Înregistrarea poemului simfonic „Vox Maris“, de George Enescu, în interpretarea London Symphony Orchestra, accesibilă de joi pe FestivalEnescu.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Audiţia lucrării "Vox Maris", în interpretarea London Symphony Orchestra la Festivalul Internaţional "George Enescu" 2019, dirijată de maestrul Gianandrea Noseda, va putea fi urmărită pe site-ul www.festivalenescu.ro, în zilele Sărbătorilor de iarnă din acest an.

Concertul a avut loc în ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu", pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Alături de London Symphony Orchestra a fost Corul Academic al Radiodifuziunii Române condus de Ciprian Ţuţu, avându-l ca solist pe tenorul Cosmin Ifrim.

Înregistrarea poate fi vizionată gratuit începând de joi, 24 decembrie, până în ultima zi a anului 2020, accesând festivalenescu.ro. 

Ideea poemului simfonic "Vox Maris" l-a preocupat pe George Enescu încă din 1925, dar desăvârşirea lucrării a fost un proces de lungă durată, Maestrul revenind repetat asupra primei schiţe din 1929 şi incluzând-o în creaţiile sale abia în 1954, cu număr de opus 31 (antepenultimul). Compusă pentru soprană, tenor, cor şi orchestră, sub formă de sonată liberă, şi dedicată amintirii pianistei Elena Bibescu, "Vox Maris" a avut premiera la Bucureşti postum, în 1965. Libretul poemului este scris chiar de Enescu, plecând de la un text francez şi breton de Willy.

Originalitatea sonoră a lucrării îşi are esenţa, în opinia compozitorului şi muzicologului Pascal Bentoiu, “într-o nemaiauzită şi luxuriantă dispunere orchestrală, ce cu greu îşi găseşte perechea în toată muzica secolului XX.”

În "Amintirile" sale, Enescu menţionează pe larg propria trăire a tot ceea ce sublimează muzical în "Vox Maris": „Da, am văzut tot ce voi descrie. Imaginaţi-vă o mare zbuciumată. Un matelot nemişcat o contemplă, cu ochii ţintă la orizon. Urgia creşte, se înteţeşte, mătură în rafale. O sirenă urlă undeva departe. Bubuit de tun: este alarmă! Se aud ţipete în vuietul mării, bărcile sunt lăsate la apă. Matelotul se repede, apucă vâslele şi se îndreaptă în direcţia strigătelor. De pe mal, urmărim un timp barca dansând pe coama valurilor. Dispare dintr-odată. Un munte de apă s-a prăvălit peste firava ambarcaţiune ce se scufundă brusc. Şuierul vântului peste valurile sângerii, parcă, în lumina soarelui la asfinţit. Marea şi-a luat prada: sătulă, îşi regăseşte calmul. Vine noaptea, nu se mai aude nimic decât valurile care se sparg de pietre şi, departe, departe de tot, cântecul anticelor sirene. Victima a potolit setea zeilor mării. Luna străluceşte peste ape...”. 

London Symphony Orchestra va concerta şi în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu din 2021, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle, iar poemul simfonic "Vox Maris" va fi interpretat în această ediţie de Mariinsky Theatre Orchestra, cu maestrul Valery Gergiev la pupitru.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite