Ghinionul marelui Caragiale după moarte. Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit al scriitorului

0
0

Clasic al literaturii române, actual și astăzi, Ion Luca Caragiale a murit departe de țară, iar sicriul cu trupul neînsuflețit a rătăcit mai bine de cinci luni până la ajuns la București. La 9 iunie 1912, Ion Luca Caragiale a încetat din viaţă la Berlin, unde se autoexilase în primăvara anului 1905 împreună cu familia.

Ion Luca Caragiale a murit în exil FOTO Shutterstock
Ion Luca Caragiale a murit în exil FOTO Shutterstock

Decizia a venit în urma decepţiilor din plan social şi cultural, arată Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Sfârșitul marelui dramaturg român a venit într-o discreție totală, însă ce s-a întâmplat după deces pare desprins din filme.

În anul în care s-a stins, Caragiale a fost nevoit să muncească din greu pentru a-şi putea întreţine familia. Scria mult, până târziu în noapte şi călătorea mult. „Din ultimele călătorii s-a ales cu o răceală din pricina căreia are accese de tuse, iar fumatul le face şi mai dese”, notau biografii despre ultima perioadă din viaţa dramaturgului.

„În ajun, ne fermecase cu povești"

În seara zilei de 9 iunie 1912, scriitorul s-a retras în dormitor spunându-i soţiei că va urma o noapte în care are de gând să lucreze până târziu, motiv pentru care să nu-l deranjeze în dimineața următoare. Dar, în jurul prânzului, intuind că ceva rău s-a petrecut, soția sa a intrat în cameră, unde l-a găsit fără suflare.

Această scenă este descrisă de Cella Delavrancea, care se afla în casa lui I. L. Caragiale de la Berlin. „Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi. Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate? În ajun, seara, la masă, ne fermecase cu poveşti, proiecte şi voie bună. Nu ne mai tachinase pentru tendinţele noastre spre poezia cu metafore absurde, râsese de verva cu care declama Luki pastişuri compuse de el… Moartea îl atinsese rapid, fără şovăire, aşa cum desigur şi-o dorise, esenţă în spaţiu, verb fără adjectiv”, povestea Cella Cella Delavrancea în volumul ”Dintr-un secol de viaţă”.  

Tot neamul se stinsese de inimă

„A murit discret de parcă s-ar fi jenat să tulbure liniştea sufletească a celor dragi cu mizeriile ultimelor sale clipe. Cauza morţii lui Caragiale este arteroscleroza, combinată cu boala de inimă de care se stinsese aproape tot neamul lui Caragiale”, arată biografii B. Jordan şi Lucian Predescu în cartea „Tragicul destin al unui mare scriitor”.

Când s-a încercat aducerea în țară a sicriului, familia lui Caragiale a întâmpinat prima problemă. Corpul neînsufleţit nu a putut fi transportat imediat după moarte, pentru că ministrul plenipotenţiar al României din capitala Germaniei tocmai intrase în concediu. În aceste condiții, rămăşiţele pământeşti au fost transportate de familie şi apropiaţi în cimitirul berlinez Schonenberg.

Vagonul mortuar s-a rătăcit pe drum

După câteva zile, pe 14 iunie, trupul neînsuflețit al lui Caragiale a fost depus într-un cavou al familiei, în prezenţa bunilor săi prieteni Delavrancea şi Vlahuţă, veniţi la Berlin. Abia în toamna aceluiaşi an, rămăşiţele dramaturgului au luat drumul spre casă, un drum care se va dovedi a fi unul cu ghinion. Vagonul mortuar care îl aducea pe Caragiale în ţara natală a rătăcit două săptămâni prin Austria.

Prin ziare îşi face locul zvonul că vagonul mortuar rătăcise două săptămâni pe liniile austriece, ajungând în ţară fără hârtiile trebuitoare, pierdute şi ele, că vagonul popsise întâi în Ardeal, apoi în vestita staţie B.M.. Funcţionarii staţiei B.M, neştiind ce se află în vagonul care venise fără acte, îl deschid şi dau peste rămăşiţele pămâneşti ale marelui Caragiale. Ce crudă ironie a soartei!”, notează biografii dramaturgului.

Vagonul mortur a ajuns în Bucureşti pe 19 noiembrie 1912. În ziua înmormântării, 23 noiembrie 1912, cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin faţa Teatrului Naţional. De aici, sicriul lui Caragiale însoţit de mii de bucureşteni, a mers la cimitirul Belu. La înmormântare au fost prezenţi cei mai mari scriitori ai vremii şi buni prieteni ai dramaturgului, printre care, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Delavrancea.

Exhumat și mutat lângă Eminescu

În discursul ţinut la înmormântarea lui Caragiale, bunul său prieten Delavrancea l-a numit pe dramaturg „cel mai mare român din câţi au ţinut un condei într-o mână şi o torţă aprinsă în cealaltă”. La aniversarea centenarului naşterii lui Caragiale, în 1952, trupul dramaturgului a fost exhumat şi mutat pe Aleea Scriitorilor, lângă mormântul lui Mihai Eminescu.

Scrieri de mare valoare

Ion Luca Caragiale s-a născut în 1852, în comuna Haimanale, pe atunci în Prahova, actualmente în Dâmbovița. Așezarea poartă acum numele dramaturgului - I.L. Caragiale.

De-a lungul timpului, Caragiale a ocupat diferite funcţii, anume copist la tribunal, sufleur, redactor la revista “Ghimpele” (1873-1875), la ziarul “Timpul” (1878-1881), revizor şcolar, funcţionar de stat, profesor de liceu, director general al teatrelor (în stagiunea 1888/1889).

În scrierile sale (piese de teatru, schiţe, farse), Caragiale a satirizat lumea pitorească a Capitalei şi provinciei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, afirmând că “nimic nu-i arde pe ticăloşi mai mult decât râsul”.

S-a remarcat cu predilecţie în dramaturgie, prin originalele comedii de moravuri: comedia în două acte “O noapte furtunoasă” (1878) – capodoperă a dramaturgiei româneşti, farsa într-un act “Conul Leonida faţă cu Reacţiunea” (1880), comedia în patru acte “O scrisoare pierdută” (1884), comedia în trei acte “D-ale carnavalului” (1885); drama “Năpasta” (1890).

Opera sa, tradusă în numeroase limbi

Primul volum al lui Caragiale, “Teatru”, prefaţat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, “Comediile d-lui I. L. Caragiale”, a apărut în cursul anului 1889. Creator al schiţei în literatura română, a scris numeroase “Momente” şi “Schiţe”, asemănătoare teatrului, prin fondul lor dramatic şi comic: “Domnul Goe”, “Vizită”, “Bubico”, “Tren de plăcere”, “Petiţiune”, “Căldură mare”, “Un pedagog de şcoală nouă”, “Ultima oră”, “Inspecţiune”, “High-life”, “Telegrame”, “Justiţie” etc.

Ca nuvelist, Caragiale a cultivat proza de observaţie psihologică şi naturalistă şi fantastică. A tradus din M. Twain, Ch. Baudelaire, E.A. Poe, iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite