Artă anti-SIDA
0De Valentine's Day, operele a peste 70 de artişti contemporani vor fi puse în vânzare, în scop caritabil, la licitaţia de la filiala newyorkeză a casei Sotheby's. Organizată din iniţiativa
De Valentine's Day, operele a peste 70 de artişti contemporani vor fi puse în vânzare, în scop caritabil, la licitaţia de la filiala newyorkeză a casei Sotheby's.
Organizată din iniţiativa solistului trupei U2, Bono, şi a artistului Damien Hirst, licitaţia în beneficiul Fondului Mondial de susţinere a luptei anti-SIDA în Africa, pusă sub semnul culorii roşii (RED Auction), a beneficiat de donaţiile unor importanţi creatori contemporani din întreaga lume.
Ideea acestei acţiuni caritabile a fost lansată cu doi ani în urmă, iar o bună parte din operele oferite au fost create special pentru Valentine's Day.
Preţul operelor de artă contemporană a crescut, în ultimii 11 ani, de peste patru ori, conform indexului pieţei de artă. În aceste condiţii, rezultatul scontat al acestei licitaţii, care propune 83 de piese (pictură, sculptură, fotografie), va fi de 21 - 29 milioane de dolari.
Toate creaţiile donate au fost expuse, din 4 februarie, la galeria Gagosian din New York. Deschisă în 1979 de Larry Gagosian, galeria este una dintre cele mai importante din lume şi face parte dintr-un lanţ de şapte spaţii de expunere situate în New York, Londra şi Roma, construite după proiectele unor renumiţi arhitecţi.
Sunt prezentate aici şapte lucrări semnate de Damien Hirst, dintre care un cabinet plin cu medicamente a fost estimat la 7 milioane de dolari, altele donate de Takashi Murakami, Andreas Gursky,
Jeff Koons, a cărui lucrare, "Inima roşie", a obţinut, în noiembrie, preţul-record de 23,6 milioane de dolari, Georg Baselitz, Mike Craig-Martin ş.a.
Licitaţia Roşie se bucură de donaţiile celor care formează "crema artei contemporane internaţionale", după cum afirmă Oliver Baker, specialistul principal în arta zilelor noastre de la Sotheby's, Londra.
Cea mai scumpă pictură din istoria Christie's Londra
În 4 februarie, filiala londoneză a Casei Christie's a înregistrat cel mai mare preţ din istoria ei pentru o lucrare de artă contemporană. Pictat după moartea partenerului său de către Francis Bacon, "Tiptic" este un peisaj straniu, în trei voleuri, în care este plasat trupul contorsionat al unui bărbat.
Preţul obţinut, 35,2 milioane euro, se apropie de recordul mondial al artistului, ce datează din 1962.
În aceeaşi şedinţă, au fost adjudecate la sume de ordinul milioanelor de euro lucrări ale altor artişti din perioada modernă, cum ar fi Picasso sau Kees van Dongen.























































