Ce este Săptămâna Patimilor: semnificaţia zilelor dinante de Paşte, când Raiul e închis
0
Ce este Săptămâna Patimilor, de fapt, şi de ce se spune că în această perioadă premergătoare Paştelui Raiul este închis?
Creştinii ortodocşi intră, de luni (6 aprilie 2015), în Săptămâna Patimilor, ultima în care se ţine post înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti. Însă nu toţi ştiu ce este Săptămâna Patimilor.
Potrivit teologilor, răspunsul la întrebare „ce este Săptămâna Patimilor?” se regăseşte în ultimele zile din viaţa lui Iisus, care au o semnificaţie aparte pentru Biserică, dusă mai departe de mii de ani de creştinism.
Ce este Săptămâna Patimilor: deniile
În Paştele anului 2015, de luni şi până vineri, 6 aprilie - 10 aprilie, bisericile ortodoxe oficiază sfintele slujbe de Denii, specifice Săptămânii Mari. Cuvântul „denie“ vine din slavonă, „vdenie“, şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.
Credinţele populare spun că în Săptămâna Patimilor nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în Iad, pentru că „Raiul este închis“. „În aceste momente, ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde“, spune părintele Ramon Eugen Ilie, protopopul Călăraşiului, slujitor al Domnului la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, oferind astfel primele răspunsuri la întrebarea „Ce este Săptămâna Patimilor”.
Ce este Săptămâna Patimilor: Lunea cea Mare şi vânzarea lui Iisus
Prin denia de luni, Biserica ne aduce aminte de simbolistica vânzării Mântuitorului. Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată vieţii lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, cu
30 de arginţi. Istoria din Geneză vine ca o prefaţă la vânzarea lui Hristos de către Iuda.
Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii, spun teologii.
Tot în această zi se face pomenire şi de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru
că nu avea rod. „E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire, cât
şi dreptate. Deci, la Judecata de Apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit“, explică preotul.
Ce este Săptămâna Patimilor: Marţea cea Mare şi intrarea în cămara Mântuitorului
Marţea cea Mare ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu parabola celor zece fecioare. „Citind această pildă transmisă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, ne pregătim pentru cea de-a doua venire a Mântuitorului. El este Mirele, iar noi trebuie să fim mereu gata să-l întâmpinăm. Să avem candela credinţei aprinsă în suflet şi să dăm dovadă de putere, pentru că numai astfel putem ajunge în Împărăţia veşnică“, spune părintele Ramon. Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi această parabolă, pentru ca nu cumva cineva, trăind în feciorie, să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi, şi mai ales de milostenie. Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune, pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau milostenie. „Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit. Strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul, îl căutau după ce s-au sculat din
somn. Sunt câteva învăţăminte: cele cinci fecioare nebune simbolizează lumea care aleargă după grijile acestei vieţi, precum banii. Uităm lucrul cel mai important: sufletul“, spune protopopul Călăraşiului.
Ce este Săptămâna Patimilor: pomenirea femeii păcătoase în Miercurea Mare
În Miercurea din Săptămâna Patimilor se face pomenirea femeii păcătoase, care a spălat cu lacrimi
şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte.
Ce este Săptămâna Patimilor: Cina cea de Taină din Joia Mare
Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina
Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: „Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să va iubiţi unul pe altul“. Este ziua în care, în timpul deniei, se citesc cele 12 evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii.
Ce este Săptămâna Patimilor: Vinerea Mare, ziua cea mai neagră
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. În această zi, rememorăm răstignirea şi moartea pe crucea Mântuitorului. De aceea, aceasta este una dintre acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază Sf. Liturghie.
În această zi se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi şi de mărturisirea
tâlharului celui recunoscător, care a dobândit Raiul. În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie. Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul
Epitaf. În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi. Rânduiala Bisericii este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, după aceea se pomeneşte Învierea.