Iuda, povestea celui mai cunoscut trădător, regândită de Amos Oz. Citeşte în exclusivitate un fragment din roman

Scriitorul Amos Oz a scris un nou roman intitulat "Iuda"

Marţi, 19 aprilie, la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, „Iuda“, o realizare literară care repune în discuţie, din perspectiva etică, politică şi istorică, figura trădătorului şi conceptul de trădare.

La eveniment vor participa scriitoarele Ioana Pârvulescu şi Tania Radu, precum şi Madeea Axinciuc, cercetător şi director fondator al Programului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul general al editurii Humanitas Fiction.

Roman al devenirii şi o sofisticată poveste de iubire, Iuda îmbină un subiect pasionant cu reflecţii îndrăzneţe asupra evenimentelor istorice care au determinat, pe de o parte, relaţiile dintre evrei şi creştini şi, pe de altă parte, cele dintre Israel şi lumea arabă.

Întreaga lume a tânărului Shmuel Asch se destramă sub ochii lui, de la o zi la alta – este părăsit pe neaşteptate de Yardena, iubita sa, care hotărăşte să se mărite cu fostul ei prieten, Cercul de Renaştere Socialistă în care activa de mai multă vreme se desfiinţează, dispărând odată cu încrederea lui în fundamentele socialismului rus, disertaţia pe care o scrie, „Isus prin ochii evreilor“, a ajuns într-un punct mort, iar părinţii îl anunţă printr-o scrisoare că nu-l mai pot susţine financiar în continuarea studiilor. Nevoit să ia o decizie în privinţa viitorului său, Shmuel rupe toate legăturile cu prietenii şi familia, renunţă la apartamentul închiriat în cartierul Tel Arza şi îşi abandonează studiile. În momentul în care răspunde unui anunţ de angajare descoperit la cantina universităţii, existenţa lui capătă o nouă dimensiune prin mutarea într-o clădire aproape fantastică, alături de Ghershom şi Atalia, doi oameni enigmatici şi fascinanţi, greu încercaţi de viaţă.Ceea ce nu ştie Shmuel este că traiul între zidurile groase ale casei de la marginea oraşului vechi, alături de doi oameni aparţinând parcă altor vremuri, nu face decât să-l reconecteze la viaţă, pregătindu-l pentru ceea ce-l aşteaptă cu adevărat.

În exclusivitate pentru Adevărul, puteţi citi un fragment din roman
 

Iuda
        Amos Oz    
        (roman)
Traducere din engleză şi note de Marlena Braeşter
Seria de autor Amos Oz, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2016

-    Fragment -

Isus şi ucenicii lui erau evrei din tată-n fiu. Însă în imaginaţia populară a creştinilor, singurul dintre ei care le-a rămas în memorie ca fiind evreu – şi reprezentant al întregului popor evreu – e Iuda Iscariotul. În momentul în care trimişii sacerdoţilor şi paznicii Templului au venit să-l aresteze pe Isus, toţi ucenicii s-au speriat şi, îngroziţi, s-au împrăştiat în toate direcţiile, doar Iuda rămânând pe loc. Poate l-a sărutat pe Isus ca să-l îmbărbăteze. Poate a plecat împreună cu gărzile acolo unde l-au dus pe Isus. Şi Petru a ajuns în locul
acela, dar înainte de a se lumina de ziuă îl renegă pe Isus de trei ori. Iuda nu-l renegă. Cât de ironic e acest fapt, notă Shmuel în caietul lui, că primul şi ultimul creştin, singurul creştin care nu l-a părăsit pe Isus nici un moment şi nu l-a renegat, singurul creştin care a crezut în divinitatea lui Isus până în ultima clipă a acestuia pe cruce, creştinul care a crezut în mod absolut că Isus va coborî de pe cruce în faţa întregului
Ierusalim şi în faţa întregii lumi, singurul creştin care a murit împreună cu Isus şi nu a continuat să trăiască după el, singurul a cărui inimă a fost într-adevăr zdrobită la moartea lui Isus, tocmai el a fost văzut  de sute de milioane de oameni, de pe cele cinci continente, timp  de mii de ani, ca evreul cel mai reprezentativ. Cel mai abominabil şi detestabil. Personificarea trădării, întruparea iudaismului şi întruparea legăturii
dintre iudaism şi trădare.
În timpurile moderne, notă Shmuel în caietul său, istoricul Tzvi Gaertz a scris că Isus e singurul om născut din femeie, despre care „trebuie spus, fără exagerare, că a făcut mai multe după moarte decât în timpul vieţii“. Shmuel adăugă cu o mână emoţionată: Nu e adevărat. Nu numai Isus. Şi Iuda Iscariotul a făcut, prin moartea lui, mai multe decât în timpul vieţii.
Singur în noaptea de iarnă, în mansarda lui, în timp ce o ploaie puternică şi monotonă se aude pe tavanul înclinat, aproape de capul lui, cântând prin streşinile casei, cu chiparoşii aplecându-se sub vântul care bate dinspre vest şi o pasăre disperată scoţând deodată un singur ţipăt ascuţit, Shmuel stă aplecat la masa lui, luând din când în când câte o înghiţitură mare dintr-o sticlă de vodcă ieftină deschisă în faţa lui pe
masă şi notându-şi în caiet:
Evreii nu au vorbit aproape niciodată despre Iuda. Nicăieri. Nici un cuvânt. Nici când au luat în derâdere crucificarea, şi apoi învierea, care a avut loc, conform Evangheliilor, după trei zile. Evreii din toate timpurile, inclusiv cei care au scris polemici împotriva creştinismului, s-au temut să se atingă de Iuda. Evreii care au declarat, ca Tzvi Gaertz Klausner, că Isus s-a născut evreu şi a murit evreu, fiind unul
dintre apropiaţii esenienilor, urât de preoţime şi de cunoscătorii Torei pentru faptul că se alăturase păcătoşilor, şi vameşilor, şi prostituatelor, l-au trecut şi ei sub tăcere pe Iuda Iscariotul. Chiar şi evreii care erau de părere că Isus a fost un mincinos, un vrăjitor viclean şi un bastard al unui soldat roman, cu toţii s-au abţinut să scoată un cuvânt despre Iuda. Le-a fost ruşine. S-au lepădat de el. Poate că s-au temut să invoce amintirea celui spre a cărui imagine s-au scurs fluvii de ură şi dezgust în decursul a optzeci de generaţii. Nu treziţi amintirea, nu vorbiţi.
Shmuel îşi amintea bine imaginea lui Iuda din câteva picturi celebre ale Cinei celei de Taină: figură diformă şi dezgustătoare, stând ghemuită ca un vierme la capătul mesei, pe când toţi ceilalţi sunt arătoşi, brunet printre blonzi, cu nasul coroiat şi urechi mari, cu dinţi galbeni, stricaţi, cu o expresie hrăpăreaţă şi vulgară pe o faţă plină de răutate.
Acolo, pe Golgota, în vinerea din ajunul sărbătorii de
Pesah, gloata l-a luat în râs pe cel crucificat: „Salvează-te şi coboară de pe cruce“. Iar Iuda îl implora şi el: „Coboară, rabbi. Coboară acum. Acum. Se face târziu şi lumea începe să se împrăştie. Coboară. Nu mai zăbovi“.
Oare – îşi însemnase Shmuel în caiet –, oare nu s-a găsit nici un credincios care să se întrebe cum e posibil ca un om care îşi vinde dascălul pe suma infimă de treizeci de arginţi, să se sinucidă imediat după aceea de durere? Nici unul dintre ceilalţi ucenici nu a murit împreună cu Isus creştinul. Iuda a fost singurul care nu a vrut să mai trăiască după moartea Mântuitorului.
Însă în nici un text cunoscut nu găsise Shmuel nici cea mai mică încercare de a-i lua apărarea acelui om, om fără de care nu ar fi existat crucificarea, nu ar fi existat creştinism, şi nici biserică, cel fără de care omul din Nazareth ar fi fost dat uitării, exact ca alte zeci de făcători de minuni şi ţărani propovăduitori din Galileea cea îndepărtată. (Copy Rights: Editura Humanitas)