Licitaţii & galerii
0
Sotheby’s, Londra Renaştere şi Baroc Desfacerea celebrei colecţii particulare a Barbarei Piasecka Johnson, formată din opere importante ale celor două mari curente artistice, s-a produs
Sotheby’s, Londra
Renaştere şi Baroc
Desfacerea celebrei colecţii particulare a Barbarei Piasecka Johnson, formată din opere importante ale celor două mari curente artistice, s-a produs sub semnul crizei economice. Preţurile s-au plasat, cu o singură excepţie, sub 700.000 de lire sterline. Un „Bust al unui erou antic“, semnat de Baccio Bandinelli (1493-1560), a fost achiziţionat cu 657.250 de lire (estimare iniţială: 500.000-800.000 de lire). Realizată în marmură, lucrarea este una dintre cele mai importante sculpturi ale secolului al XVI-lea, apărute în ultimii ani într-o vânzare publică.
Sotheby’s, Londra
Portret manierist
Atribuit unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Manierismului, Francesco Primaticcio (1504-1570), „Portret de nobil“ şi-a depăşit semnificativ estimarea iniţială (200.000-300.000 de lire), fiind adjudecat cu 769.250 de lire sterline. De dimensiuni considerabile (163,8x119,4 centimetri), uleiul pe pânză a fosrt expus în muzee prestigioase din Amsterdam, Zürich, New York, Paris, Londra şi a figurat în multe publicaţii de specialitate. Deşi paternitatea operei nu este certă, ea a fost, în mod frecvent, atribuită lui Primaticcio, autor şi al altor portrete ale aceluiaşi personaj, Jean de Dinteville.
Sotheby’s, Londra
Familia Medici
Jacopo Carucci, zis Pontormo (1494-1556), este considerat şeful curentului manierist. Realizat de el în tempera pe lemn, „Portretul lui Cosimo I de Medici“ a fost vândut, în licitaţia de la Londra, cu 505.250 de lire, faţă de 300.000-500.000 de lire, estimarea iniţială. Portretul a fost realizat în jurul anului 1538, la puţin timp după ce Cosimo I a primit titlul de Duce al Florenţei şi se remarcă prin plasarea personajului într-o ambianţă simbolică şi prin culorile strălucitoare ale costumului cvasi-militar al celui portretizat.
Sotheby’s, Londra
Sculptură cu subiect antic
Hercule şi Hidra din Lerna“, atribuită lui Gianfrancesco Susini (1585-1653), reia, ca subiect şi mod de realizare, o lucrare a lui Giambologna. Estimată la 400.000-600.000, sculptura a obţinut preţul de 481.250 de lire sterline. Înalt de 41,2 centimentri, bronzul aminteşte una dintre muncile lui Hercule. Lucrarea a fost analizată în multe cataloage şi istorii de artă, dedicate secolului al XVII-lea atât în Anglia, cât şi în Germania sau Italia.























































