Cele mai vândute titluri ale Editurii Polirom în anul 2020

0
0
Istoricul israelian Yuval Noah Harari rămâne printre cei mai vânduţi autori ai editurii              FOTO: ted.com
Istoricul israelian Yuval Noah Harari rămâne printre cei mai vânduţi autori ai editurii              FOTO: ted.com

Deşi atipic şi plin de provocări pentru întreaga industrie de carte, 2020 a fost un an prolific pentru Polirom, peste 450 de noi titluri regăsindu-se la final de an aniversar – 25 de ani de existenţă – în portofoliul editurii. „Adevărul” prezintă cele mai vândute cărţi ale editurii din acest an.

„În ciuda contextului pandemic global, care a afectat, inevitabil, şi piaţa de carte din România, Polirom a continuat să-şi dezvolte principalele linii editoriale, respectându-şi statutul de editură generalistă de prim rang, cu peste 8000 de titluri publicate până în prezent în cele mai îndrăgite colecţii şi din cele mai variate domenii.

Titlurile editate de Polirom apar în peste 60 de serii şi colecţii, dintre care amintim doar câteva: Plural, Biblioteca Ioan Petru Culianu, Historia, Biblioteca medievală, Tradiţia creştină, Biblioteca Memoria, Collegium, Opere, Fiction Ltd, Ego. Proză, Biografii romanţate, Biblioteca Polirom, Junior, Top 10+, Eseuri şi confesiuni, Hexagon etc. Cca 45 de domenii editoriale: literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, suspans, document, eseu, economie, istorie, filosofie, psihologie, psihanaliză, religie şi spiritualitate, ştiinţe, ştiinţe politice, ştiinţe umaniste, artă, cinema, dicţionare, limbi şi enciclopedii, informatică şi Internet, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină reviste etc.

În topul celor mai vândute titluri Polirom în anul 2020, top condus de istoricul israelian Yuval Noah Harari, se regăsesc clasici ai literaturii universale, voci importante ale literaturii universale contemporane, câţiva dintre cei mai îndrăgiţi scriitori români contemporani, câteva dintre cele mai îndrăgite apariţii dedicate cititorilor juniori, precum şi cele mai râvnite titluri nonfiction”, a transmis Polirom.

Imagine indisponibilă

Top 10 cele mai vândute titluri în anul 2020// Top general 

1. Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii 

2. Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului 

3. Yuval Noah Harari, 21 de lecţii pentru secolul XXI 

4. George Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru 

5. J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară 

6. Harper Lee, Să ucizi o pasăre cîntătoare 

7. Elif Shafak, Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său 

8. George Orwell, Ferma animalelor 

9. Haruki Murakami, Pădurea norvegiană 

10. Albert Camus, Ciuma

Top 10 Literatură română

1. Simona Popescu, Exuvii 

2. Moni Stănilă, Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare 

3. Dan Lungu, Sînt o baba comunistă! 

4. Veronica D. Niculescu, Toţi copiii librăresei 

5. Lavinia Branişte, Sonia ridică mâna 

6. Simona Antonescu, Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos 

7. Lavinia Bălulescu, Steinhardt. Bughi mambo rag 

8. Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu 

9. Veronica D. Niculescu, Luchian. Ochii, sufletul, mâna 

10. Liliana Corobca, Kinderland

Top 10 Nonficţiune autori români 

1. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989 

2. N. Steinhardt, Jurnalul fericirii 

3. Ioan T. Morar, Fake news în Epoca de Aur. Amintiri şi povestiri despre cenzura comunistă 

4. Daniel David, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală 

5. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase Vol. I. De la epoca de piatră la misterele din Eleusis 

6. Aurora Liiceanu, Fără. Despre iubire, suferinţă şi pierdere 

7. Tudor Chirilă, Exerciţii de echilibru 

8. Aurora Liiceanu, Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate 

9. Valeriu Anania, Memorii 

10. Vintilă Mihăilescu, În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului

top nonfictiune autori straini vanzari polirom

Top 10 Nonficţiune autori străini 

1. Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii 

2. Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului 

3. Yuval Noah Harari, 21 de lecţii pentru secolul XXI 

4. Souad, Marie-Thérèse Cuny, Arsă de vie 

5. Malala Yousafzai, Christina Lamb, Eu sînt Malala 

6. Albert Camus, Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd 

7. Yeonmi Park, Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord 

8. Yuval Noah Harari, David Vandermeulen, Daniel Casanave, Sapiens. O istorie grafică Vol I. Naşterea omenirii 

9. George Orwell, Despre adevăr 

10. Dita Kraus, O viaţă amînată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz

Top 10 Traduceri din literatura universală 

1. George Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru 

2. J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară 

3. Harper Lee, Să ucizi o pasăre cîntătoare 

4. George Orwell, Ferma animalelor 

5. Haruki Murakami, Pădurea norvegiană 

6. Albert Camus, Ciuma 

7. F. M. Dostoievski, Idiotul 

8. Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray 

9. Hemingway Ernest, Bătrînul şi marea 

10. Carlos Ruiz Zafón, Umbra vîntului

Top 10 Literatură pentru copii 

1. Elif Shafak, Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său 

2. Michael Ende, Momo 

3. Veronica D. Niculescu, O vară cu Isidor 

4. Sophie Kinsella, Eu şi Mami-Zînă: Dorinţe de unicorn 

5. Otilia Cazimir, A murit Luchi 

6. Ian McEwan, Visătorul 

7. Veronica D. Niculescu, Iarna lui Isidor 

8. Salman Rushdie, Harun şi Marea de Poveşti 

9. Jennifer Chambliss Bertman, Vînătorii de cărţi 

10. Frances Hardinge, Copacul minciunilor

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite