Chris Simion-Mercurian, despre lupta cu cancerul la sân: „I-am zis lui Dumnezeu «dacă ai făcut să mă bagi în jocul ăsta, tot Tu să mă scoţi»“

Chris Simion-Mercurian, la evenimentul de lansare a volumului „Care dintre noi”, apărut la editura Trei          FOTO: Facebook Editura Trei

Chris Simion-Mercurian a reuşit să treacă prin lupta cu cancerul la sân cu răbdare, credinţă şi cu ajutorul celor dragi. La evenimentul de lansare a volumului „Care dintre noi”, de la Gaudeamus, care documentează lupta cu boala, regizoarea a povestit despre cum s-a mobilizat să nu renunţe.

„Care dintre noi”, apărută la editura Trei, este o carte în care regizoarea Chris Simion-Mercurian povesteşte cum a înfrânt cancerul. Deşi iniţial trebuia să fie doar un album de fotografii ,realizate de prietena sa, Cătălina Flămînzeanu, regizoarea a decis să şi scrie despre experienţa ei, la sugestia medicului său. 

„Care dintre noi” nu este însă o carte despre boală, durere, suferinţă sau întuneric, ci una despre iubire şi despre iertare, a explicat Simion-Mercurian, la Gaudeamus. 

„Diagnosticul a fost pentru mine, o situaţie-limită de viaţă. Fiecare dintre noi poate avea propria lui situaţie extremă şi cred că ţine doar de unghiul pe care-l alegi ca să ieşi sau ca să intrii şi mai adânc în haos, în delir. Eu am ales să văd partea plină a paharului şi când paharul era gol”.

Nu ştie dacă o astfel de viziune are legătură şi cu profesia sa de regizoare, dar ştie clar că îşi datorează succesul credinţei, răbdării şi jumătăţii sale, Tiberiu Mercurian „care a avut foarte-foarte mult umor în această perioadă şi care m-a învăţat să mă mut de pe scaunul pe care mă încăpăţânam să rămân de multe ori şi să văd că o experienţă care aparent poate îţi dădea senzaţia că te jupoaie, de fapt te înalţă, şi că îţi trebuie doar răbdare”. 

„Ajunsesem la nişte limite aberante”

Când durerile deveneau insuportabile şi moralul dispărea complet, aceste trei elemente au salvat-o. Durerea fizică, a mai povestit rfegizoare, a fost „un exerciţiu pe care a trebuit să-l fac cu foarte foarte multă răbdare. Pentru că ajunsesem la nişte limite aberante, absurde. Au fost nişte momente, multe în acest an, în care durerea de muşchi şi de oase a fost teribilă. N-am cum s-o descriu mai bine acum. Dar am reuşit tot timpul s-o pun pe planul doi şi să n-o las să mă domine, să mă schimbe şi să devină partea principală a jocului”.

Chris Simion-Mercurian a trecut prin experienţa cancerului cu optimism, linişte şi chiar bucurie, după cum a mărturisit. Poate părea absurd să treci printr-un diagnostic precum cancerul, cu bucurie. Resursele şi le-a luat dintr-o combinaţie între credinţa în Dumnezeu şi dintr-o determinare dincolo de cea de care se credea capabilă. 

„Nu ştiu cum ar fi fost să nu cred în Dumnezeu...în fiecare secundă, am crezut că îmi este necesar. Că dacă mi-a fost îngăduit să trec prin asta, trebuie să trec până la capăt, indiferent unde va fi acest capăt”.

Privirea adâncă în icoană 

Vestea că tumoarea este malignă rămâne un moment pe care regizoarea şi-l aminteşte extrem de clar. Prima sa reacţie a fost să se uite foarte foarte adânc într-una din icoanele pe care le aveau în casă şi să i se adreseze lui Dumnezeu: „i-am zis <<dacă ai făcut să mă bagi în jocul ăsta, tot tu să mă scoţi>>. Şi cam aşa am dus-o un an de zile. Mi-era rău şi era dur, îmi ziceam, <<ok, nu e atât de rău şi nu e atât de dur>>".

Pe parcurs, „s-a întâmplat ceva foarte tare”. În toiul luptei cu boala, Chris Simion-Mercurian a trăit din ce în ce emai intens, gândindu-se că poate nu o să mai aibă şansa de a trăi nişte lucruri: cum ar fi să îşi ridice un premiu, la o gală, cu trena după ea, sau, în perioada de chimioterapie să se urce pe schiuri, sau în cea de radioterapie, „când simţi că arzi cu totul”, să se urce pe motor şi să meargă cu soţul ei într-un tur de şapte zile. Anul ăsta simte că a trăit 50 de ani şi se bucură că a cunoscut oameni care i-au devenit rapid prieteni, trăind cu cei câteva zile sau câteva săptămâni. De asemenea, s-a bucurat enorm că a avut parte de „o doctoriţă genială, un prieten minunat”, pentru care a şi rămas să îşi continue cura la spitalul Elias. 

Astăzi, Chris Simion-Mercurian se bucură că nu a renunţat la chimioterapie- deşi avea de gând, când mai avea doar patru proceduri din cură-  că s-a operat şi că cei dragi i-au fost alături, căci altfel, „astăzi nu cred că mai eram, conform diagnosticului”. 

„Nu realizam cât de important e timpul, cât de importantă e fiecare secundă când aflii că o tumoare e malignă. Trebuie să acţionezi. De fapt toată povestea asta e definită de verbe şi de acţiune

Schimbarea de la Elias

Regizoarea a ales să facă chimioterapia la stat. Când a ajuns în salonul de ambulator de la spitalul Elias, a avut senzaţia că intră „într-o gară de aşteptare dintr-un sat”. A aşteptat trei ore, când şi-a spus că nu mai poate să îşi facă cura pe scaune de plastic şi în mucegai. Şi-a amintit că în timp ce umbla pe la chirurgi, când se hotăra cu privire la operaţie, a cunoscut pe cineva de la fundaţia „Renaşterea”. Nu mai avea nicio dată de contact, dar a reluat legătura cu cei de la fundaţie, cu ajutorul unui search pe Google. I-a sunat şi le-a explicat problema ei. Când a revenit la chimioterapie, avea să găsească linoleum nou, pereţi albi şi scaune de chimioterapie.

„A doua  zi, Mihaela Geoană (fondatoarea „Renaşterea-n.r.) a fost la spitalul Elias, iar în mai puţin de o lună şi jumătate... vedeam cum se transformă...M-a buşit plânsul şi nu mi-a venit să cred că s-a făcut datorită sponsorilor pe care fundaţia i-a găsit”.

Tot Mihaela Geonă, împreună cu colega sa de la fundaţie, Cristiana Copos, au fost cele care au convins-o să nu renunţe la chimioterapie cu patru şedinţe înainte de a-şi termina cura. Tiberiu Mercurian încercase s-o convingă zile la rând, însă era epuizată. Când a mers la spital să-i anunţe pe medici de decizia sa, ca să spună „stop joc, nu mai pot””, cele două erau acolo. 

„Au venit la momentul potrivit...am continuat”.