Istoria benzii desenate româneşti, din 1891 până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Haplea la un Harap-Alb modern, personajele de bandă desenată din România au traversat peste 100 de ani de istorie, fiind desenate de-a lungul timpului de numeroşi artişti. Am vorbit cu Dodo Niţă, critic de bandă desenată, despre momentele-cheie ale începuturilor BD-ului în ţara noastră. În această perioadă, la Bucureşti se desfăşoară cea de-a treia ediţie a Salonului European de Bandă Desenată (7 noiembrie - 5 decembrie).

Care sunt reperele naşterii benzii desenate la noi în ţară?

Banda desenată a apărut în România în 1893. În carte (n.r. Istoria benzii desenate româneşti, de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu) scrie de 1891, pentru că atunci a apărut prima revistă din România care publica benzi desenate, dar care erau preluate din reviste străine, din Germania şi Austria. Însă primul autor român a publicat în 1893 şi era un caricaturist, Constantin Jiquidi. Banda desenată s-a dezvoltat în acea perioadă pentru că se dezvolta presa şi, paralel, publicaţiile pentru copii. Unul dintre înaintaşi era Barbu Petriceicu-Haşdeu, care a condus prima revistă de benzi desenate din România, „Amicul Copiilor“. 

Presa pentru adulţi „gusta“ acest tip de ilustraţie?

 În presa pentru adulţi, benzile desenate apăreau mai mult în ziarele satirice, în „Moftul român“ al lui Caragiale. De altfel, Caragiale şi Jiquidi erau foarte buni prieteni. Cand a murit Jiquidi, dramaturgul i-a scris un necrolog foarte frumos. În presa generalistă, banda desenată a ajuns abia prin anii 30, era un ziar care se numea „Timpul familiei“ şi acolo erau benzi desenate, însă tot pentru copii, fiindcă fiecare publicaţie încerca să dezvolte şi o pagină pentru copii.

Care era cel mai popular personaj de bandă desenată la vremea aceea?

Este vorba de un personaj pe care cu siguranţă îl ştii, dar nu ştiai că e de bandă desenată: Haplea. El s-a născut în 1924, în revista „Dimineaţa copiilor“, care era suplimentul ziarului „Adevărul“. Apoi mai sunt: Titilică, băiat fără frică, Tiriplic, Coana Frosa, Tudorică şi Andrei. Însă cel care a traversat epoca până în zilele noastre e Haplea; aventurile lui apar chiar şi astăzi, desenate de alţi autori, într-un ziar din Craiova. Însă e un Haplea adaptat la zilele noastre – are personalitatea şi familia de la 1930, dar acţiunea se petrece în timpul nostru, se îmbracă după moda din prezent. E o satiră a zilelor noastre în care personajul principal e Haplea, cel care se luptă cu şmecheria, cu hoţia, cu ipocrizia. 

image

Cine i-a dat viaţă lui Haplea? 

În 1936, scriitorul Nicolae Batzaria l-a imaginat pe Haplea, dar în 1936 s-a mutat de la „Dimineaţa copiilor“ la „Universul copiilor“, luând şi personajul cu el. Batzaria a scris şi proze cu el, cărţi, Marin Iorda a scris o piesă de teatru, „Haplea la stăpân“. A fost desenat de mai mulţi, de regizorul Marin Iorda, în primul rând, apoi de Pascal Rădulescu. În perioada comunismului tot Iorda l-a desenat, iar după comunism şi-n zilele noastre îl desenează Viorel Pârligras. El este personajul cel mai cunoscut din BD-ul românesc şi pentru că a rezistat – toată lumea foloseşte expresia „Eşti Haplea”, adică eşti lacom, nesimţit. Etimologia cuvântului este bulgărească. Batzara fiind aromân, a preluat din regiunea lui acest cuvânt şi s-a transformat într-un brand în România. 

Apoi ar mai fi Soldatul Neaţă, care a fost desenat de scriitorul şi caricaturistul Neagu Rădulescu. El apărea în ziarul „Soldatul“ al Armatei Române şi-n perioada aceea l-a trimis la război împotriva bolşevicilor. După ce a venit comunismul la putere, Rădulescu a fost pedepsit pentru asta şi n-a mai avut voie să publice vreme de 15 ani. Cu comunismul nu era de joacă. El totuşi a scăpat, fiindcă n-a făcut puşcărie, dar Batzaria, care-i trimisese şi peTudorică şi Andrei în război contra bolşevicilor şi mai şi scrisese editoriale în „Universul“ contra Uniunii Sovietice, a fost băgat în închisoare, unde a şi murit în 1952. 

image

Cum merge piaţa de BD în prezent? 

Sunt din ce în ce mai mulţi pasionaţi de benzile desenate: la Constanţa suntem la cea de-a 23-a ediţie a Salonului Internaţional de Bandă Desenată (SIBD), la Bucureşti e cea de-a treia, la Iaşi, la ediţia a doua, iar anul acesta s-a organizat prima ediţie de salon de BD la Sibiu. Ca longevitate, SIBD a depăşit Gaudeamus, care a împlinit anul acesta 20 de ani. Dar nu vorbim, totuşi, şi de acelaşi public. În plus, sunt 5-6 editori de bandă desenată şi peste 200 de carte în general.

Ce români pasionaţi de bandă desenată cunoaşteţi? 

Adrian Cioroianu este un mare colacţionar de BD. Apoi, Horia-Roman Patapievici, care a fost primul intelectual care şi-a declarat public pasiunea pentru banda desenată, în 1991 sau 1992. Mai este Teodor Bachonschi, care a scris şi-n „Dilema veche“ despre asta. Vorbim de generaţia născută în anii 1970, dintre care mulţi scriitori au fost apropiaţi ai BD-ului. Îmi aduc aminte şi de fraţii Florian, care au scris „Băiuţeii“, Ion Manolescu, Ioan Stanomir şi alţii. De toţi am aflat citindu-le cărţile. Ion Manolescu, de altfel, este primul care a scris o carte de critică a benzii desenate, se numeşte „Benzile desenate şi canonul postmodern“. 

Prin anii '30 au apărut supereroii, creaţi de doi autori evrei, ca o reacţie împotriva nazismului: Superman, apoi Spiderman şi, mai târziu, pe X Man, continuând apoi cu Cei Patru Fantastici şi aşa mai departe. Dodo Niţă, critic de bandă desenată

Cum reuşeşte o bandă desenată să rămână memorabilă? 

Din ce am urmărit până acum, personajele fac acest lucru. Nişte personaje care cer urmări, cum este Haplea, acestea rămân memorabile. Un alt personaj, pentru adolescenţi, de data asta, este Dim Dunăreanu, desenat de Puiu Manu, care a apărut în 1967 şi a rezistat până în 1976, în „Cutezătorii“. Peripeţiile lui apăreau săptămână de săptămână, el era un fel de detectiv socialist care îndeplinea tot felul de misiuni, dar fără arme; îşi învingea duşmanii cu puterea minţii. 

Care este izvorul de inspiraţie pentru un artist de bandă desenată? 

Multe benzi desenate pornesc de la realitate şi de la folclorul românesc. Harap-Alb, de exemplu, din revista „Harap-Alb continuă“ porneşte de la basmul iniţial şi este reinventat, adus într-un univers imaginar eroic-fantasy. La Constanţa, la Salonul Internaţional de Bandă Desenată, s-au lansat alte două reviste de bandă desenată: una se numeşte „Şcoala de basm“, unde toate personajele cunoscute – Harap-Alb, Ileana Cosânzeana etc. – sunt şcolari şi se duc la şcoala de basm. Apoi s-a mai lansat şi „Terapie de basm“, unde personajele sunt deja îmbătrânite, obosite. Peste vreo două săptămâni se va lansa un nou volum de BD, avându-l ca personaj pe Ioniţă Tunsu, haiduc de Bucureşti, desenat de Puiu Manu. Sunt peripeţiile Bucureştiului, cu aventuri, dragoste, urmăriri prin subteranele Capitalei. Acest procedeu este numit revalorificare a valorilor naţionale. 

Pentru mine, cel mai important editor de bandă desenată din România este „Harap-Alb continuă, fiindcă tipăreşte 10.000 de exemplare o dată la două luni.  Dodo Niţă, critic de bandă desenată

Vorbiţi-ne puţin despre începuturile benzii desenate la nivel internaţional.

Printre primele benzi desenate care au apărut au fost în 1820, realizate de un pedagog elveţian. Acesta era bun prieten cu Goethe, care l-a şi îndemnat să îşi publice creaţiile într-un volum. Mai târziu, în 1896, în Statele Unite apare Yellow Kid (n.r. Puştiul Galben), fiindcă aceasta era culoarea hârtiei pe care se tipăreau ziarele la acea vreme. Este primul personaj de bandă desenată recurent. Prin anii '30 au apărut supereroii, creaţi de doi autori evrei, ca o reacţie împotriva nazismului: Superman, apoi Stan Lee, care i-a creat pe Spiderman şi, mai târziu, pe X Man, continuând apoi cu Cei Patru Fantastici şi aşa mai departe. În Belgia apărea, în 1929, Tintin, care este personajul cel mai tradus din toată lumea, autorul lui devenind aproape miliardar din benzi desenate. Foarte aproape de Tintin este Asterix şi Obelix. Acestea două îşi dispută întâietatea la nivel european. Mare parte din personajele animate pe care le cunoaştem astăzi au fost prima dată benzi desenate, apoi desene animate, apoi filme. 

Cum se dezvoltă banda desenată în România?

Celelalte ţări europene au o industrie editorială a benzii desenate. Numai în Bruxelles dacă mergi găseşti 40 de edituri de benzi desenate. La noi, abia dacă este câte un raion în librăriile mari. 

Pentru mine, cel mai important editor de bandă desenată din România este „Harap-Alb continuă“, fiindcă tipăreşte 10.000 de exemplare o dată la două luni. 

Pe blogul meu de pe Adevărul, cele mai multe like-uri le am la articolele critice. Am scris despre Ion Creangă în benzile desenate; a avut ceva like-uri, dar nu multe; am scris despre Magda Ştefănescu, artistă centenară de bandă desenată, la fel, n-a avut multe like-uri. Dacă scriu o critică negativă, împotriva a ceva, atunci se strâng reacţiile. Sunt şi tineri contra mea, dar asta e foarte bine.  Dodo Niţă, critic de bandă desenată

***

Dodo Niţă scrie despre BD românesc din anul 1988, în special cărţi de prezentare şi de istorie. A semnat, singur sau în colaborare, nouă cărţi despre benzi desenate, printre care monografiile de autor Livia Rusz, Puiu Manu, Burschi, Sandu Florea, Dicţionarul Benzii Desenate din România (editura MJM Craiova, 2005) sau Istoria Benzii Desenate Româneşti (editura Vellant, Bucureşti, 2010). Unele cărţi şi studii ale sale au fost traduse în franceză şi maghiară. Dodo Niţă organizează de 23 de ani Salonul Internaţional de Bandă Desenată de la Constanţa, precum şi alte saloane şi expoziţii de benzi desenate atât în România cât şi în Franţa, Belgia, Portugalia, Italia, Luxemburg, Ungaria etc.

Pentru activitatea sa de promovare a francofoniei în România (şi) prin intermediul benzilor desenate a primit titlul de Cavaler al Ordinului Les Palmes Académiques, decernat de Primul Ministru al Franţei în 2001, precum şi titlul de Cavaler al Ordinului Léopold II, decernat de Ministrul Afacerilor Externe din Belgia, în 2006.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite