Andrei Şerban şi-a donat arhiva Muzeului Exilului Românesc de la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Şerban, deschizând porţile Muzeului Exilului Românesc
Andrei Şerban, deschizând porţile Muzeului Exilului Românesc

Tema exilului românesc, a diasporei şi culturii naţională  a gravitat, la Craiova, în jurul a trei mari personalităţi: Andrei Şerban, Leonid Mămăligă şi Gherasim Luca. Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" a organizat, între 10 -14 aprilie, Colocviul Internaţional Exipora, sub titlul generic, "Exilul românesc, diaspora şi cultura naţională".

Tema celei de-a doua ediţii a gravitat în jurul cunoaşterii operei a trei mari personalităţi ale culturii universale.

Ca atare, Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" i-a omagiat, alături de invitaţi distinşi şi nume sonore ale comunităţii academice şi ştiinţifice internaţionale, pe:

 Andrei Şerban, unul dintre cei mai importanţi şi apreciaţi regizori contemporani de teatru şi operă, laureat cu mai multe premii şi distincţii internaţionale pentru contribuţia sa inovatoare adusă artei teatrale;

Leonid Mămăligă, prozator şi dramaturg, publicist şi autentic amfitrion al exilului românesc din Paris, editor al "Caietelor Inorogului", organizator al Cenaclului din Neuilly-sur-Seine şi cofondator al Centrului de promovare a cărţii româneşti în exil - Hyperion;

Gherasim Luca, nonconformist creator de limbaj poetic, unul dintre fondatorii grupului suprarealist român şi figură marcantă a poeziei româneşti şi franceze de avangardă.

O colecţie impresionanată de documente

Andrei Serban

 În intervenţia sa, Andrei Şerban s-a arătat măgulit şi recunoscător pentru cuvintele călduroase adresate şi, până la momentul susţinerii prelegerii cu titlul “Despre teatru şi viaţă”, a relatat succint câteva întâmplări care au precedat donarea colecţiei sale către viitorul Muzeu al Cărţii şi Exilului Românesc. De asemenea, le-a mulţumit călduros lui Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”, şi academicianului Basarab Nicolescu. Primului pentru “inteligenţa şi seriozitatea” de care a dat dovadă în efectuarea transferului şi valorificarea colecţiei, iar celui din urmă pentru propunerea adresată în direcţia alegerii Craiovei ca destinaţie finală şi stabilă pentru arhiva sa valoroasă.

"Recent, când  m-am retras de la Columbia University, cu titul onorific Profesor Emeritus, dupa ce am condus 27 de ani catedra de teatru al acestei prestigioase şcoli, nu prea eram hotărât unde să las toată arhiva  de o viaţă, o colecţie impresionanată de documente (cronici, interviuri, fotografii, filme,documente unice video ale spectacoleleor mele de teatru şi opera, master classes, caiete de regie, afişe, publicaţii în diverese reviste si carti) pe care le aveam aglomerate în office-ul de pe Broadway".

Puteam să fac donaţia la biblioteca universităţii sau la Lincoln Center Performing Arts Center. Dar prietenul meu Basarab Nicolescu şi Lucian Dinidircă, directorul noului Muzeu al Exilului din Craiova, proaspăt înfiinţat, mi-au propus să preia arhiva, oferindu-mi transportul în cele mai bune condiţii şi un spatiu generos.

  Ideea de a lasă aceste documente în ţară în care m-am născut, celor interesaţi acum, cât şi  generaţiilor viitoare, mi s-a părut cea mai justă. La deschidere, am ţinut o conferinţă la care au participat, spre bucuria mea, pe lângă oficialităţi, şi un număr mare de tineri şi studenţi, a declarat, pentru "Adevărul", Andrei Şerban. 
Basarab Nicolesco

Programul manifestărilor a cuprins comunicări şi intervenţii literare şi ştiinţifice, lansări de carte şi revistă, vizionări de film şi proiecţii de artă, expoziţii de afişe şi obiecte personale, dar şi numeroase materiale multimedia de prezentare şi promovare a colecţiilor Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc.

Au prezentat lucrări în cadrul colocviului: Basarab Nicolescu, Andrei Şerban, Lucille Fontaine, Giovanni Rotiroti, Dan Anghelescu, Cassian Maria Spiridon, Adrian Dinu Rachieru, Mihaela Albu, Simona Modreanu, Pompiliu Crăciunescu, Lăcrămioara Petrescu, Georgeta Orian, Theodor Codreanu, Ligia Csiki, Claudia Drăgănoiu, Petre Răileanu, Dana Fabini, Oana Boc, Radu Voinescu, Mihai Neagu, Mirela Ocinic, Petrişor Militaru, , Ioan Lascu, Cătălin Davidescu, Silviu Gongonea, Mihai Ciurea, Gabriel Nedelea şi Maria Dinu.

Manager Craiova Muzeul Exilului

Deschiderea colocviului a avut loc miercuri, 10 aprilie, în sala "Acad. Dinu C. Giurescu". Au transmis discursuri inaugurale dr. Lucian Dindirică, manager al Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman", Oana Bică, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, acad. Basarab Nicolescu, preşedinte fondator al CIRET, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, manager al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova şi prof. Andrei Şerban, Universitatea Columbia din New York.

"Omagiem cultura şi memoria culturală a Exilului Românesc prin punerea în lumină a personalităţilor care au făcut posibilă crearea şi întreţinerea acestora în trecerea vremurilor. Ne-am asumat recuperarea bunurilor culturale create în afara graniţelor atât pentru a reîntregi cultura română, cât şi pentru integrarea unui imens tezaur de opere în circuitul cultural şi ştiinţific al ţării noastre. La ediţia din acest an, actualitatea operei unor personalităţi precum Andrei Şerban, Leonid Mămăligă şi Gherasim vor fi onorată şi subliniată prin intervenţiile şi comunicările pregătite de zeci de cercetători, profesori, scriitori şi experţi", a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman".

Public Muzeul Exilului Romanesc

Denumirea Exipora este rezultatul contracţiei cuvintelor "exil" şi "diaspora". Colocviul abordează probleme legate de exilul şi diaspora româneşti, prin prisma operei şi activităţii unor mari personalităţi ale culturii române, care au fost nevoite să trăiască şi să creeze în afara graniţelor ţării. Evenimentul îşi propune să ofere date privind viaţa şi opera unor personalităţi remarcabile, să informeze publicul larg şi formatorii de opinie cu privire la faptul că valorile culturii româneşti sunt generate nu numai de mişcarea ideilor în spaţiul dintre graniţe, ci şi de efervescenţa creatoare din afara graniţelor şi să invite participanţii la dezbateri de înaltă ţinută academică.

LAUDATIO, rostit de Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”

De la rolul lui Ion Nebunu până la ultima montare a lui Richard al III-lea, traiectoria lui Andrei Şerban este în egală măsură fermecătoare şi inspiratoare. Punctat de spectacole şi montări fabuloase, de experimente teatrale presărate cu tâlc şi sens, de natură să suscite de-o manieră statornică, definitivă, admiraţia şi simpatia mondiale, repertoriul lui Andrei Şerban îl recomandă în rândul celor mai valoroşi regizori de teatru contemporan. Predispoziţia pe care a manifestat-o încă din tinereţe pentru genuri şi abordări variate, pentru montări proaspete şi inovatoare, lecturile regizorale mereu actuale şi curajul pe care doar un artist de mare rafinament îl poate exersa constant, neîntrerupt, sublimează profilul unui artist autentic.

Publicul lui Andrei Şerban este alcătuit din spectatori angajaţi, participativi şi subjugaţi de mirajul şi forţa care răzbat de pe scena teatrului direct pe scena vieţii.

Este acesta rodul talentului său, rezultat al atracţiei pe care doar un profesionist desăvârşit o poate exercita asupra iubitorilor de frumos.

Recompensat cu numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, Andrei Şerban este şi deţinătorul Ordinului Steaua României în Grad de Mare Cruce din 2008. În orizontul celor peste şase decenii de activitate densă, registrul lui Andrei Şerban ni se prezintă nouă, celor care îi analizăm parcursul artistic, mereu actual şi demn de apreciere şi solicitudine.

În semn de recunoştinţă şi sinceră preţuire pentru o viaţă dedicată artei, pentru recunoaşterea meritelor şi triumfurilor repurtate în multiplele-i calităţi de regizor de teatru, operă şi film, actor şi profesor de actorie şi regie, precum şi pentru donarea unei colecţii valoroase afişe, cărţi, note personale în legătură cu diferite spectacole de teatru şi operă, caiete de regie, indicaţii din timpul repetiţiilor, materiale pregătitoare, fonduri documentare pentru spectacole, numeroase interviuri apărute în diverse publicaţii prestigioase, cronici şi extrase din presa internaţională, fotografii personale şi profesionale, corespondenţă, casete VHS, DVD-uri, CD-uri, precum şi alte bunuri culturale şi obiecte personale, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” îi conferă domnului Andrei Şerban o distincţie de onoare.

Public Muzeul Exilului Romanesc

.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite