Halle Berry, intre extazul Oscarului si agonia rasismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Halle Berry, cea dintai castigatoare de culoare a Oscarului pentru rol principal feminin, nu a obtinut doar laude pentru performanta sa. La doar o zi dupa reusita istorica, site-ul oficial al actritei

Halle Berry, cea dintai castigatoare de culoare a Oscarului pentru rol principal feminin, nu a obtinut doar laude pentru performanta sa. La doar o zi dupa reusita istorica, site-ul oficial al actritei a fost spart de un hacker care i-a vandalizat una dintre fotografii. Pe langa barba si mustatile cu care i-a "decorat" portretul din filmul "Monster's Ball", vizitatorul a lasat o adresa de e-mail care continea initialele "KKK" (Ku-Klux Klan). Chiar daca Academia Americana de Film a respectat principiul "corectitudinii politice", rasismul functioneaza in continuare in Statele Unite. Desi autorul a ramas necunoscut, faptul ca in "opera" sa a mentionat numele Nicole Kidman indica, foarte probabil, un fan nemultumit al productiei "Moulin Rouge". Un purtator de cuvant al lui Halle Berry a declarat ca aceasta n-a fost prea ingrijorata de graffiti-ul electronic. "A fost un gest infantil", suna concluzia. Intre timp, presa continua sa disece speech-ul lacrimogen al vedetei, din noaptea Oscarurilor. Vizate sunt mai ales persoanele carora Halle le-a multumit (sau nu). Desi si-a exprimat recunostinta pentru Oprah Winfrey, Diannah Carrol si avocatii sai, a uitat sa-i pomeneasca pe Whoopi Goldberg (gazda show-ului) sau pe Billy Bob Thornton, partenerul sau din filmul care i-a adus statueta. N-a mai fost vorba de "political correctness", ci de "ethical injustice".

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite