Bun venit aLtitudini!
Ioan Bogdan Lefter este cel care conduce o nouă "revistă de cultură liberală" intitulată aLtitudini, cu subtitlul Cultură & societate. În articolul introductiv, Lefter precizează că aderă la
Ioan Bogdan Lefter este cel care conduce o nouă "revistă de cultură liberală" intitulată aLtitudini, cu subtitlul Cultură & societate.
În articolul introductiv, Lefter precizează că aderă la un "program democratic, european, "occidentalizat" în sensul pe care "Occidentul" l-a căpătat după al doilea război mondial, când în Vestul Bătrânului Continent şi Nordul celui Nou, peste Ocean, s-au modelat societăţile cele mai evoluate, mai libere, mai emancipate ale perioadei." În plus, revista îşi propune deschis să adere la un concept mai larg de cultură în care îşi fac loc şi politicul, mentalităţile, "evoluţiile de ansamblu ale spaţiului social". Remarcăm printre semnatari pe Mihaela Michailov, Mircea Anghelescu, Nichita Danilov, Magda Cârneci, Liviu Antonesei, Sorin Adam Matei. George Arion este găzduit cu un excelent interviu cu Victor Rebenciuc. Le urăm succes şi să devină aşa cum şi-au propus de la o revistă (deocamdată) lunară, un săptămânal de succes.





















































