„Aparatul de fotografiat“ al lui Günter Grass

0
0
Günter Grass
Günter Grass

Noul volum autobiografic al scriitorului care a obţinut Premiul Nobel în 1999 apare în librării, în această  săptămână, fiind o continuare a memoriilor din „Decojind ceapa“. „Aparatul de fotografiat“, editat de Polirom, a fost receptat de critica literară drept un experiment extrem de îndrăzneţ, „cea mai bună scriere a lui Grass de multă vreme încoace“.

„A fost odată un tată care, pentru că îmbătrânise, şi-a adunat laolaltă fiii şi fiicele, patru, cinci, şase, opt la număr, iar aceştia, după lungi ezitări, s-au supus dorinţei sale. Stau aşadar cu toţii în jurul unei mese şi încep de îndată să pălăvrăgească: fiecare în legea lui şi toţi deodată, desigur, după planul şi cu vorbele tatălui, dar în felul lor propriu şi, cu toată iubirea pentru el, fără a dori să-l cruţe", aşa începe noul roman al lui Günter Grass, care apare săptămâna aceasta în librării, publicat în Biblioteca Polirom.

Adevărurile unui tată

Volumul „Aparatul de fotografiat" îl numără, astfel, printre personajele sale pe însuşi autorul Günter Grass, în ipostaza inedită de tată. Experiment ficţional, dar şi o continuare a mărturisirilor începute în 2006 în „Decojind ceapa", cartea este un experiment autobiografic în care scriitorul Günter Grass, în vârstă acum de 87 ani, se foloseşte de vocile celor opt copii ai săi şi de amintirile acestora despre el.

În vreme ce în „Decojind ceapa" scria despre propria tinereţe până în momentul publicării primului roman, „Toba de tinichea" (1959), de data aceasta, în „Aparatul de fotografiat", scriitorul aduce în prim-plan perioada 1960 - 1990, văzută prin perspectivele contradictorii, tandre şi uneori acuzatoare ale copiilor săi. Aparatul de fotografiat, un model Agfa de modă veche, dă titlul cărţii pentru că poate surprinde trecutul, prezentul şi viitorul deopotrivă, dar şi ce e dincolo de aparenţa lucrurilor. Acest instrument este folosit de Marie, asistenta lui Grass, care se află întotdeauna ascuns în spatele maşinii de scris, iar instantaneele surprinse îl inspiră pe scriitor prin puterea detaliului edificator. „Să fii tată e o afirmaţie care se cere mereu adeverită", mărturiseşte autorul.

Opt copii, de la patru mame

Cartea „Aparatul de fotografiat" devine o autobiografie deghizată, în care Günter Grass le dă cuvântul celor opt copii ai săi, născuţi de patru mame. Scriitorul se strecoară pe neobservate în acest concert polifonic pentru a înregistra anecdote savuroase şi confidenţe emoţionante, discuţii despre amorurile sale sinuoase din trecut, despre opţiunile politice, călătoriile sau preferinţele estetice.

„În chip de comentarii la o serie de instantanee neobişnuite, copiii lui Grass recompun istoria tumultuoasă a propriei familii, aducându-l în scenă, ca nişte maeştri-păpuşari, pe tatăl lor şi poveştile sale", aprecia „L'Express".

Marcat de politică

Într-un interviu acordat în anul 2006, Günter Grass a mărturisit că, la vârsta de 17 ani, a devenit membru al unităţii naziste de luptă Waffen-SS. Confesiunea a fost aspru criticată, mai ales că Grass îşi asumase până atunci o poziţie clară de stânga.

Cu „Decojind ceapa", Günter Grass a stârnit numeroase reacţii aprinse în presă, tocmai din cauza acestei controversate mărturisiri. Ca urmare, autorităţile oraşului Gdánsk au cerut retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat lui Grass anterior, iar unele voci extreme au propus chiar să i se retragă premiul Nobel. „Pentru mine, politica şi literatura nu au fost niciodată contrarii care se exclud: limba în care scriu suferă de politică; ţara în care scriu îndură din greu consecinţele politicii sale; cititorii cărţilor mele sunt, ca şi mine, autorul, marcaţi de politică. Ar avea prea puţin sens să caut ideile apolitice, căci, pe nesimţite, chiar şi metaforele lumii au devenit macabre", scrie Günter Grass, scriitorul care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 1999.

„Toba de tinichea" l-a făcut celebru

- Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Günter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927 la Danzig (acum Gdańsk), unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. După război a urmat Academia de Artă din Düsseldorf (1947- 1952), apoi Universitatea de Arte Plastice din Berlin.
- A trăit un timp la Paris, apoi în Italia, iar din 1960 în Berlinul de Vest şi la ţară, în Schleswig Holstein.
- A debutat în 1956 cu volumul de poezii „Avantajele găinilor giruetă" şi s-a afirmat ca prozator la o întâlnire a Grupului 47 cu romanul care îl va consacra pe plan internaţional, „Toba de tinichea" (1959). Împreună cu „Pisica şi şoarecele" (1961) şi „Ani de câine" (1963), acesta va alcătui „trilogia Danzigului".
- Günter Grass a mai scris, printre altele, romanele „Calcanul" (1977) şi „Un câmp prea departe" (1995), volumele de proză scurtă „Întâlnire la Telgte" (1979), „Naşterile din minte sau germanii dispar" (1980) şi „Povestiri lugubre" (1992), volumul de eseuri şi polemici politice „Din jurnalul unui melc" (1972), romanul autobiografic „Secolul meu" (1999), volumele de versuri „Ultimul dans" (2003) şi „August stupid" (2007).
- La Editura Polirom au mai apărut „Decojind ceapa" (2007), „În mers de rac" (2002) şi „Anestezie locală" (2008), iar în curs de traducere este „Ministerul durerii".

Info

„Aparatul de fotografiat" Traducere din limba germană şi note de Ana Mureşanu
Colecţie: Biblioteca Polirom. Proză XXI
Pagini: 224 pagini
Preţ: 32.95 de lei

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite