 1857 şi mort în 1922. 

Pentru că redeschiderea era marcată şi de achiziţia a 80 de picturi noi, un istoric al artei, Eric Forcada, a fost chemat la muzeu pentru reorganizare. În timpul procesului însă, acesta a descoperit că 60% din colecţie era falsă. 

„Etienne Terrus a fost un mare pictor al Elne. A fost parte a comunităţii, era pictorul nostru. Să ştim că oamenii au vizitat muzeul şi au văzut o colecţie care este aproape în totalitate falsă, e foarte rău. E o catastrofă pentru municipalitate”, a declarat, pentru The Guardian, Yves Barniol, primarul din Elne. 

Forcada, istoricul care a descoperit catastrofa, a declarat că a observat rapid că majoritatea operelor erau false, mai ales că, spre exemplu, semnătura de pe una dintre picturi s-a şters când a trecut cu mănuşa peste ea. De asemenea, Forcada a sesizat şi o serie de anacronisme, cum ar fi că într-unul dintre peisaje apărea un turn construit în preajma anului 1950. Pictorul a murit însă în 1922. 

Istoricul a convocat mai mulţi experţi pentru a-i confirma descoperirea: dintre cele 140 de opere ale colecţiei, 82 s-au dovedit a fi false. 

Primarul a declarat că vor fi făcute investigaţii până când vinovaţii vor fi prinşi. De asemenea, Forcada a mai explicat că, înaintea acestui scandal, o pictură semnată de Terrus ar fi putut fi vândută cu până la 15.000 de euro. 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite