Cronică de moravuri:Gutenberg online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cărţile la care ajungeai cu greu sunt acum la o distanţă de un click.

Ieri. Începând cu revoluţia culturală declanşată de invenţia tiparului de către Johannes Gutenberg la mijlocul secolului al XV-lea, cultura scrisă a existat între pereţii bibliotecilor, publice sau private. Atât în România, cât şi în restul Europei, primele biblioteci publice s-au constituit în jurul mănăstirilor sau bisericilor în secolele XV-XVI. Abia în secolul al XVIII-lea a fost instituţionalizată practica de a se permite împrumutarea cărţilor. Numai în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost permis accesul femeilor la bibliotecile publice odată cu primirea lor în universităţi. Secole la rând, accesul la cultura scrisă a fost în mod considerabil limitat. Chiar şi după facilitatea accesului la biblioteci, din ce în ce mai bine puse la punct, studiul presupunea şi petrecerea unui număr mare de ore în căutarea titlurilor sau bibliografiei potrivite. Şi, apoi, a venit era digitală.

Azi. Săptămâna trecută, Google a lansat motorul de căutare Books Ngram Viewer, cu ajutorul căruia orice utilizator de internet poate avea acces la o bază de date ce poate localiza 500 de miliarde de cuvinte în 5,2 milioane de cărţi digitalizate. Utilitatea acestui motor de căutare este uşurinţa cu care se pot găsi referiri la anumite cuvinte sau conceptele-cheie în cărţi publicate de-a lungul timpului şi aflate acum pe internet şi, în acelaşi timp, posibilitatea de a analiza tendinţele de popularitate ale acestor cuvinte sau concepte pe parcursul diferitelor intervale de timp. Motorul de căutare, creat de Google în colaborare cu Encyclopedia Britannica şi cercetători de la Harvard şi MIT (Massachusetts Institute of Technology), este cel puţin un instrument de analiză a anumitor tendinţe lingvistice şi cel mult unul de identificare a surselor ştiinţifice de referinţă pentru anumite subiecte de cercetare. Poţi identifica referirile la cuvântul „cozonac" în literatura prezentă pe internet şi observa că până pe la 1910 există foarte puţine menţionări ale acestui cuvânt, comparativ cu a doua jumătate a secolului XX. Sau poţi localiza toate cărţile în care există referiri sau studii cu privire la conceptul filosofic de „existenţialism" în volumele digitalizate existente pe internet. ;

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite