Cele mai râvnite cărţi de la Gaudeamus
0După primele două zile ale Târgului de carte Gaudeamus, care se desfăşoară până duminică, 27 noiembrie, la Romexpo, au început să se evidenţieze cărţile-vedetă din oferta editurilor.
În topul celor mai vândute titluri de la Humanitas şi Humanitas Fiction s-a detaşat cartea lui Lucian Boia, „Capcanele istoriei". Pe locul al doilea se situează cartea lui Andrei Pleşu, „Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete", iar pe al treilea loc este plasat romanul lui Paulo Coelho, „Aleph".
La Editura Adevărul, cea mai vândută carte este „Teroriştii printre noi", de Grigore Cartianu, Andrei Crăciun, Cristian Delcea şi Mihai Voinea, o abordare inedită a temei Revoluţiei din 1989. Cititorii au mai fost interesaţi şi de titlurile „Mândrie şi prejudecată", de Jane Austen şi „Demonii", romanul lui Dostoievski.
Orhan Pamuk cu „Istanbul", Marta Petreu cu volumul „Acasă, pe câmpia Armaghedonului" şi „Istoria creştinismului" de Diarmaid MacCulloch sunt cărţile cele mai căutate de public la standul Editurii Polirom. Conform declaraţiei Oanei Boca, PR-ului editurii, ediţia din acest an „este comparabilă cu cea de anul trecut, până la acest moment."
La Editura Nemira, vizitatorii au fost atraşi de seria fantasy „Cântec de gheaţă şi foc", de George R. R. Martin, precum şi de trilogia de mare succes internaţional „Jocurile foamei", de Suzanne Collins. Conform declaraţiei PR-ului Gabriela Preda, un public relativ larg este interesat şi de romanele poliţiste autohtone, respectiv „Moartea semnează indescifrabil" sau „Bună seara, Melania", de Rodica Ojog Braşoveanu.
Au mai fost căutate cele mai recente cărţi ale cunoscutului scriitor Arthur C. Clarke, „2061: A treia odisee" şi „3001: Odiseea finală". „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni", de Larry L. Watts, „Mărturisirea", de John Grisham şi „Atlasul de smarald" de John Stephens sunt titlurile cele mai râvnite la Editura Rao. „Sunt căutate mai ales cărţile pentru cadouri, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi", a declarat Ileana Iorga, coordonatorul de vânzări al editurii.
Mare interes pentru "Sanctus"
Romanul "Sanctus", al autorului britanic Simon Toyne, domină topul vânzărilor la standul Editurii All, de la Târgul de Carte Gaudeamus.
"Critica raţiunii inutile şi insuficiente", semnată de Jemapel & Jemanfu este cea de-a doua carte preferată de cititori, la Editura All. Dan Stoica (Jemapel) şi Costin Oproiu (Jemanfu) au absolvit în 1984 Facultatea de Automatică şi Calculatoare.
„Împăratul tuturor bolilor", cartea lui Siddhartha Mukherjee, specialist în oncologie medicală şi cercetător, ocupă poziţia a treia în topul preferinţelor. Pentru "Împăratul tuturor bolilor", Siddhartha Mukherjee a câştigat în acest an premiul Pulitzer.
Autorul cărţii de pe primul loc, Simon Toyne, s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. În romanul său, călugării din Citadela, o localitate din sudul Turciei, trăiesc în cel mai vechi lăcaş de cult şi ascund cel mai mare mister al omenirii.
Călugării care viermuiesc prin măruntaiele lui fac parte dintr-o sectă antică, numită Sanctus, care practică ritualuri de o violenţă inimaginabilă.
Când ziarista Liv pătrunde în Citadelă, ea e pe cale să descopere unul dintre cele mai înspăimântătoare secrete ale civilizaţiei.
Personalităţi la târg
Actorul George Mihăiţă, invitatul Editurii Semne la lansarea volumului „Apusul vinului în călimară", de Valentin Leahu, a declarat că nu-şi permite să fie boem, pentru că nu rezistă atâtea nopţi până la şapte dimineaţa. Mihăiţă se consideră un semiboem, pentru că rezistă la masă cu prietenii doar până la două dimineaţa.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, şi-a lansat volumul „Biletul de ieşire din criză". La eveniment au participat Robert Turcescu, Bogdan Chireac, Cristian Hoştiuc şi Emil Hurezeanu. Lucrarea, tipărită la Editura Curtea veche, este o carte-reportaj în care criza este urmărită din momentul în care a izbucnit, în 2007, în America.
Horia-Roman Patapievici a prezentat aseară volumele „Ultimul Judt", de Mircea Mihăieş şi „Cabana memoriei", de Tony Judt, apărute la Polirom.