Concert extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri, pe scena istorică a Ateneului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christian Badea va dirija Concertul Centenarului la Ateneu
Christian Badea va dirija Concertul Centenarului la Ateneu

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, împreună cu Filarmonica „George Enescu”, organizează vineri, pe 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Ateneu, pe scena cea mai încărcată de istorie a României moderne, simbol al identităţii şi culturii noastre,  un Concert dedicat Centenarului Marii Uniri.

La împlinirea a o sută de ani de la realizarea celui mai important vis naţional, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va oferi un concert extraordinar, ai cărui protagonişti vor fi reprezentanţii a două generaţii de mari muzicieni români, una a consacrării, cealaltă a afirmării. Orchestra va fi condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al Filarmonicii şi unul dintre cei mai valoroşi artişti români de anvergură internaţională, iar în ipostază de solist va apărea Daniel Ciobanu, unul dintre cele mai strălucite tinere talente născute pe pământ românesc, laureat al numeroase concursuri internaţionale de pian, cu o ascensiune artistică spectaculoasă în ultimii ani.  

˶Suntem bucuroşi ca, pe 30 noiembrie, cu ocazia Zilei Naţionale, să prezentăm un Concert de Gală, avându-l solist pe pianistul Daniel Ciobanu, laureat al concursului Arthur Rubinstein de la Tel Aviv, Israel”, subliniază maestrul Christian Badea, consilier artistic al Filarmonicii „George Enescu”.

Programul Concertului Centenarului la Ateneul Român  va cuprinde lucrări reprezentative din repertoriul românesc şi universal, în spiritul zilei de sărbătoare. Cele două Rapsodii de George Enescu nu puteau lipsi, compozitorul nostru naţional fiind prezent în program cu două dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, care vor marca începutul şi finalul concertului. O altă creaţie autohtonă a fost selectată din creaţia lui Alfred Alessandrescu, continuator al moştenirii enesciene în secolul XX – poemul simfonic Acteon. Pe lângă acestea, programul va cuprinde lucrări semnate de doi dintre cei mai importanţi şi populari compozitori de anvergură universală – Serghei Rahmaninov şi Georges Bizet. Daniel Ciobanu va interpreta îndrăgita Rapsodie pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră a marelui romantic rus, pentru ca apoi Christian Badea şi Orchestra Filarmonicii să ofere publicului selecţiuni din bine cunoscuta Suită Carmen, din opera omonimă compusă de Bizet.

Filarmonica George Enescu este onorată să organizeze Concertul Centenarului la Ateneul Român. De jur-împrejurul sălii, Fresca Ateneului prezintă geneza şi evoluţia poporului român, momentele sale de glorie şi afirmare naţională, care culminează cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în ultima evocare în culori. Sub cupola roşie, pe care ies în evidenţă numele celor mai ilustre personalităţi româneşti ale trecutului, a avut loc la 29 decembrie 1919 întrunirea Parlamentului României Mari,  pentru ratificarea unirii provinciilor româneşti într-un stat naţional, suveran şi independent.

Pe 30 noiembrie vom asculta sonorităţi încântătoare într-un concert de gală pentru  o aniversare a noastră, a tuturor românilor, în care cei prezenţi vor fi martorii unui eveniment emoţionant, de neuitat. La Mulţi Ani, România!”, declară domnul Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu”.

DANIEL CIOBANU

Daniel Ciobanu pianist

Daniel Ciobanu, născut în Piatra Neamţ, a început studiul pianului la vârsta de nouă ani. A absolvit Liceul de Artă „Victor Brauner”, avându-i profesori pe Cosma Magdolna, Iulian Arcadi Trofin şi Mihaela Spiridon. A câştigat o bursă de studii  „Constantin Silvestri”, care a constat în studiul timp de un an la colegiul privat „Stewarts Melville College” din Edinburgh. A avut timp de şase ani bursă şi a  absolvit cu „magna cum laude” Conservatorul Regal al Scoţiei din Glasgow.  A obţinut distincţii prestigioase, printre care se numără „Tânărul Muzician al Anului 2008” oferit de Rotary Club Edinburgh,  Bursa „Yamaha Europe Foundation” 2010  şi două diplome de excelenţă  - „Tehnica şi Execuţie” şi „Pianist-Concertist” -  ambele obţinute la „Ecole Normale de Musique-Alfred Cortot” din Paris.

De asemenea, a obţinut Premiul I la „Morocco Philharmonique” în Casablanca (Maroc) , „UNISA International Piano Competition” în Pretoria (Africa de Sud), „BNDES International Piano Competition” în Rio de Janeiro (Brazilia) şi Premiul al doilea la Concursul internaţional de pian „Arthur Rubinstein” din Tel – Aviv (Israel) .  În urma acestor premii, a susţinut concerte pe scene faimoase  precum „Mozarteum Concert Hall” în Salzburg, Royal Festival Hall în Londra, Salle Cortot în Paris, Tsinghua University în Beijing, Teatro Municipal în Rio de Janeiro, Baxter Hall în Cape Town, Charles Bronfman Auditorium în Tel-Aviv, Teatro Verdi în Trieste şi Toyosu Civic Centre în Tokyo.  Pe lista celor mai recente activităţi concertistice se află debuturile la Carnegie Hall în New-York, Konzerthaus în Berlin , Teatro Massimo în Palermo, Elbphilharmonie în Hamburg, Gewandhaus Grosser Saal în Leipzig şi City Hall în Taipei.  În prezent, tânărul pianist urmează al doilea masterat în Berlin la „Universitat der Kunste” sub tutelajul renumitului pianist francez  Pascal Devoyon si al pianistului german Markus Groh.

CHRISTIAN BADEA

Imagine indisponibilă

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, Christian  Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena),  Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam). 
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul naşterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat.  În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner.  În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu  „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019.  De asemenea, a semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.

Filarmonica "George Enescu" 150
„Concertul Centenarului la Ateneu”

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“
Vineri, 30 noiembrie 2018

Ateneul Român, Sala mare, ora 19.00

Dirijor - CHRISTIAN BADEA

Solist - DANIEL CIOBANU

Program

George Enescu - Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11

Alfred Alessandrescu - Poemul simfonic Acteon

Serghei Rahmaninov - Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră, op. 43

Georges Bizet - Suita Carmen (selecţiuni)

George Enescu - Rapsodia nr. 1, în la major, op. 11 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite