IUBITI-VA ACTORII - Radu Beligan al teatrului romanesc

Cand il vad pe Radu Beligan ma gandesc la risipitorii scenei romanesti, care cheltuiesc intr-o seara tot ce-au adunat intr-o viata. Ei au fantezia de-a instala pe nu stiu care strapontina de la balcon

Cand il vad pe Radu Beligan ma gandesc la risipitorii scenei romanesti, care cheltuiesc intr-o seara tot ce-au adunat intr-o viata. Ei au fantezia de-a instala pe nu stiu care strapontina de la balcon piatra pretioasa a cate unui cuvant de spirit, ei sufla in vazduh si umfla panzele de corabie ale inchipuirilor noastre, ei toarna in cupe de cristal sampania farmecului lor si ni le intind cu clinchet subtire. Acesti risipitori stapanesc publicul, slujindu-l. Si in momente in care nu putini fac prea mult pentru a se impune, sculptandu-si statui de sare, usor de retinut, Beligan lasa in memoria noastra cea mai solida imagine abstracta. El straluceste prin farmecul unei idei, prin inteligenta unui gest, prin sensibilitatea atat de rara de a gandi. Mergem la teatru pentru Beligan din vanitatea de a ne privi pe noi, detasati de meschinarie ca o nava cosmica de ultima treapta a rachetei purtatoare, inventivi si capabili de gesturi mari, pe care sa le facem simplu, ca pe ritualul aprinderii unei tigari. Beligan ne insufla vanitatea de a fi spirituali si inteligenti ca el. Actor modern, din categoria atat de rara a acelora care-si gandesc chemarea, Beligan pastreaza, printre teoreticienii de teatru, pretextul experientei sale pe altarul de scandura, iar printre practicieni, subtextul avansului sau de informare. Si totusi nu i-a fost dat sa-i fie somnul lin. Dupa '90, cateva haimanale l-au indepartat din Teatrul National, pana cand si-au dat seama ca n-au nici un actor care sa-l poata interpreta pe Radu Beligan. L-au rechemat apoi cu umilinta, iar el s-a reintors cu demnitate. Beligan - actorul in care traiesc atatia actori, chiar dintre aceia care, din pacate, nu mai traiesc - si-a asimilat colegii tratandu-i de la egal la egal, dar intr-o educatie de spirit si nu batandu-i pe umar, amicalmente. Acest actor nu e un ecou al cuvantului, e chiar cuvantul. El nu e interpret, ci un creator. Nu e un instrument, ci o simfonie. Nu e un sunet, ci o muzica. Beligan sintetizeaza cultura actorului si inzestrarea lui intr-un mod pe care publicul il simte si-l onoreaza cu un loc de privilegiu in ierarhia stimei sale. Poate cel mai intelectual dintre actori, Beligan daruieste scenei un aer aparte, aproape indescriptibil, in care se simt cultura, limbajul si talentul subtil. Am citit, cu putin timp in urma, intr-o publicatie importanta din strainatate care apare in limba romana si sub semnatura unui prestigios jurnalist si eseist de teatru, nedumerirea ca Radu Beligan n-a intrat inca in atentia Academiei Romane. Doresc sa preiau aceasta sugestie si s-o duc mai departe; nu stiu daca, vreodata, un actor roman a facut parte din randurile Academiei Romane. Daca nu, Radu Beligan este primul care o merita pe deplin. As fi fericit daca inaltul for al culturii romane ar avea in vedere aceasta propunere de presa, alegandu-l pe marele actor si ganditor de teatru printre membrii sai. Radu Beligan este poarta de aur prin care ar intra in Academia Romana teatrul romanesc.