Expoziţia „Bob Dylan, The Beaten Path“, inaugurată la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia ”The Beaten Path” care cuprinde lucrări plastice realizate de Bob Dylan a fost inaugurată, sâmbătă, la galeria Halcyon din Londra, unde va fi deschisă până pe 11 decembrie, informează El Mundo.

”Pentru această serie de lucrări ideea a fost să realizez picturi care să nu fie interpretate greşit sau înţelese greşit de mine sau de altcineva”, spune Bob Dylan. ”Aceste tablouri sunt realiste, statice, dar fremătătoare. Sunt în contradicţie cu lumea modernă. Oricum, sunt realizările mele”, a completat el.

Expoziţia cuprinde desene, acuarele şi acrilice, în care se face legătura între America citadină şi cea rurală. Străzi şi peisaje desprinse din filme, alei întunecoase care transmit singurătate, firme luminoase de moteluri, poduri celebre şi festivaluri decadente, imagini din New York şi Los Angeles. Multe dintre opere au fost reproduse în 295 de copii care se vând cu 2.000 - 3.000 de euro pe facsimil.

În expoziţie se află originale, precum ”Holloway Alley” şi ”Brooklyn Heights”, dar şi copii.

Este cunoscut faptul că Bob Dylan vorbeşte puţin sau deloc în public, însă pentru această expoziţie el a transmis un text cuprinzător despre lucrările expuse şi despre experienţa pe care a presupus-o realizarea lor.

”Lucrările sunt influenţate de viaţa reală, literatură, filme, cântece, poeme şi poezia şi de un anumit punct de vedere asupra tuturor acestora, împreună şi separat”, a mai spus Dylan.

”Când galeria Halcyon a venit cu ideea ca eu să fac peisaje americane pentru o expoziţie, n-a fost nevoie decât să spună o dată. Şi după puţină lămurire, am adoptat-o (...) Cred că în fragmentele trecutului este cheia viitorului. Faptul că trebuie să stăpâneşti limbajurile timpului tău până să ai orice identitate în prezent. Trecutul tău începe în ziua în care te-ai născut şi să nu iei asta în seamă înseamnă să te înşeli asupra a ceea ce eşti cu adevărat”, a mai notat Bob Dylan.

Robert Allen Zimmerman, cunoscut drept Bob Dylan, s-a născut pe 24 mai 1941, este cântăreţ, compozitor, textier şi poet american. Prin versurile sale, publicate în volume sau transpuse pe muzică, el a marcat cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Majoritatea compoziţiilor sale au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială. Dintre albumele care au marcat istoria muzicii se numără ”The Times They Are a-Changin'” (1964), ”Blonde on Blonde” (1966), ”Oh Mercy” (1989), ”Good as I Been to You (1992)” şi ”Together Through Life” (2009). În cariera sa de peste 55 de ani a primit 43 de nominalizări la premiile Grammy, a câştigat 12 astfel de trofee, a primit un Oscar, în 2000, pentru cel mai bun cântec, ”Things Have Changed" din ”Wonder Boys”, melodie care i-a adus şi un Glob de Aur. Bob Dylan a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1982, iar cinci cântece ale sale au fost listate între 500 piese care au configurat rock & roll-ul, clasament realizat de The Rock and Roll Hall of Fame and Museum în 2007. Scrierile sale au devenit volume de poezie şi memorii, iar lucrările sale - pictură şi scultură - sunt prezentate în mai multe albume de artă.

Bob Dylan a fost desemnat câştigătorul premiului Nobel pentru Literatură pe 2016.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite