Curiozităţi în 2.512 pagini
Cea mai veche enciclopedie tipărită, lansată în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, este disponibilă în librării. Gândită pentru a deveni o prezenţă zilnică în viaţa cititorilor, „Enciclopedia Concisă Britannica“ se adresează atât celor dedicaţi studiului, cât şi celor care vor să fie la curent cu noutăţile.
Dorinţa de a cunoaşte a fost mereu motorul şi a definit constant evoluţia omului, dincolo de timp şi de spaţiu. Iar odată cu acumularea cunoştinţelor omul a simţit nevoia de a pune laolaltă şi de a organiza enciclopedic rezultatele eforturilor şi curiozităţii sale, în lucrări care să răspundă rapid şi precis dorinţei de informare.
La un astfel de instrument s-au gândit şi editorii binecunoscutei „Encyclopedia Britannica" atunci când au conceput lucrarea „Britannica Concise Encyclopedia", un instrument de referinţă şi uşor de folosit, care acoperă domeniile generale de cunoaştere: istorie, geografie, ştiinţe, religie, sport, tehnologie, artă etc.
„Apariţia versiunii în limba română, la Editura Litera, reprezintă o dublă premieră. Pe de o parte, este prima lucrare aparţinând prestigioasei companii «Encyclopedia Britannica», dar şi prima enciclopedie străină de renume, care este editată şi în limba română. În al doilea rând, zestrei de informaţii oferite de editorii români i s-au adăugat aproape 1.000 de articole care acoperă spaţiul geografic, istoric, şi cultural românesc în ceea ce aceasta are, considerăm noi, mai relevant", a declarat Cornelia Marinescu, coordonatorul ediţiei româneşti.
Lucrarea are la bază ultima ediţie a volumului „Britannica Concise Encyclopedia". Dar cum o astfel de lucrare este, prin natura ei, în permanentă actualizare, s-a încercat prezentarea şi a evenimentelor de ultim moment din lume.
Peste 28.000 de articole
„Enciclopedia Concisă Britannica" conţine peste 28.000 de articole, ordonate alfabetic. Fiecare articol variază între 50 şi 1.000 de cuvinte, întreg textul conţinând peste 2,6 milioane de cuvinte.
Informaţiile sunt completate şi exemplificate cu peste 2.000 de imagini, respectiv, 1.800 de fotografii, 190 de cărţi, 150 de schiţe şi 30 de tabele, iar 5 % din volumul lucrării reprezintă articole despre realităţi româneşti, concepute de autori din România.
Sunt prezentate într-un singur volum, printr-o selecţie riguroasă, informaţii despre fiecare domeniu al cunoaşterii: artă, afaceri, IT (informatică), geografie, istorie, literatură, medicină, ştiinţe politice, filosofie, ştiinţă, sport.
Ultima ediţie este actualizată cu cele mai noi descoperiri din tehnologie, lumea afacerilor, îmbinând tematicile clasice cu cele contemporane, respectiv, muzica rock, globalizarea, tehnologia digitală sau sportul.
Din filele enciclopediei
În paginile sale veţi găsi personalităţi străine de la Giovanni Boccaccio la Albert Camus, de la Abraham Lincoln la George Bush, de la Amedeo Modigliani la Ernst Klimt etc. Lista continuă cu români iluştri, printre aceştia numărându-se Nicolae Bălcescu, Carol I, Emil Cioran, Ion Luca Caragiale, dar şi contemporani ca Mircea Cărtărescu, Traian Băsescu şi mulţi alţii.
„Enciclopedia Concisă Britannica" prezintă traseul literar al poetului, prozatorului, criticului şi universitarului român Mircea Cărtărescu, considerat unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai literaturii române actuale.
Absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură română din Bucureşti, Cărtărescu a debutat în 1980 cu volumul „Faruri, vitrine, fotografii", pentru care a primit, în acelaşi an, premiul Uniunii Scriitorilor.
Enciclopedia aminteşte şi volumul colectiv „Desant '83" (1983), care a marcat debutul poetului în proză. Au urmat „Poeme de amor", „Totul", „Levantul" (Premiul Uniunii Scriitorilor), „Dragostea", „Nostalgia", „Travesti", „Orbitor" („Aripa Stângă", „Corpul "
, „Aripa Dreaptă"). „După cum în «Levantul» făcea un inventar stilistic şi expresiv al literaturii române, luând ca exemplu romanul lui James Joyce, «Ulysses», în «Orbitor» construieşte o Divină Comedia românească, încărcată de detalii pitoreşti, grandioase viziuni şi detalii halucinante din viaţa de zi cu zi, în timpul dictaturii comuniste".
Cu alte două volume, „Jurnalul" (2000-2005) şi mai ales „De ce iubim femeile" (2004), a devenit unul dintre cei mai bine vânduţi şi apreciaţi autori români de la începutul secolului XXI, conchide articolul din enciclopedie.
Info
Enciclopedia Concisă Britannica
Număr de pagini: 2.512
Preţ: 239 de lei
Editura: Litera, Bucureşti, 2009






















































