Concertul caritabil de ziua Regelui Mihai a strâns peste 130.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sâmbătă seara, la Ateneul Român a avut loc concertul caritabil prilejuit de ziua Regelui Mihai I
Sâmbătă seara, la Ateneul Român a avut loc concertul caritabil prilejuit de ziua Regelui Mihai I

Peste 130.000 de euro au fost strânşi din donaţii, sponsorizări şi vânzare de bilete la concertul caritabil care a avut loc, sâmbătă, la Ateneul Român din Bucureşti, pentru a susţine programul "Tinere Talente".

Sâmbătă seară, Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat la Ateneul Român din Bucureşti a şaptea ediţie a concertului în scopul strângerii de fonduri în beneficiul programului "Tinere Talente". Evenimentul a avut loc de ziua Regelui Mihai, iar fondurile strânse la ediţia din acest an a concertului vor sprijini programul naţional "Tinere Talente" - ediţia 2015.

Pentru alegerea câştigătorilor programului se va face o selecţie, în luna decembrie, tineri artişti talentaţi din toată ţara, elevi, studenţi la licee şi universităţi de arte putând să-şi depună candidatura. Prima condiţie este să fie cazuri sociale, iar, ulterior, un juriu de specialitate îi va alege pe cei mai buni, după cum declară reprezentanţi ai Fundaţiei Principesa Margareta.

Anul acesta, au fost aleşi 32 de tineri care să beneficieze de programul "Tinere Talente".

Cei mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare, vor primi burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare. În ultimii ani, peste 170 de tineri artişti plastici şi muzicieni au reuşit performanţe extraordinare cu susţinerea fundaţiei.

Pianista Alexandra Dăriescu şi orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, au concertat pe scena Ateneului Român sâmbătă, de ziua Regelui Mihai I, pentru susţinerea programului "Tinere Talente".

Scopul înfiinţării orchestrei Fundaţiei Principesa Margareta a României este de a oferi posibilitatea tinerilor români să ia contact cu stilul de lucru şi repertoriul abordat la nivelul unei orchestre profesioniste şi de a interacţiona cu muzicieni consacraţi. De asemenea, iniţiativa are obiectivul de a-i promova pe cei mai talentaţi tineri muzicieni în faţa publicului român.

În debutul concertului regal, trei "Tinere Talente" - soprana Diana Alexe, mezzosoprana Cosmina Stancu şi tenorul George Vîrban - au urcat pe scena Ateneului Român pentru a interpreta arii din opere cunoscute precum "La Traviata", "Carmen" şi "Linda di Chamounix".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite