Arhiva foto din perioada regimului comunist va fi digitalizată integral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Foto Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc anunţă că a încheiat un protocol de colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, pentru reluarea digitizării materialelor fotografice gestionate de ANR.

Pe lângă obiectivul digitizării materialului arhivistic, IICCMER are în vedere reconstrucţia platformei online care găzduieşte Fototeca, dar şi îmbunătăţirea motorului de căutare pentru reluarea procesului de punere la dispoziţia publicului larg a materialelor care vor fi digitalizate. Pentru moment, fototeca online IICCMER găzduieşte un număr 5.600 de fotografii, care pot fi accesate aici: https://fototeca.iiccmer.ro/.

„Trăim în era digitalizării, astfel că implementarea acestui proiect este imperios necesară. La 33 de ani de la Revoluţie, românii au dreptul să îşi cunoască istoria, iar noi avem obligaţia să le oferim accesul la informaţii prin instrumente accesibile timpurilor pe care le trăim. Este un proiect de amploare, care se va întinde pe o perioadă de 6 ani,  dar la finalul căruia vom avea o fototecă pe măsură, cu imagini din perioada regimului comunist. În varianta în care a existat până acum, fototeca IICCMER avea nevoie de o reconstrucţie solidă. Îi mulţumesc domnului Cristian Aniţa, directorul general al ANR, pentru suportul pe care ni-l va oferi pe toată durata implementării acestui proiect”, a declarat Prof.univ.dr. Daniel Şandru, Preşedintele IICCMER.

ANR va face demersurile necesare pentru identificarea fotografiilor din propriile fonduri arhivistice, indiferent de formatul acestora (fotograme alb-negru şi color, pe suport de hârtie şi sticlă), care privesc perioada regimului comunist în România, conform unei tematici şi a unui calendar care va fi stabilit de comun acord între cele două părţi şi va permite accesul experţilor IICCMER, cu echipamentul necesar (laptop-uri, camere foto, scannere, ş.a.) pentru prelucrarea (fotocopiere, scanare, foto digital, ş.a.) fotografiilor relevante pentru perioada comunistă.

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite