APARITII EDITORIALE - Mizerie si lumina

Scriitorii sunt, in mod fundamental, niste fiinte solitare, evoluand in spatiul securizant sau frisonant al paginii albe. Originalitatea le aduce pretuirea publicului si a criticii, dar ii si intoarce

Scriitorii sunt, in mod fundamental, niste fiinte solitare, evoluand in spatiul securizant sau frisonant al paginii albe. Originalitatea le aduce pretuirea publicului si a criticii, dar ii si intoarce catre ei insisi, catre corpul masiv al unor viziuni persistente, obsesii personale, fantasme de uz propriu, devoratorare. Nu prea cred in poetul care face bai de multime, sau care devine euforic sub lumina reflectoarelor, sau care inhata bursa dupa bursa, dupa o agenda artistico-politica bine pusa la punct. Artistul adevarat are un graunte de nebunie (de la batranul Heliade la Eminescu si Macedonski, si de la acestia pana la regretatul Cristian Popescu) si umerii apasati de vocatia sa. Iata insa ca doi poeti din prima linie a generatiei '90, Ioan Es. Pop si Lucian Vasilescu, reusesc sa coabiteze intr-un volum cu un titlu autoironic: Confort 2 imbunatatit (Ed. Redactiei Publicatiilor pentru Strainatate, 2004), convertindu-si prietenia din viata reala intr-o colaborare in spatiul imaginarului. Pentru cine nu-i cunoaste pe cei doi autori, cuvintele introductive pe care le scriu unul despre altul sunt edificatoare. Din amandoua reiese imaginea amandurora: de insi completamente pagubosi in sfera materiala, lipsiti de orice instinct social, inadaptati voiosi la o societate pe care o cunosc, totusi, in mai toate straturile ei, prin diversele slujbe pe care le-au avut. Una dintre caracteristicile poeziei "nouazeciste" este tocmai plonjonul intr-o realitate vie si pestrita, pe alocuri mizerabila, in ansamblu fascinanta ca o oglinda a eului suferind. Viziunea crepusculara a celor doi autori selecteaza si adanceste, in tabloul cotidian, leziunile, ranile, petele de sange si cele sufletesti, durerea intreaga a fiintei, pe care si Ioan Es. Pop, si Lucian Vasilescu isi ridica spirala poetica. Un citat din primul: "dar ce ochi mai limpede ca al meu vede lumina in sine,/ cu venele ei negre gata sa plesneasca,/ mai tulbure ca o placenta aruncata la gunoi,/ mai grea ca mercurul cand fata icnind,/ si-atunci cand o vede, care ochi trebaluieste/ in jurul ei ca in jurul unei caldari cu asfalt?". si din colegul sau: "Trag dupa mine, legat cu odgoane de carne, un sir nesfarsit de vagoane. Calatoresc. intre viata si moarte, intre pamant si ceresc. Trag dupa mine lumea intreaga, asa cum as trage in piept un fum de tigara. La capat ma vor inghiti depourile, garile, zarile, pamantul si departarile. Dare vor ramane in urma, baloase, tarana si oase albe, lucioase. in noaptea cu luna." Dincolo de diferentele vizibile, de la conturul imaginativ la linia melodica specifica fiecarui poet, cei doi au in comun aceasta pendulare continua intre o realitate cu venele taiate si o transcendenta a carei cupola divina s-a spart. Al patrulea ciclu din volum abunda in personaje tragice, acuzand, prin suferinta de care sunt imbibate, proasta intocmire a lumii, sub un cer indiferent, senin la propriu si la figurat. Lumina nu mai curata si nu mai izbaveste, ci se asterne peste o mizerie compacta, definitiva. Un volum de poezie adevarata, destul de subtire tipografic, dar greu ca o piatra tombala.