Andrei Pleşu: „Este un fel de excomunicare reciprocă între intelectuali şi teologi“
0
La Librăria Humanitas Cişmigiu a avut loc a 21-a întâlnire "Înapoi la argument" cu Horia-Roman Patapievici, având ca principal subiect evocarea părintelui Andre Scrima. Invitaţii scriitorului au fost Anca Manolescu şi Andrei Pleşu.
Horia-Roman Patapievici i-a prezentat pe Anca Manolescu şi Andrei Pleşu drept "prieteni ai părintelui Scrima", pentru că "părintele Scrima era înconjurat de prieteni, pe care am avut surpriza să-i cunosc după ce a murit, la înmormântare". Părintele Scrima a fost un "atractor, aşa cum se zice în matematică, un om care a ştiut să aducă în preajma lui foarte mulţi oameni", a precizat pentru început Patapievici.
Părintele Scrima se naşte la 1 decembrie 1925 şi moare la 19 august 2000. Se naşte la Gheorghieni, dintr-o familie de macedoneni. A avut două mari pasiuni, filosofia, cealaltă fiind fizica şi matematica. A încercat iniţial să facă Medicina dar nu s-a considerat apt, apoi s-a dedicat Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde se ocupă mai ales de logică matematică, ceea ce atrage atenţia profesorului de logică Anton Dumitriu, devenind asistentul lui onorific, fără să fie încadrat oficial în facultate.
"O fotografie a vremii ni-l prezintă aşa cum putea fi văzut, elegant, la patru ace, cu un contur al feţei bine pronunţat, cu un nas acvilin, ochi foarte pătrunzători, o frumuseţe care nu era angelică, mai degrabă luciferică", a precizat Horia-Roman Patapievici.
"Avea o eleganţă fizică şi intelectuală", a remarcat Anca Manolescu, cea care s-a ocupat de apariţia mai multor volume ale lui Andrei Scrima.
Marcel Avramescu îl conduce la grupul de la Antim, prin Anton Dumitriu îi cunoaşte pe Andrei Dumitrescu, Sandu Tudor, Grigore Moisil. Acest grup este sudat de interese comune şi spirituale şi intelectuale. În acest grup se regăseşte şi Constantin Noica.
Urmează între 1949-1956 Facultatea de Teologie, în 1949 este primit ca frate la Mănăstirea Antim, între 50-52 este profesor la Seminarul Monahal Superior de la Mănăstirea Neamţu, unde predă cursuri de psihologie, filosofie. Între 53-56 este bibliotecar la Biblioteca Patriarhiei.
În 1953, vicepreşedintele Indiei remarcă cunoştinţele sale de sanscrită şi intervine pe lângă autorităţile comuniste să primească o bursă în India, ceea ce s-a întâmplat nu din prima, "pentru că Chivu Stoica s-a făcut că uită", după cum precizează Horia-Roman Patapievici. În 1956 pleacă în India, unde susţine o lucrare de doctorat. Înfiinţează în Liban o comunitate monahică, Saint Georges, care constituie un punct pentru o activitate academică, înfiinţând un centru de studii islamo-creştine.
Urmează episodul faimos al Conciliului Vatican 2, unde în jurnalul conciliului este remarcată intervenţia părintelui Scrima. Între 1968 - 1989 este profesor la Facultatea de Ştiinţe Religioase din Beirut. Membru fondator şi preşedinte al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles.
În 1991 se întoarce la Bucureşti, îl cunoaşte pe Andrei Pleşu şi în 1994 este invitat ca senior fellow la New Europe College.
"Era genul care se entuziasma de determinarea cu precizie a nu-ştiu-câteia zecimale dintr-o constantă universală a naturii. Ceea ce, alături de multe alte trăsături ale lui, elimină orice bază pentru figura aceea forestieră, incultă a călugărului sau a omului religios, care trebuie să fie, nu-i aşa, în conflict cu ştiinţa, în conflict cu timpul pe care îl trăieşte, obscurantist şi întors spre dogmatism. Era un călugăr riguros al Bisericii Ortodoxe, era preot şi în acelaşi timp era un intelectual internaţional. Era un model pentru noi, pentru mine şi pentru Andrei Pleşu, care făceam o figură conservatoare", a precizat Horia-Roman Patapievici.
"Era o vreme în care intelectualii includeau în căutările lor şi sfera religiosului şi teologii includeau în căutările lor şi sfera culturii, a filosofiei. Asta a făcut posibil un dialog care s-a încheiat cu "Rugul aprins". Toţi au fost arestaţi. Ce era să faci cu ăştia? Cum comunică ei, ca şi când ar fi deasupra împrejurărilor şi caută împreună soluţii de înţelepciune, de viaţă, de cunoaştere. Îi arestăm! Şi decizia a fost eficace, pentru că nici până în zilele noastre această întâlnire între intelectuali şi teologi nu s-a mai produs. Adică teologii sunt suspicioşi când apar pe scenă intelectuali, iar intelectualii la rândul lor nu fac efortul să se deschidă către universul teologiei. Un fel de excomunicare reciprocă, între intelectuali şi teologi, cu consecinţe foarte triste de ambele părţi", şi-a început discursul Andrei Pleşu.
"Era o apariţie neconvenţională. Fireşte că nu umbla cu blugi rupţi sau cu vreo ţinută extravagantă, dar era un om care ţinea la apariţia lui. Am avut odată o discuţie pe tema asta, eu încercând să îl provoc. Şi mi-a spus: "călugăria nu este o profesie şi nu implică o uniformă. Sigur, există un vestmânt al călugărului, dar graba de a te identifica cu o categorie nu face parte din vocaţia monahală", a mai precizat scriitorul.
"Mărturisesc cu o oarecare stânjeneală că există oameni, unii credincioşi care se poartă ca nişte popi. S-a răspândit chestia asta: credincios este unul care umblă popeşte pe stradă, are o anumită moliciune care se vede într-o poziţie a şalelor, e smerit, e sfios şi vorbeşte cu o voce stinsă. Dacă eşti credincios trebuie să miroşi a popă. Nu era cazul acestui om care era călugăr, care era un mare teolog, care trăia riguros calitatea lui de călugăr, dar care nu voia să se identifice cu un portret gata făcut", a adăugat Andrei Pleşu.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Se încarcă comentariile...
