„Charleston”, 13 nominalizări la Premiile Gopo. Regizorul Andrei Creţulescu şi actorul Şerban Pavlu vin, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Andrei Creţulescu şi actorul Şerban Pavlu vin, de la ora 12.00, la Adevărul Live, pentru a vorbi despre „Charleston”, nominalizat la 13 categorii la Premiile Gopo.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

După câteva săptămâni de la moartea soţiei sale, Ioana, şi în seara în care împlineşte 42 de ani, Alexandru are parte de un „cadou” cel puţin bizar: vizita mai tânărului Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni.

„Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbaţi şi femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvenţional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoţie şi cu o coloană sonoră eclectică.

Din distribuţia filmului fac parte Şerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguţă, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiţia Vlădescu, Vlad Galer şi Alina Berzunţeanu.

Citeşte o cronică la „Charleston” aici. 

Imagine indisponibilă

„Charleston” este nominalizat la 13 categorii:

Cel mai bun film 
Cel mai bun film de debut
Cea mai bună regie - Andrei Creţulescu
Cel mai bun scenariu - Andrei Creţulescu
Cel mai bun actor în rol principal- Şerban Pavlu 
Cel mai bun actor în rol secundar- Victor Rebengiuc 

Cel mai bun montaj- Cătălin Cristuţiu 

Cele mai bune decoruri- Mălina Ionescu 
Cele mai bune costume- Mălina Ionescu
Cel mai bun sunet - Nicolas Waschkowski, Marius Leftărache, Yann Legay
Cea mai bună muzică originală- Massimiliano Narduli  
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură - Fanny Fallourd, Dana Angelescu  

andrei cretulescu

Fost critic de film şi fost producător creativ HBO România, Andrei Creţulescu a înfiinţat compania de producţie Kinosseur în 2011. A regizat scurtmetrajele „Bad Penny” şi „Kowalski”, acesta din urmă distins cu trofeul Festivalului de Film de la Zagreb, în 2014, şi cu premiul pentru regie şi interpretare (Andi Vasluianu) la Festivalul de Film de la Lille, în 2015. „Ramona”, cel de-al treilea scurtmetraj al său, a câştigat în 2015 premiul Canal+ la Semaine de la Critique - Cannes, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF, premiul II la Festivalul de Film de la Chicago şi premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. În 2017, Andrei Creţulescu a încheiat o nouă trilogie de scurtmetraje, începută cu „Şapte luni mai târziu” în 2016. Noile filme, „În umbra bărbaţilor” şi „Parabellum”, îşi vor începe traseul festivalier în cursul acestui an.

Imagine indisponibilă

Şerban Pavlu s-a născut la 29 iunie 1975. În 1997 a absolvit UNATC I. L. Caragiale, clasa prof. Alexandru Repan. A jucat în filme precum „Terminus paradis“, „Cea mai fericită fată din lume“, „Nunta mută“, „Roxanne“, „Câinele japonez“. A avut roluri în spectacole de teatru precum „Bădăranii“, „Moartea unui comis voiajor“, „Turandot“. Joacă în „Despre tandreţe”, în regia lui Felix Alexa, şi în „Coriolanus”, în regia lui Alexandru Darie. 

A făcut parte din echipele unor show-uri TV de comedie: „În puii mei“, „iComedy“. În 2013 a câştigat premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, pentru personajul Marius din filmul „Toată lumea din familia noastră“. Cel mai adesea este recunoscut pentru rolul principal din serialul „Umbre”. 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite