Franco Zeffirelli şi La Scala din Milano au rupt prietenia
0Cunoscutul regizor italian Franco Zeffirelli a intrat într-un conflict cu La Scala din Milano, acuzând instituţia că a vândut fără acordul lui celebra producţie „Aida”, a cărei regie o semnează, unei opere din Kazahstan.
Presa de specialitate a anunţat săptămâna trecută că Franco Zeffirelli, unul dintre cei mai îndrăgiţi regizori ai lumii, care a semnat filme ce au intrat în istorie şi numeroase spectacole de operă, a intrat în conflict cu La Scala din Milano. Artistul, în vârstă de 91 de ani, s-a declarat revoltat de hotărârea ca una dintre „cele mai mari” creaţii ale sale, datând din anul 2006, să fie vândută unei opere din Kazahstan, fără acordul său.
Într-o scrisoare deschisă, el susţine că est vorba de un act de răzbunare. „Descopăr că mă confrunt cu o vendetta pusă la cale de creierele de la La Scala, care mă consideră un artist ce trebuie dat uitării”, a declarat Franco Zeffirelli pentru cotidianul britanic „The Independent”.
„De fapt, o spun cu toată modestia, e vorba despre cel mai mare spectacol după această capodoperă care s-a făcut vreodată. Chiar ar fi trebuit să mă întrebe. După cât am lucrat la La Scala, ar fi trebuit să dea dovadă de mai mult respect”, a adăugat regizorul.
Opera sa ar fi astfel condamnată, susţine el, la „o soartă infamă şi brutală”, însă nu explică de ce spectacolul său după „Aida” de la La Scala n-ar trebui să ajungă la publicul din Kazahstan. În opinia lui, această decizie luată de conducerea teatrului liric face parte dintr-un plan menit a-l îndepărta din istoria operei italiene.
Pe de altă parte, conducerea teatrului liric de la Milano susţine că regizorul ar fi fost invitat la o discuţie de instituţia din Kazastan pentru discutarea tuturor aspectelor. Reprezentanţii La Scala şi-au exprimat „amărăciunea şi neîncrederea” în afirmaţiile regizorului italian.
Franco Zeffirelli colaborează cu La Scala din Milano de mai bine de jumătate de secol, mai exact în anul 1953, când Franco Zeffirelli era creator de costume pentru producţii La Scala.