APARITII EDITORIALE
Ceausescu, cronica de familie "Ceausescu n-a murit/ Ne vegheaza indarjit", canta, la modul inspaimantator, Ada Milea. Poate ca n-o fi, totusi, asa. Poate ca personajul nu sta, in continuare, cu ochii
Ceausescu, cronica de familie
"Ceausescu n-a murit/ Ne vegheaza indarjit", canta, la modul inspaimantator, Ada Milea. Poate ca n-o fi, totusi, asa. Poate ca personajul nu sta, in continuare, cu ochii pe noi, urmarindu-ne fiecare miscare. Dar, daca va imaginati, totusi, o astfel de scena, solutia vine din intelepciunea populara: cand te intimideaza cineva, imagineaza-ti-l in chiloti si totul se rezolva. O mana de ajutor in sensul asta vine dinspre un volum lansat recent: "La curtea lui Ceausescu". O pagina de istorie romaneasca in chiloti si maieu, daca e sa ne luam dupa editor. Ba una in camasa de noapte, sustine prefatatorul, Adrian Cioroianu. Dincolo de "disputele" pe considerente vestimentare, volumul infatiseaza cel mai faimos cuplu roman al ultimei jumatati de veac in ipostaze casnice, ba chiar tandre, incompatibile cu varianta "oficiala" a vietii lor.
Chiar daca unii si altii se pot teme de o umanizare prea accentuata a acestei perechi, chiar daca asupra cartii ar putea plana banuiala ca reprezinta o incercare de reabilitare a Elenei si a lui Nicolae, scopul este altul: dezvaluirea unor fatete inexistente in arhive. Coliva fabuloasa pe care o facea Ceauseasca, fara sa aiba vreun motiv anume, ci doar fiindca le placea mult; lectiile particulare pe care le luau prin '63-'64 (el la politica, ea la chimie); plimbarile romantice cu salupa pe lac; pasiunea lui pentru emisiunea "Viata satului" si barfele ei despre hainele altor tovarase; dansul pe muzica lui Gica Petrescu; cum isi faceau pom de Craciun cei care le interzisesera apropierea de biserica altor 22 de milioane de romani sunt cateva detalii din viata privata a familiei Ceausescu, ajunse astazi la lumina.
Restituirea a fost realizata de autoarea Maria Dobrescu, in colaborare cu Suzana Andreias, administrator al resedintelor de la Bucuresti si Snagov. "Bine n-a fost, am muncit foarte mult", rezuma Suzana Andreias, acum in varsta de 81 de ani, serviciul de trei decenii in slujba familiei Ceausescu. Ca intotdeauna, exista si compensatii: "Mi-a si placut, ca am lucrat la un sef de stat".





















































