Asul violoncelului, la doar 17 ani

Ştefan Gheorghe e un artist desăvârşit. Vine din familie de muzicieni şi are la activ sumedenie de premii I la concursurile la care a participat "Hai, găseşte-te, găseşte-te... Şi

Ştefan Gheorghe e un artist desăvârşit. Vine din familie de muzicieni şi are la activ sumedenie de premii I la concursurile la care a participat

"Hai, găseşte-te, găseşte-te... Şi ridică <> ăla, că parcă era cam dezacordat...". De pe scaunul lui, dintr-un colţ al încăperii, profesorul Totan îşi ghidează elevul. "Cântă puţin mai plin, că nu te-auzi deloc!". Pare autoritar tonul dascălului.

Îi vezi, însă, în ochi sclipirea de mândrie. Ştefan e cel mai bun elev al lui. Violoncelistul are 17 ani şi e în clasa a X-a la Liceul de Muzică "George Enescu" din Bucureşti. Profesorul e categoric: "Nu are contracandidaţi! Practic, la nivelul la care este, poate să absolve şi Conservatorul. Evident, sunt multe lucruri care se fac în Conservator şi pe care el nu le ştie - este vorba de cultură generală muzicală - dar ca instrumentist, e deja pe picioarele lui, ar putea să facă orice, oricând!".

"Gheorghe Claudiu Ştefănică" se prezintă, ca la catalog, adolescentul. Şi-şi acordează instrumentul ca să cânte "Lebăda" lui Camille Saint-Saëns. "O cânt deja de şase ani, a fost piesa preferată a tatălui meu". Tatăl, violoncelist în Orchestra populară "Barbu Lăutaru", a fost cel care i-a hotărât soarta lui Ştefan. S-a pierdut acum câţiva ani, dar i-a insuflat copilului pasiunea pentru violoncel.

"Eu m-am născut în 1990, în februarie, iar tata a venit, în martie, cu un violoncel mic de la Chişinău, unde fusese în turneu. La 7 ani şi jumătate, mi-a pus violoncelul în braţe şi m-a pus să trag o coardă liberă". Nedumerire. "Da, să trag o notă, fără să pun degetul pe coardă. Şi-a zis: <> ". Zâmbeşte-n colţul gurii violoncelistul şi continuă: "Mama voia să fac vioară, dar tata a zis c-ar fi mai bine s-avem un trio frumos în familie: Aurică, fratele mai mare, cântă la pian, Iani, la vioară, şi eu, la violoncel".

"E un copil excepţional dotat"

Premiile au început să vină chiar din clasa I şi continuă să curgă şi astăzi. "Dă-i drumu' că-s ale tale", îl încurajează profesorul Dan Totan, şeful catedrei de Corzi grave de la Liceul "George Enescu". "A avut o evoluţie rapidă şi, aş zice chiar, fulminantă. Ei, parcă-i prea mult...", dă să se oprească Totan, văzându-şi elevul cum soarbe laudele, ca un burete.

"Păi de ce? I se urcă la cap?", întreb. "Nu, că i s-a urcat deja", râde cu toată gura dascălul. Care are mare încredere în tânărul violoncelist. Lui Ştefan îi sclipesc ochii. Iar profesorul redevine serios: "A avut o evoluţie foarte rapidă în principal pentru că este un copil excepţional dotat. Eu nu ascund lucrurile astea, sunt meritele lui şi trebuie să fie cunoscute. Imediat au apărut premiile, recitalurile, audiţiile, a cântat deja ca solist cu diferite orchestre simfonice."

Că veni vorba de premii, iată numai câteva: premiul I la Concursul de interpretare instrumentală "Silvia Şerbescu", premiul I la Concursul "In memoriam Iosif Sava", premiul I la Concursul internaţional "George Georgescu", premiul I şi Marele Premiu la Concursul "In memoriam Miriam Marbe", Premiul I şi premiul special al juriului la Concursul internaţional "Remember Enescu", premiul I la Concursul "Timotei Popovici"... Nu căutaţi premii II şi III. N-o să găsiţi. Nu sunt de el.

Traseu sinuos

Ştefan recunoaşte cu sinceritate: n-a prea fost alegerea lui violoncelul. "Până în clasa a II-a, am fost mai mult împins de la spate de toată lumea. Mai târziu, mi-am dat seama cum e cu muzica. Păi şi noi când vorbim, vorbim prin note muzicale. Urcăm, coborâm... zi de zi cântăm". Te uiţi la el. E vesel, pus pe şotii, glumeşte cu profesorul. Şi-a găsit locul.

E din nou acasă, la Bucureşti, după ce, între 2001 şi 2004, a trăit la Carrara, în Italia, unde se mutase toată familia: "Nicolae Tudor, fratele mamei, era stabilit acolo. Şi el tot muzician: a câştigat Premiul Paganini în 1980. În Italia, tatăl şi fraţii mei cântau într-un cazinou, iar eu mergeam, de două ori pe săptămână, la Conservatorul <> din La Spezia. Dar tata s-a îmbolnăvit şi ne-am întors în ţară".

Şcoală superioară în Vest

La Bucureşti, a intrat sub aripa protectoare a lui Dan Totan. Care-l pregăteşte şi astăzi. Şi care bagă mâna-n foc că elevul său va excela. Se-nţeleg de minune cei doi. Totan îl muştruluieşte ca un tată. Ştefan primeşte observaţiile zâmbind oleacă şmecher. "Şi aruncă chestia aia pe care o rumegi din gură!" (n.r. - guma, adică). "Da' n-am unde s-o arunc", "De păr, de coadă, să ţi-o lipeşti". Râsete. Trecând la lucruri mai serioase, e bine de ştiut că şi-n Italia, şi-n România, Ştefan a susţinut numeroase recitaluri şi concerte: cu Orchestra din La Spezia, cu Filarmonica din Galaţi, cu Orchestra "Simfonia Bucureşti", cu Filarmonica din Râmnicu Vâlcea... Unde se vede peste câţiva ani? "Mă văd solist". Ca Mischa Maisky, violoncelistul pe care-l admiră enorm.

Profesorul detaliază: "Eu văd următoarea treabă: după terminarea liceului, o şcoală în Vest, undeva... Poate să fie Reina Sofia din Spania (n.r. - Escuela Superior de Musica Reina Sofia), poate să fie la Londra, la Paris, în Germania...". Ştefan face completări: "Mi-ar plăcea într-o ţară latină, sunt oamenii mai calzi. Dar ar mai fi Juilliard-ul (n.r. - în New York), diploma de-acolo e recunoscută în toată lumea..."

Îi place Bach

Lucrurile sunt clare. Ştefan nu va rămâne în ţară, pentru că, "la nivelul la care este, ar putea să facă orice, oriunde. Cu ce ştie, nu există loc în care să nu poată merge". Vi se par vorbe mari? Nu sunt. Dan Totan e sigur că are un elev excepţional.

Dar asta nu înseamnă că lui Ştefan îi va fi uşor s-ajungă solist: "Drumurile sunt foarte dificile. Trebuie să ai un profesor care să te promoveze. Sau o nevastă bogată...", zice, pe ton de glumă, profesorul de violoncel. "Nu, nu râdeţi, ca să fii solist, nu trebuie să ai grija zilei de mâine. Că un solist trebuie să studieze 6-7 ore pe zi ca să fie la un anumit nivel. Iar dacă nu ai niciun fel de susţinere, eşti obligat să te angajezi într-o orchestră sau într-o şcoală undeva, unde ţi se ia din timp, nu mai poţi să fii la o ţinută extraordinară. Ştiţi ce se întâmplă? Totul ţine de nişte împrejurări favorabile.

Dacă are norocul să fie auzit de un profesor excepţional, care să-l promoveze, atunci e om făcut. Aproape 50% e rezolvată treaba. Că restul, 70%, ţine de el", râde Totan şi-şi fixează elevul. Înadins, nu i-au ieşit procentele la socoteală. Să-l facă să-nţeleagă pe Ştefan că e multă muncă la mijloc. Ştefan care, "fără să afle dom' profesor", s-a apucat să studieze singur Suita a V - a pentru violoncel solo a lui Bach, compozitorul său favorit...

Tineri artişti, luaţi drept cerşetori la Viena

Ştefan e unul dintre vârfurile Liceului de Muzică "George Enescu", asta e clar. Şi a făcut parte, în mai 2007, din grupul de artişti care a promovat Bucureştiul pe străzile Vienei, printr-o serie de miniconcerte, în cadrul Festivalului "Sampling Bucharest". A fost o întâmplare mai ciudată atunci, despre care "Adevărul" a scris la momentul respectiv: elevii români au fost luaţi, pentru câteva clipe, drept cerşetori. Vina a aparţinut organizatorilor austrieci care au omis să transmită poliţiştilor programul artistic susţinut pe străzi de către artiştii români. În fine, astea sunt poveşti vechi...