„Brâncuşi al sticlei“, la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional Cotroceni organizează joi, 11 noiembrie, la ora 18.00, în Spaţiile Medievale, vernisajul expoziţiei „Mihai Ţopescu - sticlă".

Născut la Târgu Jiu, Mihai Ţopescu este designer de sticlă şi artist decorator şi a participat, în perioada 1982-2002, la numeroase expoziţii de grup şi personale în România, Danemarca, Cehia, Japonia, Belgia, Germania şi Olanda. Lucrările sale i-au adus premii importante atât în ţară, cât şi în străinătate.

Expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni va putea fi vizitată în perioada 11 noiembrie 2010 - 11 ianuarie 2011, de marţi până duminică, între orele 9.30 şi 17.30.

Catalogat de specialişti drept un „Brâncuşi al sticlei", Mihai Ţopescu are lucrări în Muzeul Sticlei şi Ceramicii din Bucureşti, Muzeul de Artă Târgu Jiu, Muzeul Sticlei din Praga, Novy-Bor, Yablonec (Cehia), Ebeltoft (Danemarca), Muzeul Banitz, Cottbus (Germania), precum şi în colecţii particulare din România, Europa, America şi Asia.

Critica de specialitate defineşte arta lui Mihai Ţopescu ca „fiind o pendulare constantă între creştinism şi spiritul laic. Originalitatea lucrărilor sale rezidă în combinarea extraordinară a substanţei simbolice cu cea seculară, ambele fiind formulate într-o dimensiune culturală bine ancorată în realitate".

La rândul său, artistul Mihai Ţopescu spune despre el însuşi următoarele: „m-am născut pe acelaşi tărâm şi sub acelaşi semn stelar ca marele Constantin Brâncuşi, doar că la 80 de ani diferenţă. Trăiesc şi creez în spaţiul sacru iniţiat de el în oraşul meu natal, Târgu Jiu. Spiritul său m-a călăuzit ca o lumină în viaţă, însă nu mi-a influenţat arta. Nu pot decât să fiu fericit că Brâncuşi nu a descoperit sticla ca formă de expresie".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite